Sută la sută pentru fetele de la Miado’s, clasări pe podium la Campionatul Național U18 de judo

Sută la sută pentru fetele de la Miado’s, clasări pe podium la Campionatul Național U18 de judo

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Toate cele trei sportive ale clubului sibian Miado's care au fost prezente, weekendul trecut, la Campionatele Naționale U18 de judo, au urcat pe podium.

Teodora Frățilă a obținut medalia de argint la categoria 40 de kilograme, iar Irina Cândea și Alexandra Trif au urcat pe cea de-a treia treaptă a podiumului la 40 kg, respectiv 48 kg.

”A fost o zi plină de emoții, o zi în care am reușit să scoatem sută la sută, toate trei sportivele noastre au urcat pe podium. Le felicit pe fete”, a declarat prof. Andreea Ionaș, antrenoarea celor trei sportive de la Miado's.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Îi mulțumesc antrenoarei Andreea Ionaș, care a dat dovadă de un profesionalism ieșit din comun, părinților – care se implică activ în activitățile clubului – și nu în ultimul rând micilor judoka; sportivii noștri își sacrifică mare parte din timpul liber pentru a participa la antrenamentele Miado's”, a spus, la rândul său, președintele clubului, Adrian Mihai.

Autor - b.o.n.
27 februarie 2022 la 20:23
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 16 ore
Poli Timişoara şi Steaua îşi împart punctele pe ”Municipalul” sibian
Poli Timişoara şi Steaua au remizat, în această seară, la Sibiu, pe Stadionul ”Municipal”, în uvertura etapei a...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
Poli Timişoara – Steaua: Trei dosare penale pentru substanţe interzise şi materiale pirotehnice. Ce amenzi au fost date după încăierarea suporterilor cu forţele de ordine, în centrul Sibiului
Gruparea de Jandarmi Mobilă Brașov transmite că au fost constatate trei fapte de natură penală, dintre care două...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 18 ore
(VIDEO) Incidente violente cu suporterii Stelei şi ai lui Poli Timişoara în centrul Sibiului. Forţele de ordine au folosit spray-uri lacrimogene
Suporterii echipelor Poli Timişiara şi Steaua s-au încăierat în centrul Sibiului, în jurul prânzului. Aceştia ajunseseră în prima...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Remiză fără goluri în derbiul dintre campioana şi vicecampioana SuperLigii. Scorul etapei, în Alma – Copşa Mică
AFC Agnita şi ACS Bradu au terminat la egalitate meciul disputat sâmbătă, în etapa a V-a a SuperLigii...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
CSU Sibiu are acum şi echipă de volei feminin. Debut, în Sala “Transilvania”, weekendul acesta
Clubul Sportiv Universitar face un pas important în dezvoltarea sportului sibian, punând bazele unui proiect menit să creeze...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu, 70 de goluri în victoria cu LPS Alba Iulia şi salt pe primul loc. Juniorii 3, înfrângere la Bistriţa
Echipa de juniori 2 a Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu urcă pe primul loc în clasamentul Seriei...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
PUMA aduce noi medalii pentru orașul și județul Sibiu. O studentă la Medicină și fiul unui preot, pe podiumul Cupei Mondiale la taekwon-do din Spania
Ștefania Văcariu, studentă în anul I la specializarea Balneofiziokinetoterapie și Recuperare din cadrul Facultății de Medicină a Universității...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Fetele de la Interstar o surclasează pe Dinamo şi preiau şefia seriei. Sibiencele, singurele cu maximum de puncte
Echipa feminină a AS FC Interstar a câştigat, duminică, pe teren propriu, cu 13-0 meciul disputat pe terenul...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 3 zile
Titlul naţional la viteză în coastă s-a dat la Mediaş. Jerome France, pentru al patrulea an consecutiv campion al României. “Cupa Mediașului”, un nou succes răsunător
Municipiul de pe malurile Târnavei Mari a fost, la sfârșitul săptămânii trecute, epicentrul sportului cu motor din România,...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 3 zile
Debut în Campionatul Naţional U13 pentru trei echipe de la ACS Champions. Turnee la Sibiu şi Alba Iulia pentru “pantere”
Echipa U13 a câştigat toate meciurile disputate în cadrul turneului de la Sibiu, în vreme ce echipele A...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 zile
CSU Sibiu pierde la diferenţă de două posesii, la debutul în noul sezon. ”Fouss” şi MJ înscriu aproape două treimi din punctele ”galben-albaştrilor”
Baschetbaliştii sibieni au fost învinşi, sâmbătă seara, la Piteşti, cu 90-86 în runda inaugurală a noului sezon al...
Actualitate
• 5 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.