📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰
Primarii comunelor cu mai puțin de 1.500 de locuitori din județul Sibiu își consolidează reprezentarea în contextul reformei administrative. Filiala Județeană Sibiu a Asociației Comunelor din România (ACoR) a organizat recent două reuniuni în cadrul cărora a fost constituită Liga Primarilor Comunelor cu mai puțin de 1.500 de locuitori. Edilii prezenți și-au exprimat în unanimitate opoziția față de comasarea comunelor ca soluție generală pentru reforma administrației publice locale.
Demersul are loc în contextul proiectului guvernamental „START REFORMA ADMINISTRATIVĂ” și are la bază Decizia nr. 10 a Consiliului Director Național al ACoR, prin care a fost aprobată organizarea Ligii Primarilor Comunelor cu mai puțin de 1.500 de locuitori.
În cadrul reuniunilor, Valentin Ivan, președintele Filialei Județene Sibiu a ACoR, a prezentat principalele provocări ale comunelor în contextul reformei administrative și a discutat direct cu primarii prezenți.
Aceștia au solicitat ca eventualele modificări administrativ-teritoriale să fie fundamentate pe analize obiective, să respecte autonomia locală și să țină cont de particularitățile fiecărei comunități.
În urma votului, Sebastian Dotcoș, primarul comunei Marpod, a fost ales președinte al structurii județene a Ligii Primarilor Comunelor cu mai puțin de 1.500 de locuitori. Funcția de președinte supleant îi revine lui Nicolae Cocoș, primarul comunei Boița.
Totodată, Maria Greavu, primarul comunei Loamneș, a fost desemnată supleant al președintelui Filialei Județene ACoR Sibiu, Valentin Ivan. Aceasta va putea reprezenta organizația în procesul de reformă administrativă, în situația absenței motivate a președintelui.
Prin aceste desemnări, ACoR Sibiu urmărește consolidarea reprezentării comunelor în dialogul instituțional privind viitorul administrației publice locale.
Reprezentanții ACoR Sibiu susțin necesitatea reformării administrației publice, însă consideră că schimbările trebuie să înceapă la nivelul administrației centrale și al sistemului fiscal, nu prin comasarea comunelor.
Printre măsurile propuse se numără reforma fiscală, astfel încât responsabilitățile administrațiilor locale să fie însoțite de resurse financiare corespunzătoare, reducerea numărului de parlamentari la 300 și reorganizarea instituțiilor centrale și județene ale căror atribuții se suprapun.
În ceea ce privește reorganizarea administrativ-teritorială, ACoR Sibiu solicită luarea în considerare a mai multor criterii, precum suprafața și configurația teritorială, particularitățile geografice, capacitatea financiară, structura demografică și accesibilitatea serviciilor publice.
„Considerăm că orice eventuală reorganizare administrativ-teritorială trebuie să respecte două principii fundamentale: voința cetățenilor, exprimată prin consultare reală, și autonomia locală, garantată de Carta Europeană a Autonomiei Locale”, transmite conducerea Filialei Județene Sibiu a ACoR.
Reprezentanții organizației subliniază că nu resping reforma administrativă și nici reorganizarea voluntară a comunelor, ci o abordare care ar presupune comasarea acestora înainte de reformarea structurilor statului.
„Reforma trebuie să înceapă cu statul și să continue cu administrația locală, nu invers. Comuna nu este doar o unitate administrativă înscrisă într-o hartă. Este o comunitate, o identitate, o istorie și un angajament față de cetățenii săi”, mai arată conducerea ACoR Sibiu.
Organizația susține că orice schimbare trebuie realizată prin dialog și consultarea cetățenilor, cu respectarea autonomiei locale și a intereselor comunităților.
Foto: ACoR
Nekta Ioana DEDU
Nekta Ioana DEDU
Nekta Ioana DEDU
Nekta Ioana DEDU
Cosmin PAL
Vlad IGNAT
Cosmin PAL
Vlad IGNAT
Nekta Ioana DEDU
Nekta Ioana DEDU
Vlad IGNAT
Manevra e simplă: aducem țara la sapă de lemn, își iau oamenii lumea în cap să caute de lucru și statul constată că sunt satele pustii.