Şaman de-aş fi, cu ce să v-aburesc n-aş şti

La fiecare început de an se dedică timp berechet emisiunilor în care numerologi, astrologi, experţi în dat în ghioc vin în studiourile televiziunilor şi ne explică felul în care vor evolua lucrurile în următoarele douăsprezece luni. La unii se vede că au ceva baze ştiinţifice, alţii aduc a ghicitoare care te îmbie la colţ de stradă cu previziuni livrate la botul calului. Mulţi dintre cei chemaţi să ne devoaleze viitorul spun că 2022 va fi un an cu mişcări sociale violente. Şamanii din Peru au fost mult mai blânzi în prognoze, dezvăluindu-ne că acelaşi 2022 va fi un an calm, al armoniei. Am vrea ca cei ce au dreptate să fie şamanii, dar teamă mi-e că şi ei au luat-o pe arătura comercialului.  * Fie că plouă, e frig sau doar înnorat, îmi place să mă plimb pe străzi în prima zi din an. E linişte, petrecăreţii îşi tratează mahmureala cuminţi, acasă sau la continuări ale Revelionului, nu mai aleargă nimeni după cumpărături apocaliptice. Ehei, de-ar fi 1 ianuarie în fiecare zi, din acest punct de vedere…* M-am uitat puţin la ceea ce au difuzat televiziunile în noaptea dintre ani şi mi-am dat seama că nu sunt la curent cu VIP-urile din aşa-zisa lume a artiştilor noi. În acelaşi timp, mi-am dat seama că nu am pierdut nimic. Stela Enache ar fi şi la 150 de ani mai artistă (scuzaţi sintagma forţată) decât duduiţele care abia au scăpat de pubertate, dar au impresia că au pus coada la pruna muzicii uşoare sau populare. * Ori n-am fost eu pe fază, ori nu s-au întrecut televiziunile să prezinte mesajele noduroase ale politicienilor ce vorbesc şi scriu ipocrit la ceas de sărbătoare. E un semn de însănătoşire. * Am constatat în noaptea dintre ani că apetitul pentru petarde, pocnitori, artificii a rămas cel puţin la fel de crescut ca în anii trecuţi. Ca să lansezi timp de zece minute de la balcon o droaie de articole pirotehnice e o cheltuială pe care un buget mediu ar putea-o resimţi. Unii se zgârcesc atunci când e vorba să plătească pentru bunuri sau servicii de calitate, dar sunt mână largă la spart banii pe pocnitori. Nu mai vorbesc de câinii şi pisicile care trăiesc traume în noaptea în care bărbăţia se măsoară în cantitatea de petarde lansate către nicăieri. * Am auzit de pe la prieteni cât au plătit pe la petrecerile de Revelion. Să dai minim o sută de euro ca să te îngrămădeşti cu zeci sau sute de necunoscuţi şi să stai la coadă la bufetul suedez câte o jumătate de oră pentru două felii de salam şi o sarma, să aştepţi după un pahar de poşircă diluată, mi se pare cam mult. E drept, ăsta e un preţ mic din câte am înţeles, poate la trei sute de euro e rezonabilă trataţia. Personal, nu agreez aceste „ieşiri” dintr-un an şi „intrări” în altul, dar e o chestiune de gust, nu înseamnă că am eu dreptate.