Au secat Dunărea, sau cum au reușit ”alb-roșii” al doilea set la zero, după cel cu Brăila

Au secat Dunărea, sau cum au reușit ”alb-roșii” al doilea set la zero, după cel cu Brăila

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sibienii au revenit în campionat cu o poftă de fotbal deosebită și au surclasat-o pe formația din Călărași cu care, nu cu mult timp în urmă, se duelau în Liga 1. ”Alb-roșii” au făcut încă o dată un set alb, la fel cum s-a întâmplat în toamnă, cu Dacia Unirea Brăila, tot la Mediaș, în etapa a VII-a. Ce-i drept, jucătorii lui Măldărășanu au avut de înfruntat o echipă modestă, cu un lot de tineri, însă nu e mai puțin adevărat că sibienii – prin jocul arătat – i-au încântat pe suporteri, făcându-i încă o dată să viseze la revenirea imediată în primul eșalon.

Măldărășanu a inclus în primul ”unsprezece” trei dintre jucătorii cu care a fost întărit lotul, iar doi dintre ei și-au și trecut numele pe lista marcatorilor, Daniel Paraschiv și Biceanu. În cazul celui de-al treilea, ar fi fost mai greu, pentru că era portarul Iliev. Bulgarul s-a plictisit între buturi și a avut noroc că n-a fost prea frig…

Asediul la poarta lui Costache a început chiar din primele minute, goal-keeper-ul Dunării având o primă intervenție la călcâiul lui Paraschiv, atacantul care a avut și a doua șansă dar a dat-o-n bară ('2).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Tot cu călcâiul a reluat Biceanu, din centrarea lui Opruț, și a avut mai mult noroc, deblocând tabela ('14).

Replica oaspeților a fost palidă, șutul lui Calu fiind deviat în corner ('16).

La 10 minute de la deschiderea scorului, sibienii și-au dublat avantajul. Năstăsie a ”croșetat” patru adversari și i-a oferit lui Paraschiv șansa de a puncta, iar atacantul împrumutat de la CFR nu s-a lăsat prea mult rugat…

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Năstăsie și Petrescu ar fi putut mări diferența de pe tabelă, dar  primul a șutat în bară ('30), iar căpitanul ”alb-roșilor” a trimis peste, dintr-o poziție favorabilă. Și dac-ar fi marcat însă, ar fi fost îăn zadar, pentru că asistentul Cimponeriu era cu steagul sus ('33).

Sibienii au continuat distracția și în repriza secundă. Mai întâi Biceanu a trimis sub transversală, dar Costache a respins în corner ('48), apoi Petrescu a tras în transversală, un minut mai târziu.

Petrișor Petrescu a mărit ecartul de pe tabelă la 10 minute de la reluare, din pasa lui Paraschiv, apoi și-a intrat în rol Buhăcianu, înlocuitorul lui Năstăsie și golgeterul echipei. Masivul atacant a apărut la prima bară, i-a luat fața luiCostache și a reluat în plasă mingea centrată de Opruț ('68), pentru ca, două minute mai târziu, să fructifice cadoul lui Balaure, un alt jucător intrat pe parcurs.

Baba Alhassan a ”închis” tabela în minutul 78, după ce s-a distrat cu defensiva Dunării.

Buhăcianu ar fi putut face tripla, însă a irosit alte două ocazii ('81, '83), iar Oroian l-a mai remarcat o dată pe portarul Costache ('87).

Ca o concluzie, jucătorii lui Măldărășanu au revenit în competiție cu o poftă de joc remarcabilă, însă nu trebuie uitat faptul că au avut în față un adversar modest. La cum arată acum Hermannstadt, suporterii acesteia au liber să visee. Să viseze că, din vară, vor vedea din nou meciuri de Liga 1, iar dacă vor fi pe moderna viitoare arenă din Parcul Sub Arini, cu atât mai bine…

FC HERMANNSTADT – DUNĂREA CĂLĂRAȘI 6-0 (2-0)

Au marcat: Ionuț Biceanu '13, Daniel Paraschiv '25, Petrișor Petrescu '55, Valentin Buhăcianu '68, '70, Baba Alhassan '78.

FC HERMANNSTADT: Plamen Iliev – Alexandru Pantea, Paul Antoche, Saeed Issah, Raul Opruț – Ionuț Biceanu, Mino Sota (Baba Alhassan '60) – Petrișor Petrescu (cpt.) (Silviu Balaure '60), Ionuț Năstăsie (Valentin Buhăcianu '61), Călin Popescu (Alexandru Oroian '75) – Daniel Paraschiv (Gabriel Șerban '75). Antrenor: Marius Măldărășanu. Rezerve neutilizate: Vlad Muțiu, Gheorghe Tomșa, Bogdan Jica, Loren Niță. Absenți: Ionuț Stoica, Andrei Blejdea (accidentați), Florin Bejan, Ioan Hora, Alexandru Negrea (suspendați).

DUNĂREA: Alexandru Costache – Marian Drăghici, Ionuț Țenea (cpt.), Marius Leca, Eduard Primaru (Ciprian Blidar '88) – Teodor Popa – Dragoș Grigore, Darius Vultur, Adrian Coleașă (Mihai Lupu '88), Andrei Moise – Mădălin Calu. Antrenor: Marius Păun. Rezerve neutilizate: Ionuț Alexandru, Mihnea Condei, Robert Vasile, Răzvan Tătaru.

Arbitru: Mihai Amorăriței (Câmpina). Asistenți: Călin Cimponeriu (Lugoj), Radu Despa (Baia Mare). Rezervă: Marius Nechita Chioran (Floreşti/Cluj).

Observatori: Octavian Șovre (Satu Mare), Mihai Prunariu (Tg. Jiu).

Cartonașe galbene: – / -.

Cartonașe roșii: – / -.

Raportul șuturilor: 21-3 (pe poartă 18-0). Cornere: 11-1. Ofsaiduri: 10-0. Raportul faulturilor: 9-6.

Stadion: ”Gaz Metan” Mediaș.

 

 

Autor - Ovidiu BOICA
28 februarie 2022 la 08:40
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 ore
Sibiencele Natalia Cârstea şi Adela Vasilescu, vicecampioane naţionale de beachvolley
Perechea sibiană Natalia Cârstea - Adela Vasilescu, reprezentând ACS Champions Sibiu, a devenit vicecampioană națională la turneul final...
Actualitate
6 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 1 zi
55 de sportivi ai clubului PUMA Sibiu, în cantonament la Cisnădioara. Șapte sunt în lotul național
Debutul lunii august a fost unul intens pentru cei 55 de sportivi ai clubului PUMA Sibiu care, alături...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Bucuroiu ar fi vrut să plece în vară de la Şelimbăr. ”E un jucător care trebuie să ajungă la Liga 1”
Eugen Beza a dezvăluit că autorul celor două goluri ale ”călăreţilor roşii” de până acum, din actualul sezon,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Eugen Beza, după remiza cu Ştiinţa Poli: ”Dacă eram un pic mai organizaţi şi mai responsabili, poate luam cele 3 puncte”
Antrenorul echipei din Şelimbăr e mulţumit pentru rezultatul de egalitate obţinut în faţa timişorenilor, sâmbătă la prânz, dar...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Înfrângere la limită pentru FC Inter în amicalul cu Metalurgistul Cugir. Au debutat doi jucători veniţi de la FC Hermannstadt
Echipa sibiană a pierdut, sâmbătă la prânz, cu 1-0 meciul disputat la Cugir cu o altă formaţie din...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
”Călăreţii roşii” obţin primul punct din actualul sezon al Ligii 2. Şelimbărul era să o păţească la fel ca la Bistriţa. Jucător nou sub comanda lui Beza
CSC Şelimbăr obţine primul punct din noul sezon al eşalonului secund după remiza de pe teren propriu cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Kevin Ciubotaru părăseşte Superliga şi revine în Scoţia, la un “club imens”. “Este un fundaş tânăr şi interesant”
Kevin Ciubotaru, fostul fundaş al lui Hermannstadt, a semnat un contract pe două sezoane, cu opţiune de prelungire...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Se reface cuplul de fundaşi centrali de la FC Hermannstadt. Ionuţ Stoica se antrenează cu FC Inter, alături de Florin Bejan
După Florin Bejan, care a semnat dja cu FC Inter, sub comanda lui Mihai Ianc a ajuns şi...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Inter are reprezentant în Comitetul Executiv al FRF. Mihai Dăscălescu este noul preşedinte executiv al “bleu-albaştrilor”
Mihai Dăscălescu devine preşedintele executive al Interului. Fostul conducător al grupării din judeţul vecin Alba, CSM Unirea Alba...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Eugen Beza, înaintea meciului cu echipa ”care pleacă din start favorită la promovare”: ”Poate ar fi fost frumos să se joace pe «Municipal»”
Antrenorul ”călăreţilor roşii”, Eugen Beza, şi-ar fi dorit ca echipa sa să dispute acest prim meci de pe...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 zile
CSC Şelimbăr, calificată direct în play-off-ul Cupei României, sau FC Hermannstadt se va prezenta cu juniorii, săptămâna viitoare?
Echipa din Şelimbăr ar putea să se calificate direct în play-off-ul Cupei României. ”Călăreţii roşii” ar fi trebuit...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 zile
Golgeterul Superligii, în probe la FC Inter. “O răsplată pentru munca, sacrificiile şi efortul depus”. Cum în caracterizează antrenorul său
Cel mai bun marcator al primei ediţii a Superligii Sibiu a fost un jucător de perspectivă al uneia...
Actualitate
7 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.