La orice eveniment, vine și momentul în care se vorbește despre mâncare. Uneori chiar mult după ce s-au încheiat discursurile, s-au stins luminile și au plecat invitații. Gustul are memoria lui. Iar Leonid Folea știe bine câtă muncă este în spatele unei farfurii despre care oamenii continuă să vorbească.
De la Ciao Italia, în 2000, la Trattoria Ciao Italia, în 2013, și apoi la Odissea, gastronomia a rămas firul care leagă proiectele sale. Încă din 2017, la lansarea Odissea, Leonid Folea vorbea despre o experiență de 26 de ani în domeniu. Ani în care înveți să gătești, să conduci o bucătărie, să formezi oameni și să păstrezi același standard când ai de servit o sală întreagă.
Această experiență este unul dintre argumentele cu care Odissea Events Hall se adresează acum companiilor și organizatorilor de conferințe, workshopuri, baluri și gale. Iar pe 6 noiembrie, la Odissea Experience Day, Leonid Folea și Adrian Coman au prezentat partenerii alături de care vor să ducă această direcție mai departe.
Peste 12.500 de oameni au trecut pragul Odissea de-a lungul timpului. Sunt multe întâlniri cu așteptările oamenilor, multe ocazii în care lucrurile trebuie să iasă bine la o dată și la o oră precise. Evenimentele au această particularitate: invitații vin când scrie pe invitație, iar tot ce ai promis trebuie să fie pregătit.

Adi Coman a pus lucrurile în cuvinte, așa cum îi este felul, cu o glumă: „Eu promit și Leo se asigură că ne ținem de promisiune.”
Râdem, glumim, dar pentru omul care își pune numele pe un eveniment, aceasta este una dintre cele mai importante discuții. Pe cine te bazezi? Cui îi poți încredința lucrurile pentru care vei răspunde, până la urmă, în fața propriilor invitați?
Odissea Experience Day a adus în fața publicului tocmai acești oameni: partenerii care se ocupă de mâncare, flori, fotografie și video, prezentare, muzică, tehnică și toate celelalte servicii care fac posibil un eveniment.
„Am acumulat zeci de ani de experiență și suntem convinși că putem oferi viitorilor noștri clienți o experiență deosebită, care să completeze tema evenimentului și să pună în valoare mesajul acestuia”, au transmis cei doi proprietari.
Iar gastronomia are un loc important în această promisiune. La Odissea, preparatele sunt realizate în bucătăria proprie, iar meniurile pot fi personalizate inclusiv pentru preferințe alimentare și intoleranțe anunțate din timp. Este un lucru care contează când aduci la aceeași masă oameni cu nevoi diferite.

Pentru o conferință, meniul se gândește împreună cu programul. Pauza de cafea are timpul ei, prânzul trebuie să lase loc conversațiilor, iar un preparat ușor de servit poate face diferența la o întâlnire în care oamenii vor să circule și să se cunoască. Aici devine utilă experiența unui om care înțelege deopotrivă bucătăria și sala.
Pachetele concepute de Odissea aduc aceste lucruri într-un plan comun. De la coffee break, finger food și bufet cald la aranjamente florale, foto-video, MC, ecrane LED, sonorizare, lumini, DJ și logistică. În funcție de eveniment, oferta poate fi completată cu cocktail bar, candy bar, materiale personalizate, transport VIP și cazare prin hoteluri partenere.
Cine a organizat măcar o dată o conferință știe ce înseamnă această listă. Fiecare rând devine un telefon, o ofertă, o confirmare, o oră de sosire și încă o persoană care trebuie să știe ce are de făcut. Posibilitatea de a le construi împreună înseamnă timp câștigat și mai multă atenție pentru conținutul întâlnirii și pentru invitați.
Și uite așa, o seară de prezentare deschide o discuție foarte practică pentru mediul de business din Sibiu: cum organizăm evenimente în care ideea, oamenii, mâncarea și atmosfera se susțin reciproc?
Leonid Folea și Adrian Coman au pus pe masă experiența și partenerii. Cei care pregătesc următorul eveniment sunt invitați să vină cu ideea, cu bugetul și cu lista aceea lungă de lucruri de rezolvat. O vizită la Odissea și o propunere concretă sunt un început bun. Iar promisiunea lui Adi merită discutată cu Leo de față.
Vlad IGNAT
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Marius MUNTEANU GHIUR
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT