Ochiul şi urechea: Literatura motivaţională te face frumos, deştept şi cu bani

Ochiul şi urechea: Literatura motivaţională te face frumos, deştept şi cu bani

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Adolescenţii şi tinerii din zilele noastre se dau în vânt după literatura motivaţională, un flagel care pătrunde tot mai mult în societăţile lumii, deghizat într-o formă de creaţie. Din astfel de cărţi cică poţi învăţa cum să ai succes în viaţă, să îţi dezvolţi armonios personalitatea, să alungi neplăcerile din existenţa ta, să faci o căruţă de bani ş.a.m.d. Dacă ar fi atât de simplu, toţi locuitorii planetei ar rumega câte o astfel de carte, după care s-ar avânta voiniceşte în valurile înspumate ale succesului deplin. Cât de naiv (ca să nu spun prost de-a binelea) trebuie să fii să crezi că o astfel de lectură săvârşită în autobuz, pe bancă sau pe veceu îţi poate schimba în bine întreaga viaţă? Şmecherii care scot pe bandă rulantă astfel de amăgiri cu pretenţii literare profită de naivitatea celor ce dau buzna să le cumpere cărţile, să le citească pe nerăsuflate, aşteptând apoi să le pice în cap, pară mălăiaţă, belşugul şi liniştea. Şi, slavă Domnului, sunt destui astfel de muşterii. * Ştirea zilei de miercuri a fost că elevii care primeau burse de merit sunt nemulţumiţi deoarece pragul pentru acordarea facilităţii a crescut de la media 8.5 la 9.5. Cu riscul de a-i supăra pe unii, voi spune că iniţiativa mi se pare corectă. În ultimii ani am asistat la nenumărate cazuri de absolvenţi cu medii mari care, în realitate, nu ştiau prea multă carte. 8.5 este o medie bună, dar nu înseamnă că cel ce a obţinut-o are merite deosebite, ce trebuie neapărat răsplătite cu o sumă anume. Ştiu, termenul „meritocraţie” e desuet şi îi irită pe progresiştii care se pricep la toate, dar, de fapt, la nimic. * L-am auzit într-o seară pe Alexandru Mironov vorbind despre dificultăţile cu care se confruntă din punct de vedere material pentru tipărirea revistei ştiinţifice la care lucrează. Oamenii de ştiinţă şi adevăraţii literaţi ar trebui sprijiniţi de stat pentru a cerceta şi a publica roadele căutărilor lor, în reviste de specialitate. Publicaţiile ştiinţifice şi culturale nu se pot autofinanţa, aşa cum se întâmplă în cazul presei clasice, oricum costurile pentru ţinerea lor în viaţă nu ruinează bugetul de stat. O ţară puternică finanţează astfel de paliere ale educaţiei, dar la noi „România educată” e mai degrabă o temă politică, politicianistă. * Văd că, mai nou, oricine apucă puţină notorietate via televiziuni ori reţele de socializare descoperă că zăcea în el/ea un mare scriitor şi se pune pe redactat cărţi. Uite aşa vom avea câte un scriitor pe fiecare palier, la fiecare rând de tarabe din piaţă, aşa cum se întâmplă şi cu toţi nechemaţii deghizaţi în cântăreţi.

Autor - Dragos BAKO
05 ianuarie 2022 la 20:24
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Filmul „ENESCU, jupuit de viu”, proiectat gratuit la Sibiu. 500 de locuri disponibile
Sibienii sunt invitați la o proiecție gratuită a filmului „ENESCU, jupuit de viu”, regizat de Toma Enache. Evenimentul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 zile
„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” la Muzeul ASTRA. Ateliere, explorări în natură și vânători de comori pentru elevi
Muzeul ASTRA din Sibiu a pregătit o serie de activități educaționale pentru elevii care participă la programele „Școala...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 zile
VIDEO | Revine Săptămâna Gastronomică la Sibiu. Lista celor 32 de restaurante care pregătesc meniuri la 50 de lei
Sibienii vor putea încerca meniuri speciale la 32 de restaurante din oraș, în perioada 2–8 noiembrie, în cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 zile
Oana Pellea și Marius Manole joacă „Oscar și Tanti Roz” la Sibiu, pe 19 octombrie
Actorii Oana Pellea și Marius Manole vor juca luni, 19 octombrie, de la ora 19:00, spectacolul „Oscar și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 zile
JINA: Spectacol de circ, astăzi, la Căminul Cultural
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 zile
Creative Buzz organizează un târg de Crăciun în Piața Aurarilor din Sibiu
Creative Buzz organizează în 5 și 6 decembrie 2026 o nouă ediție a evenimentului dedicat creatorilor locali, de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 4 zile
„Invitație la vals”, spectacol de sărbătoare la Sala Thalia din Sibiu, cu tenorul Ștefan von Korch
Spectacolul „Invitație la vals” ajunge la Sibiu pe 8 noiembrie, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 zile
Maratonul Resuscitării revine la Sibiu. Participarea este gratuită, pe 17 octombrie
Maratonul Resuscitării va avea loc sâmbătă, 17 octombrie 2026, la Shopping City Sibiu, între orele 11:00 și 21:00....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 zile
Povestea bisericuței de lemn din curtea Spitalului Județean Sibiu, construită de meșteri din Maramureș
O bisericuță din lemn, construită de meșteri populari din Maramureș, se află în curtea Spitalului Clinic Județean de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 zile
A doua zi a Festivalului Verzei de la Moșna a început. Producătorii locali își prezintă recolta
Festivalul Verzei de la Moșna a ajuns la cea de-a XVIII-a ediție și se desfășoară sâmbătă și duminică,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 6 zile
Sibiul, pe locul 5 în România la numărul de turiști. Cu 6,3% mai multe sosiri decât în 2025
Județul Sibiu ocupă locul al cincilea la nivel național după numărul de sosiri turistice înregistrate în primele opt...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 6 zile
Drumeție de toamnă spre crestele Făgărașului. Traseul pornește de la Mănăstirea Turnu Roșu spre golul alpin
Programul „Anii Drumeției”, inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, organizează sâmbătă, 17 octombrie, o drumeție în Munții...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.