Ochiul şi urechea: Literatura motivaţională te face frumos, deştept şi cu bani

Adolescenţii şi tinerii din zilele noastre se dau în vânt după literatura motivaţională, un flagel care pătrunde tot mai mult în societăţile lumii, deghizat într-o formă de creaţie. Din astfel de cărţi cică poţi învăţa cum să ai succes în viaţă, să îţi dezvolţi armonios personalitatea, să alungi neplăcerile din existenţa ta, să faci o căruţă de bani ş.a.m.d. Dacă ar fi atât de simplu, toţi locuitorii planetei ar rumega câte o astfel de carte, după care s-ar avânta voiniceşte în valurile înspumate ale succesului deplin. Cât de naiv (ca să nu spun prost de-a binelea) trebuie să fii să crezi că o astfel de lectură săvârşită în autobuz, pe bancă sau pe veceu îţi poate schimba în bine întreaga viaţă? Şmecherii care scot pe bandă rulantă astfel de amăgiri cu pretenţii literare profită de naivitatea celor ce dau buzna să le cumpere cărţile, să le citească pe nerăsuflate, aşteptând apoi să le pice în cap, pară mălăiaţă, belşugul şi liniştea. Şi, slavă Domnului, sunt destui astfel de muşterii. * Ştirea zilei de miercuri a fost că elevii care primeau burse de merit sunt nemulţumiţi deoarece pragul pentru acordarea facilităţii a crescut de la media 8.5 la 9.5. Cu riscul de a-i supăra pe unii, voi spune că iniţiativa mi se pare corectă. În ultimii ani am asistat la nenumărate cazuri de absolvenţi cu medii mari care, în realitate, nu ştiau prea multă carte. 8.5 este o medie bună, dar nu înseamnă că cel ce a obţinut-o are merite deosebite, ce trebuie neapărat răsplătite cu o sumă anume. Ştiu, termenul „meritocraţie” e desuet şi îi irită pe progresiştii care se pricep la toate, dar, de fapt, la nimic. * L-am auzit într-o seară pe Alexandru Mironov vorbind despre dificultăţile cu care se confruntă din punct de vedere material pentru tipărirea revistei ştiinţifice la care lucrează. Oamenii de ştiinţă şi adevăraţii literaţi ar trebui sprijiniţi de stat pentru a cerceta şi a publica roadele căutărilor lor, în reviste de specialitate. Publicaţiile ştiinţifice şi culturale nu se pot autofinanţa, aşa cum se întâmplă în cazul presei clasice, oricum costurile pentru ţinerea lor în viaţă nu ruinează bugetul de stat. O ţară puternică finanţează astfel de paliere ale educaţiei, dar la noi „România educată” e mai degrabă o temă politică, politicianistă. * Văd că, mai nou, oricine apucă puţină notorietate via televiziuni ori reţele de socializare descoperă că zăcea în el/ea un mare scriitor şi se pune pe redactat cărţi. Uite aşa vom avea câte un scriitor pe fiecare palier, la fiecare rând de tarabe din piaţă, aşa cum se întâmplă şi cu toţi nechemaţii deghizaţi în cântăreţi.