Ce nu s-a făcut prin PNRR în Sibiu: 60 de proiecte figurează reziliate, suspendate sau eliminate din Plan

Ce nu s-a făcut prin PNRR în Sibiu: 60 de proiecte figurează reziliate, suspendate sau eliminate din Plan

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Imagine intercalată
Imagine intercalată

PNRR, cel mai mare program de investiții al Uniunii Europene, a adus în județul Sibiu 584 de contracte de finanțare, cu o valoare totală de peste 2,21 miliarde de lei, dintre care 1,69 miliarde de lei reprezintă finanțare nerambursabilă prin PNRR. Până la 29 octombrie 2026, plățile înregistrate pentru aceste proiecte se ridicau la 1,25 miliarde de lei, dintre care aproximativ 1,048 miliarde de lei proveneau efectiv din finanțarea PNRR, reprezentând aproape 62% din suma contractată prin acest mecanism.

Un răspuns al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) adresat Redacției Tribuna arată că, dincolo de investițiile realizate sau aflate în derulare, există 60 de proiecte în județ care au ajuns în situații contractuale problematice: 22 figurează ca reziliate, șase au fost eliminate definitiv din Plan, 19 se află în procedură de reziliere, iar alte 13 sunt suspendate. Valoarea finanțării PNRR aferente acestor contracte depășește 207 milioane de lei, iar plățile înregistrate din această sursă însumează numai 4,28 milioane de lei.

Imaginea de ansamblu este completată de alte 153 de proiecte încadrate la risc de finalizare sau cu un grad de implementare sub 30%. În același timp, doar 132 dintre cele 584 de proiecte figurează ca finalizate în evidențele ministerului, la finalul lunii trecute.

28 de proiecte au ajuns în stadiul de reziliere sau eliminare din PNRR

Dintre cele 60 de proiecte, 22 figurează cu stadiul „REZILIAT”, iar alte șase sunt marcate „ELIMINAT DIN PNRR”. Finanțarea PNRR însumată pentru acestea depășește 103,9 milioane de lei. În cazul celor 22 de contracte reziliate, plățile înregistrate din PNRR sunt de aproximativ 428.000 de lei, iar pentru cele șase proiecte eliminate nu apar plăți din această sursă.

Alte 19 proiecte sunt înregistrate în procedură de reziliere, cu o finanțare contractată de aproximativ 24,6 milioane de lei. În cazul altor 13, stadiul raportat este „SUSPENDAT”, valoarea finanțării PNRR pentru aceste proiecte depășind 78,5 milioane de lei.

MIPE subliniază, în răspunsul formulat pentru Tribuna, că diferența dintre categorii este importantă. Un contract reziliat nu mai poate continua în forma contractuală inițială, în timp ce procedura de reziliere nu înseamnă că încetarea contractului s-a produs deja. Nici suspendarea nu demonstrează, prin ea însăși, că o investiție nu mai poate fi continuată prin alte surse. Prin urmare, sumele aferente acestor contracte reprezintă finanțări aflate în situații problematice, nu o valoare a pierderilor definitive deja stabilită.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Aproape jumătate din finanțarea proiectelor cu probleme este în zona deșeurilor

Unul dintre cele mai importante semnale din centralizator vine din Componenta C3 – Managementul deșeurilor. Aici sunt înregistrate 17 proiecte dintre cele 60, cu o finanțare PNRR cumulată de peste 101,4 milioane de lei, însă plățile înregistrate din PNRR sunt de aproximativ 2,68 milioane de lei, adică mai puțin de 3% din finanțarea contractată. Toate sunt fie suspendate, fie eliminate din Plan: 13 figurează cu stadiul „SUSPENDAT”, iar patru sunt marcate „ELIMINAT DIN PNRR”.

Lista cuprinde investiții în centre de colectare prin aport voluntar și insule ecologice digitalizate, proiecte care ar fi trebuit să contribuie la modernizarea sistemului local de gestionare a deșeurilor. Apar în această situație investiții din Sibiu, Mediaș și Cisnădie, dar și din Dumbrăveni, Agnita, Racovița, Copșa Mică, Bazna, Bârghiș, Brăteiu, Roșia, Marpod și Moșna.

Șapte proiecte reziliate în Săliște. Patru investiții din Rășinari sunt în procedură de reziliere

O altă categorie importantă este cea a proiectelor din Componenta C10 – Fondul local. Sunt 25 de investiții, cu o finanțare PNRR cumulată de peste 45,7 milioane de lei. Dintre acestea, 13 figurează ca reziliate, iar alte 12 sunt în procedură de reziliere. Majoritatea vizează creșterea eficienței energetice a unor școli, grădinițe și clădiri administrative.

La Săliște, toate cele șapte proiecte înregistrate în această componentă figurează ca reziliate. Șase vizau renovarea energetică a unor clădiri publice, printre care Muzeul Culturii Săliștene, Liceul „Ioan Lupaș”, școala și căminul cultural din Sibiel. Al șaptelea proiect viza elaborarea, actualizarea și transpunerea în format digital a Planului Urbanistic General al orașului. Finanțarea PNRR cumulată a celor șapte contracte era de aproximativ 15,56 milioane de lei. În dreptul niciunuia dintre ele nu sunt înregistrate plăți din PNRR.

La Rășinari, patru investiții se află în procedură de reziliere: reabilitarea Școlii Gimnaziale „Sava Popovici Barcianu”, reabilitarea Școlii Gimnaziale „Octavian Goga”, modernizarea căminului cultural și creșterea eficienței energetice a clădirii primăriei. Finanțarea PNRR aferentă celor patru contracte însumează aproape 5,94 milioane de lei, iar plățile înregistrate din această sursă sunt de 123.500 de lei. În baza de date a MIPE, aceste contracte nu figurează încă drept reziliate definitiv, ci în curs de reziliere.

La Avrig, proiectul de creștere a eficienței energetice a Școlii Gimnaziale apare ca reziliat, cu o finanțare PNRR de aproximativ 4,29 milioane de lei. Tot în oraș figurează în procedură de reziliere un proiect pentru instalarea unei instalații fotovoltaice cu o putere prevăzută de 400 kW, pentru care era contractată o finanțare de peste 716.000 de lei.

Trei clădiri ale Spitalului Județean, pe lista contractelor reziliate

Alte cinci proiecte din Componenta C5, cu o finanțare PNRR cumulată de aproximativ 38,35 milioane de lei, figurează ca reziliate. Trei dintre ele vizau renovarea energetică a unor clădiri din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu: Secția Anatomie Patologică, Pavilionul Administrativ și Policlinica Stomatologică. Împreună, aceste investiții aveau o finanțare PNRR de aproximativ 8,69 milioane de lei.

Celelalte două proiecte sunt la Mediaș: reabilitarea corpului de clădire cu școală și sală de sport al Liceului Tehnologic „Școala Națională de Gaz”, pentru care erau prevăzute peste 16,36 milioane de lei, și modernizarea energetică a sediului primăriei, cu o finanțare de aproape 13,3 milioane de lei.

Pentru toate cele cinci proiecte, centralizatorul înregistrează plăți PNRR de aproximativ 413.000 de lei.

Lista investițiilor cu probleme cuprinde și proiecte din domeniul serviciilor sociale. Cinci proiecte de înființare sau reabilitare a unor centre comunitare integrate, derulate în localități din județ, se află în procedură de reziliere. Finanțarea PNRR cumulată pentru acestea este de aproape 3,5 milioane de lei. Alte două contracte din aceeași componentă, care vizau servicii medicale în Poiana Sibiului și Avrig, figurează deja ca reziliate, potrivit răspunsului MIPE la solicitarea Tribuna.

Separat, proiectul de înființare a unui centru de zi pentru asistența și recuperarea persoanelor vârstnice din comuna Arpașu de Jos, cu echipă mobilă pentru îngrijire la domiciliu, figurează, de asemenea, ca reziliat. Investiția avea o finanțare PNRR de peste 6,1 milioane de lei.

Printre celelalte contracte cu probleme se numără extinderea rețelelor de apă și canalizare în comuna Orlat, eliminată din PNRR, înființarea unei pepiniere forestiere în Vurpăr, tot eliminată din Plan, și un proiect de împădurire în Nocrich, care figurează reziliat. La acestea se adaugă un proiect din Avrig pentru instalarea de panouri fotovoltaice și un proiect de listare la bursă a societății DMX Construction, aflat în procedură de reziliere.

Alte 153 de proiecte, cu risc de finalizare sau implementare sub 30%

Dincolo de cele 60 de contracte cu probleme administrative, centralizatorul MIPE de la finalul lunii octombrie mai identifică 153 de proiecte în categoriile „CU RISC DE FINALIZARE” și „ÎN IMPLEMENTARE (sub 30%)”. Dintre acestea, 152 figurează efectiv cu implementare sub 30%, iar unul este încadrat explicit la risc de finalizare.

Valoarea finanțării PNRR aferente acestor proiecte este de peste 236 de milioane de lei. Componenta Educație concentrează 48 de investiții din această categorie, cu finanțări contractate de peste 121 de milioane de lei.

Cu toate acestea, renovarea energetică a Pavilionului Central al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu figurează cu implementare sub 30%, deși centralizatorul înregistrează plăți PNRR de aproape 55,93 milioane de lei, la o finanțare contractată de 59,33 milioane de lei. La fel, proiectul de modernizare energetică a sediului Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu este încadrat sub 30%, deși plățile PNRR înregistrate se apropie de întreaga valoare contractuală, de aproximativ 12,85 milioane de lei.

Bilanțul definitiv nu este încă disponibil

MIPE atrage atenția, în răspunsul transmis Redacției Tribuna, că stadiile din Status PNRR reprezintă situații administrative raportate de coordonatorii de reforme și investiții și nu echivalează automat cu proiecte definitiv nefinalizate sau cu pierderea definitivă a finanțării. Tot aceștia sunt responsabili pentru exactitatea și actualizarea informațiilor introduse în platformă, mai menționează răspunsul Ministerului.

Legea nr. 183/2026 privind închiderea operațională și financiară a PNRR stabilește că investițiile ale căror contracte de finanțare au fost suspendate sau reziliate intră în categoria celor eliminate din Plan, urmând să fie evidențiate distinct pentru stabilirea situației financiare finale și a stadiului în care se aflau la momentul suspendării sau rezilierii.

Calendarul de închidere a fost modificat prin OUG nr. 43 din 30 octombrie 2026. Coordonatorii de reforme și investiții trebuie să clasifice fiecare investiție până la 10 noiembrie, iar listele rezultate trebuie aprobate prin ordin până la 20 noiembrie, cu avizul MIPE. Termenul pentru verificarea, autorizarea și plata cererilor de transfer a fost prelungit până la 30 noiembrie 2026.

Pentru investițiile care vor fi încadrate ca nefinalizate, dar care trebuie duse la capăt, legea prevede obligația continuării lucrărilor până la 31 decembrie 2026, din surse proprii sau din alte surse legal constituite. Nerespectarea termenului poate atrage recuperarea sumelor, proporțional cu gradul de neîndeplinire a indicatorilor asumați. În cazul proiectelor eliminate din PNRR, OUG nr. 43/2026 introduce posibilitatea evidențierii distincte în buget a cheltuielilor necesare finalizării lor.

MIPE urmează să primească raportările finale, iar raportul național de închidere a PNRR, care va cuprinde situația financiară definitivă și stadiul investițiilor la 31 decembrie 2026, trebuie transmis Guvernului până la 30 iunie 2027.

 

Foto: Răzvan NEGRU

Autor - Vlad IGNAT
11 noiembrie 2026 la 08:35
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 minute
Eleșteele de la Mândra, paradisul păsărilor. O nouă aventură pentru familii
Pasionații de natură din județul Sibiu sunt invitați duminică, 15 noiembrie, la o drumeție la Eleșteele de la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 13 minute
Investiție de aproape 9 milioane de lei pentru eficientizarea energetică a unui bloc cu 93 de locuințe sociale
Blocul nr. 12 de pe strada Henri Coandă nr. 57 va fi reabilitat energetic cu fonduri europene nerambursabile,...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 20 minute
ARA Kinetoterapie: De ce apar durerile de spate, între sedentarism și efort
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 22 minute
Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu
Comunicat lansare proiect „Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național «Octavian Goga» Sibiu" Scopul proiectului: Crearea condițiilor pentru accesul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 30 minute
Centrul Cultural Arab Sibiu: „Cinci ani de prezență, de muncă și de perseverență”
Centrul Cultural Arab din Sibiu a aniversat primii 5 ani de existenţă. Momentul a fost sărbătorit la Biblioteca...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Nebănuitele căi ale politicii: Fuziunea cu Forța Dreptei i-ar putea readuce pe Șovăială și Leția în tabăra liberală sibiană
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 14 ore
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 14 ore
Testări pentru depistarea diabetului, la Promenada Mall Sibiu. Sibienii își pot verifica glicemia și tensiunea arterială
Sibienii își vor putea verifica glicemia, tensiunea arterială și hemoglobina glicată sâmbătă, 14 noiembrie, în cadrul unei campanii...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 17 ore
Mediașul se pregătește de sărbătorile de iarnă. A început montarea iluminatului festiv în oraș
Municipiul Mediaș începe să îmbrace haine de sărbătoare. Primăria Mediaș a demarat luni, 9 noiembrie, lucrările de pregătire...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 17 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 11.11.2026 ROSIA, Localitate...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 18 ore
La 78 de ani, a primit o nouă șansă la viață. Medicii i-au înlocuit două valve ale inimii și o porțiune din aortă
Un bărbat în vârstă de 78 de ani a trecut printr-o intervenție chirurgicală complexă, în urma căreia i-au...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.