Gaz Metan, depunctare de încă 6 puncte! Medieșenii sunt acum la egalitate cu Dinamo!

Gaz Metan, depunctare de încă 6 puncte! Medieșenii sunt acum la egalitate cu Dinamo!

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În urma neachitării datoriilor către antrenorul Mihai Teja și staff-ul acestuia, Gaz Metan a fost depunctată, ieri, cu încă 6 puncte de Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal, au anunțat suporterii sibieni pe contul lor oficial de Facebook. Clubul medieșean ar fi trebuit să facă până ieri dovada plății a puțin peste 41.000 de euro lui Teja, Mircea Diaconescu și Eusebiu Tudor, după ce cei trei acceptaseră să primească jumătate din datorii, conform unor surse, dar nu au încasat nimic.

”Exclusiv! Gaz Metan a fost depunctată cu 6 puncte pentru neachitarea unei datorii către Mihai Teja și fostul staff tehnic, urmând ca săptămâna viitoare să fie din nou depunctată și în cazul jucătorului Ronaldo Deaconu, cu două puncte.

Conform unor surse din apropierea clubului Gaz Metan, fostul antrenor al echipei ar fi acceptat să primească cel puțin jumătate din datorie, ținând cont că formația medieșeană este foarte aproape de faliment.

Astfel, Gazul ar fi scăpat de depunctare dacă ar fi plătit 30.000€ în loc 60.000€ lui Mihai Teja, 1200€ către Mircea Diaconescu și 10.000€ în loc de 21.000€ către Eusebiu Tudor.

Clubul Gaz Metan este penalizat cu câte două puncte pentru fiecare datorie neachitată către Mihai Teja, Mircea Diaconescu și Eusebiu Tudor”, se arată în postarea de pe Facebook a Suporterilor Gazului Metan Mediaș.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În urma acestei noi depunctări, pentru că a mai primit una, de două puncte, pentru neplata lui Ronaldo Deaconu, Gaz Metan ar ajunge acum la 16 puncte și se menține încă pe locul de baraj (14) doar pentru că are un golaveraj mai bun decât cel al lui Dinamo.

23 februarie 2022 la 15:27
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
Şelimbărul cedează fără drept de apel la Chiajna. Cinci goluri încasate de “călăreţii roşii”
Echipa sibiană a cedat cu 5-0în faţa Concordiei, la primul joc cu Neluţu Luca antrenor. “Călăreţii roşii” sau...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(ACTUALIZARE) Mediaşul câştigă derbiul Sibiului, 3-2 cu FC Inter, pe „Municipal”, la capătul unui meci spectaculos
La capătul unui meci spectaculos, cu cinci goluri, ACS Mediaş se impune la Sibiu cu 3-2, pe "Municipal"....
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 1 zi
“Românii au talent” i-a schimbat viața. Ricky, liceanul de la “Betania” campion pe tatami și premiant la școală
Avea aproape 5 ani cândi-a văzut la televizor pe sportivii clubului PUMA făcând spectacol la “Românii au talent”....
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 2 zile
Derbi judeţean, în nocturnă, pe „Municipal”. Interul, în căutarea primei victorii cu ACS Mediaş
Aşteptat cu deosebit interes atât în rândul suporterilor sibieni, cât şi al celor din localitatea de pe malurile...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Sala “Transilvania” găzduieşte, vineri, ediţia a IV-a a “Cupei Speranţelor”. Participă echipele a şapte şcoli din Sibiu
Sala “Transilvania” din Sibiu va găzdui, vineri, 16 octombrie, cea de-a IV-a ediție a “Cupei Speranțelor”, un turneu...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Organizatorii Sibiu Open anunţă măsuri speciale după ce turneul a fost amânat din cauza ploii. Terenuri acoperite şi facilităţi indoor. Premii dublate pentru sibieni
După amânarea de săptămâna trecută a celei de-a XV-a ediţii a Sibiu Open, cauzată de condițiile meteorologice nefavorabile,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Luptă strânsă la vârful clasamentului celui de-al doilea eşalon judeţean. Echipele de pe podium au acelaşi număr de puncte. Multe goluri în seriile Sibiu şi Mediaş ale Ligii a V-a
Echipa din Miercurea Sibiului, care obţinuse, la finalul sezonului precedent, dreptul de a promova în SuerLiga Sibiu, dar...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Alma câştigă derbiul academiilor din SuperLigă. Liderul AFC Agnita, victorie fără emoţii pe terenul nou-promovatei din Copşa Mică
Echipa Academiri de Fotbal Alma Sibiu a câştigat, sâmbătă dimineaţa, disputa cu FC Interstar, pe terenul de iarbă...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu continuă parcursul fără sincope. A patra victorie şi 8 puncte din 8 posibile în Campionatul Naţional U17
Echipa de juniori 2 a Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu, pregătită de Gabriel Şofronici şi Matei Damian,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Nepoata unui fost antrenor de la FC Inter a întors două scaune la “Vocea României”
Raluca Oaidă revine într-o emisiune-concurs după apariţia la X-Factor. Acum în vârstă de 28 de ani, aceasta a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Încă un fost jucător care a retrogradat cu FC Hermannstadt şi-a găsit echipă. Era dat ca şi transferat în Peninsulă, dar a rămas în Superligă
După ce, cu 10 zile în urmă, o echipă din cel de-al cincilea eşalon al Italiei îl anunţa...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
CSU Sibiu Volei a pierdut primul meci oficial de la înfiinţarea echipei
Nou-înfiinţata CSU Sibiu Volei a pierdut, sâmbătă la prânz, cu 3-0 meciul disputat în Sala ”Transilvania”, cu CSU...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.