Tribunalul Sibiu a aprobat planul de reorganizare al AFC Hermannstadt. Liber la obținerea licenței pentru Liga 1!

Tribunalul Sibiu a aprobat planul de reorganizare al AFC Hermannstadt. Liber la obținerea licenței pentru Liga 1!

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Tribunalul Sibiu s-a pronunțat, astăzi, în Dosarul 2326/85/2021 al AFC Hermannstadt cu privire la cererea formulată de administratorul judiciar al acestuia, Ideal Insolv SRL pentru aprobarea planului de reorganizare a clubului. AFC Hermannstadt a primit undă verde pentru intrarea în insolvență și nu va mai avea astfel probleme cu obținerea licenței pentru Liga 1, în cazul în care echipa lui Marius Măldărășanu va promova, termenul limită fiind 30 aprilie. Decizia Tribunalului Sibiu este executorie, ea putând fi atacată în termen de 7 zile de la data publicării în Buletinul procedurilor de insolvență.
”Admite cererea formulată administrator judiciar al debitorului Asociaţia de Fotbal Club Hermannstadt Sibiu – practician în insolvenţă Ideal Insolv SPRL prin Marcu Maniu. În baza art. 139 alin.1, lit. C din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenirea insolvenţei şi de insolvenţă, confirmă planul de reorganizare al debitorului propus de către practicianul în insolvenţă Ideal Insolv SPRL prin Marcu Maniu. În conformitate cu dispoziţiile art.140 coroborat cu art.56 lit. d şi art. 58 alin.1 lit. e din Legea nr.85/2014, când sentinţa care confirmă un plan intră în vigoare, activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător, conform acestuia, de către administratorul special Raica Dan şi sub supravegherea administratorului judiciar. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii, termen care curge însă de la data publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a prezentei hotărâri. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Sibiu, sub sancţiunea nulităţii conform art.471 alin.1 C.pr.civ. Acordă termen de judecată în vederea continuării procedurii la data de 15.06.2022”, este soluția dată astăzi de Tribunalul Sibiu, conform portalului de justiție.

Autor - b.o.n.
24 martie 2022 la 14:32
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 18 ore
Patru echipe cu 7 puncte în Liga a IV-a Sibiu după trei etape. Speranţa Biertan conduce plutonul, la golaveraj
Nicio echipă din eşalonul al doilea judeţean nu are maximum de puncte după trei etape, dar patru dintre...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 21 ore
Victor Cornea mai coboară o poziţie în clasamentul de dublu ATP. Sibianul ajunge pe locul 170
Tenismenul sibian Victor Cornea mai coboară un loc în clasamentul mondial de dublu al jucătorilor profesionişti, dat publicităţii...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Nu ai apucat încă să te înscrii la Crosul Copiilor? O mai poţi face până vineri la prânz. Programul complet al ediţiei de toamnă
Organizatorii Crosului Copiilor anunţă că perioada de înscriere a fost prelungită până vineri, ora 12:00. Cei care nu...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(ACTUALIZARE) Interul răpune liderul seriei, echipă cu maximum de puncte în primele 4 etape. „Bleu-albaştrii” s-au impus cu 4-1 pe „Municipal”
(LIVETEXT) '90+3 - final de meci; Interul răpune liderul şi are 9 puncte după 5 etape în Seria 2...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Judoka de la Miado’s pe podiumul ”Cupei Temerarul”, la Sibiu
Sportivii de la clubul Miado’s au profitat de participarea la ediţia din acest an a ”Cupei Temerarul”, desfăşurată...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 2 zile
Campioana judeţeană AFC Agnita întoarce rezultatul după ce a fost condusă de Alma, la pauză. Scorul etapei în SuperLiga Sibiu, la Răşinari
AFC Agnita continuă să fie singura cu maximum de puncte în SuperLigă după ce a câştigat, sâmbătă, la...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Victorie pentru juniorii 2, înfrângere pentru juniorii 3 de la CSŞ HC Sibiu la debutul în noul sezon
Echipa de juniori 2 a Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat la diferenţă de 16 goluri...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
”Călăreţii roşii” se mută pe ”Municipal”. Primul meci, cu Unirea Slobozia
Primarul Marius Grecu, a confirmat, pentru TRIBUNA, că echipa de fotbal din Şelimbăr va disputa meciurile considerate acasă,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Fotbalistul care a plecat cu scandal de la FC Hermannstadt rămâne în România şi va juca la o echipă din vecinătatea Sibiului
În primăvară, alături de bulgarul Antoni Ivanov, pleca de la FC Hermannstadt, reclamându-i pe sibieni la comisiile competente...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Vicecampioana CSO Tălmaciu câştigă derbiul cu campioana CFR Cluj, în deplasare. Diferenţă de numai 17 “beţe”. Sibienii sunt liderii Campionatului Naţional
CS Orăşenesc Tălmaciu a câştigat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, derbiul cu campioana CFR, în Campionatul Naţional de seniori. Vicecampioană...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Cine sunt sportivii de la PUMA care vor reprezenta Sibiul la Cupa Mondială de Taekwon-do ITF 2026, în Spania
Clubul Sportiv PUMA participă cu 10 sportivi, antrenorii Alin Lazurca și Arthur Meizel, alături de arbitrul Ciprian Banea...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Două sibience de la CS Budosib Dojo, medalii de aur şi bronz la Cupa Mondială de karate Kyokushin. “Disciplină, ambiţie şi perseverenţă”
Carina Criste şi Raluca Maria Bucăţa au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Budapesta. Pe...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.