Bogdan Vișa, CSC Șelimbăr: ”După 13 ani m-am întors acasă. Mă așteptam să fim în prima jumătate a clasamentului”

Bogdan Vișa, CSC Șelimbăr: ”După 13 ani m-am întors acasă. Mă așteptam să fim în prima jumătate a clasamentului”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Originar din Sibiu, Bogdan Vișa și-a început cariera la FC Inter, a jucat pentru FC Sibiu în Liga 2, apoi a trecut pe la mai multe echipe din primele două divizii din România. În urmă cu 2 ani și jumătate a revenit acasă și a fost unul dintre cei care au contribuit la promovarea istorică a Șelimbărului – unde s-a stabilit între timp, cu familia – în Liga 2.

Și în sezonul 2021/2022, Vișa a fost unul dintre jucătorii la care antrenorul Eugen Beza a apelat aproape meci de meci, echipa sibiană fiind pe locul 9, după 16 etape. ”Mă așteptam să fim în prima jumătate a clasamentului”, a afirmat fundașul de 35 de ani într-un interviu acordat în exclusivitate Tribunei Sporturilor.

Bogdan Vișa a vorbit despre primii săi pași în fotbal, despre echipele pe la care a evoluat, dar și despre ceea ce și-ar dori să facă după ce va agăța ghetelen-n cui.

 

– Ai început fotbalul acasă, la Sibiu, apoi ai îmbrăcat tricoul echipelor din Rm. Vîlcea, Slatina, Mioveni, Pitești, Iași și Mediaș, acum ai revenit nu chiar acasă, dar aproape de ea, la Șelimbăr. Cum e să joci din nou pentru o echipă sibiană?

– Am plecat destul de tânăr de acasă, în jurul vârstei de 20 de ani, iar după 13 ani în care am colindat România, am revenit acasă. Pot spune cu adevărat acasă, pentru că m-am mutat de 3 ani în Șelimbăr. Este un sentiment plăcut, este ceea ce mi am dorit, să am posibilitatea să îmi închei cariera acasă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

– Ai venit la Șelimbăr pe când echipa era în Liga 3, ai promovat alături de ea. Cum e competiția în Liga 2, comparativ cu anii în care ai mai jucat la acest nivel?

– Da, am venit la Șelimbăr încă din Liga 3 și am reușit să promovăm. Din punctul meu de vedere, Liga 2 este cam la același nivel ca în urmă cu ceva ani, doar că nu mai este așa dură competiția, înainte duelurile unu contra unu erau mai puternice.

 

– Ai câteva prezențe și în Liga 1, pentru Poli Iași și Gaz Metan. Care e meciul de la nivelul primului eșalon care își va rămâne întipărit în memorie multă vreme de acum încolo?

– Eram la Mediaș și am jucat cu Astra, la Giurgiu, am reușit sa câștigăm cu 2-1… Țin minte că l-am avut adversar direct pe Alibec, am cam avut de tras meciul acela!

 

– La CSC Șelimbăr joci alături de câțiva foști colegi de pe vremea când evoluai la alte echipe. Cu cine te înțelegi cel mai bune?

– Mă înțeleg foarte bine cu toți colegii, însă cu Alex Curtean mă leagă o prietenie de 25 ani, am fost colegi de la juniori.

 

– Te așteptai la un astfel de parcurs în primele 16 etape? Crezi că aveți puterea de a ajunge încă de la primul an de Liga 2 în play-off?

– Da, mă așteptam să fim în prima parte a clasamentului, cunosc destul de bine competitia și avem un lot competitiv. Dacă, în ultimele două etape, eram puțin mai inspirați, cred că azi puteam vorbi că avem șanse reale la play-off. Așa și în acest moment, avem șanse la play-off, doar că depindem și de alte rezultate.

 

– În cele 12 meciuri în care ai fost utilizat până acum la Șelimbăr, ce adversar ți-a pus cele mai mari probleme?

– Cred că cel mai mult  m-a pus în dificultate atacantul Stelei, Chipirliu. Nu a marcat împotriva noastră, s-a terminat 0-0 pe ”Ghencea”, dar a fost într-o continuă mișcare, are o mobilitate bună în teren, am avut de alergat serios în meciul ala. S-a întâmplat în alte meciuri ca un atacant să nu îți pună nicio problemă, dar a fost de ajuns o neatenție sau o nesincronizare și să dea un gol. Sau un noroc, pur și simplu.

 

– Ce te caracterizează? Descrie-te în două-trei cuvinte…

– Forța și un joc bun de cap.

 

– Privind în urmă, când ai început fotbalul, la ce club, cu ce antrenor(i), ce performanțe ai avut la nivel de juniori, care a fost cel mai strălucit meci făcut la acest nivel, cum ai făcut pasul la seniori și care a fost primul tău meci la seniori?

– Fotbalul l-am început la vârsta de 8 ani, la FC Inter Sibiu, la grupa domnului Viorle Jurcă, Dumnezeu să-l odihnească, un om deosebit. Un meci pe care îl țin minte a fost cel de la un turneu final, în faza zonală, se ținea la Pitești și am jucat cu Aripi Pitești pe o ploaie măruntă și era foarte frig afară. Ne-au bătut cu 1-0, dar a fost un meci în care mulți colegi și antrenorul m-au felicitat pentru evoluție. Primul antrenor care m-a luat să fac antrenamente cu echipa de seniori a fost domnul Jean Gavrilă, cred că la vârsta de 17 ani. Am prins și două cantonamente cu echipa mare, pe atunci era FC Sibiu. A terminat anul pe locul 2 în Divizia B, iar de debutat la Liga 2, m-a debutat domnul Lucian Burchel într-un meci cu Rapid București.

 

– Cum a fost plecarea de la FC Sibiu la Rm. Vîlcea?

– La Vîlcea am plecat după ce echipa de aici, FC Sibiu, a retrogradat în Liga3, iar un an mai târziu s-a și desființat. FC Sibiu era patronată de Werner Keul. Aveam 23 de ani pe atunci.

 

– Unde te-ai simțit cel mai bine, pe la  echipele pe la care ai trecut?

– Cel mai bine m-am simțit la FC Argeș, în a doua perioadă a mea la Pitești, când echipa era patronată de primărie. Aveam o echipă bună, un grup foarte bun, aveam condiții foarte bune de pregătire, era o echipă de tradiție, cu mulți suporteri și stabilitate financiară.

 

– Ai jucat și la Gaz Metan o perioadă. Ce părere ai despre cele ce se petrec în aceste zile la Mediaș?

– Este mare păcat că o echipă care de mai bine de 10 ani joacă în Liga 1, cu o bază de pregătire și condiții extraordinare, să ajungă să se chinuie pentru a termina campionatul. Nu știu cine este de vină pentru situația în care se află clubul, dar cu siguranță toți care au avut funcții de conducere în ultimii ani au fiecare partea lor de vină și cred că cineva trebuie să răspundă pentru situația în care a ajuns clubul. Nu este permis ca un club de Liga 1 să fie în pragul falimentului și nimeni să nu dea socoteală.

 

– Până când mai ai contract cu CSC? Mai merge încă (cel puțin) un sezon, având în vedere că în luna mai faci 36 de ani, dar pe de altă parte, în ultima vreme tot mai mulți jucători își prelungesc cariera până pe la 38-40 de ani?

– Contractul cu CSC îmi expiră în iunie 2023 și am de gând să îl duc la bun sfârșit, din punct de vedere fizic mă simt bine, am grijă de mine și sper să pot să joc cât mai mult timp.

 

– Ce ai de gând să faci după ce agăți ghetele-n cui?

– Dacă, după ce îmi termin cariera de fotbalist, mi se oferă posibilitatea să continui în fenomen, este foarte bine, dacă nu, mă orientez, o să mă decid la momentul respectiv.

 

– Ai vreun mesaj pentru suporterii voștri? Sunt șanse să vă bucurați alături de ei, în actualul sezon, pe terenul de la Șelimbăr?

– Știu că lucrările la noul stadion au început de ceva timp, însă când o să fie finalizat, nu știu exact. Îmi doresc să fie gata cât mai repede, reprezentăm comuna Șelimbăr și cel mai bine pentru noi și pentru suporteri este să jucăm acasă, la Șelimbăr. Iar suporterilor, sperăm să le oferim un fotbal cât mai plăcut și să obținem cât mai multe victorii.

Autor - Ovidiu BOICA
21 februarie 2022 la 14:12
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 ore
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 6 ore
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Încă un succes la scor pentru fetele de la Interstar. Sibiencele şi Sepsi OSK continuă lupta în doi la vârful clasamentului
Echipa lui Octavian Budică s-a impus, duminică, cu 5-0, pe ”Obor”, cu echipa reşiţeană Sporting Banat. Interstarul se...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Suporterii sibieni ai Interului se organizează pentru deplasarea la Săcele. “Este de datoria noastră să susţinem echipa”
Suporterii Interului îşi doresc să fie alături de echipa sibiană în număr cât mai mare şi în deplasare,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 2 zile
Premieră la Păltiniş Arena: schi și snowboard fără zăpadă la SKI gone WILD. “O surpriză plăcută pentru toată lumea”
Aproximativ 35 de schiori și snowboarderi au participat, sâmbătă, 7 noiembrie, la SKI Gone WILD, un eveniment inedit...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Voleibalistele de la CSU Sibiu, a doua victorie consecutivă în campionat
Echipa pregătită de Mihai Bulbuc a câştigat, sâmbătă, la Tg. Mureş, în faţa localnicelor de la CSU Medicina....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Fotbalul medieşean revine pe stadionul mare. Când se va întâmpla asta
Ajunsă pe primul loc în clasamentul Seriei 2, după victoria de la Vălenii de Munte, echipa ACS Mediaş...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(CRONICA) Demonstraţie de forţă a ”vulturilor”: victorie la peste 20 de puncte diferenţă, la Timişoara. MJ Randolph, din nou cel mai bun marcator
Baschetbaliştii sibieni s-au impus cu 94-70, sâmbătă seara, în Banat, ajungând la un bilanţ de 3/3. Shooting Guard-ul...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
”Dubla” lui Streinu urcă Mediaşul pe primul loc. Al optulea succes consecutiv pentru echipa lui Vîtcă
ACS Mediaş a obţinut, sâmbătă, a opta victorie la rând în Seria 2 a Ligii 3, rezultat în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Neluţu Luca: “Cred că e mai bine să aducem un antrenor”
Numit interimar al “călăreţilor roşii” după rezilierea contractului cu Eugen Beza, Neluţu Luca a condus până acum echipa...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Unii cu ocaziile, alţii cu golurile… ”Călăreţii roşii” cedează pe ”Municipal” şi îşi complică şi mai mult existenţa
Echipa din Şelimbăr a cedat pe arena din Parcul Sub Arini în faţa unei formaţii cu care se...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
(ACTUALIZARE) Al doilea succes consecutiv cu 5-0 pentru FC Inter pe „Municipal”. Gondiu a marcat un hat-trick
FC Inter a obţinut o nouă victorie cu 5-0. În prima etapă a turului, "bleu-albaştrii" s-au impus în...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.