Sectorul Olărit din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului a fost reorganizat în cadrul proiectului cultural „Stăpânii lutului”, dedicat documentării și promovării meșteșugului olăritului din Horezu. Proiectul, derulat de Muzeul ASTRA, a inclus amenajarea unor spații expoziționale, 28 de ateliere interactive, cercetări de teren și realizarea unor materiale educaționale. Bugetul total a fost de 241.585 de lei, din care 215.585 de lei reprezintă finanțare nerambursabilă din partea Administrației Fondului Cultural Național (AFCN).
Prin proiect, muzeul a urmărit să prezinte publicului atât tehnicile tradiționale de prelucrare a lutului, cât și modul în care comunitatea de olari din Horezu își transmite meșteșugul între generații și se adaptează cerințelor pieței contemporane.
Noul circuit expozițional cuprinde două spații distincte. În Gospodăria Horezu I a fost amenajată expoziția interactivă „Soarele din farfurie”, concepută ca un spațiu în care vizitatorii pot atinge obiectele și mobilierul și pot participa la activități de învățare. În căsoaia gospodăriei a fost amenajat și un spațiu de proiecție pentru materiale foto-video documentare realizate în teren.
Cel de-al doilea spațiu expozițional, amenajat în Casa Horezu II, pune în dialog obiecte istorice din colecțiile Muzeului ASTRA cu creații realizate de meșterii olari contemporani din satul Olari, localitate componentă a orașului Horezu.
O componentă importantă a proiectului a fost implicarea publicului în amenajarea Sectorului Olărit. Au fost organizate șase ateliere pregătitoare, în cadrul cărora participanții au contribuit la realizarea a două roți tradiționale de olar, șase mese, 12 bănci, patru instalații de polițe pentru uscarea vaselor, două vetre de gătit din cărămidă și piatră și cinci indicatoare din lemn. Totodată, au fost reparate șoprul și cuptorul din Gospodăria Găleșoaia.
Alte 22 de ateliere au fost organizate pentru public. Dintre acestea, șase au fost dedicate gastronomiei tradiționale, prin prepararea și servirea unor rețete în vase de Horezu, șapte au vizat prelucrarea lemnului, cinci au fost dedicate olăritului tradițional, iar patru au avut o componentă creativă, cu activități de modelaj, decorare și scriere.
În cadrul atelierelor de prelucrare a lemnului au fost realizate peste 20 de obiecte tradiționale. Cele dedicate olăritului au inclus exerciții de modelare la roată și decorare cu ajutorul cornului și al gaiței, instrumente folosite în ceramica tradițională.
Muzeul ASTRA a realizat și mai multe materiale educaționale, distribuite gratuit vizitatorilor. Printre acestea se numără publicația „Stăpânii lutului. Olarii din Horezu”, tipărită în 500 de exemplare, care include informații despre meșteri și fișe de documentare, precum și cartea ilustrată pentru copii „Soarele din farfurie”, realizată în 450 de exemplare.
Au mai fost tipărite 2.000 de exemplare ale unui pliant-hartă pentru orientarea pe traseul expozițional și 500 de pliante gastronomice care reunesc cinci rețete tradiționale oltenești preparate în vase de Horezu.
Proiectul a inclus și o campanie de cercetare în satul Olari, în orașul Horezu și în localitățile din apropiere. Cercetătorii Muzeului ASTRA au documentat starea actuală a meșteșugului și au realizat interviuri cu meșteri olari din trei generații.
Olăritul din Horezu este înscris pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO, iar documentarea practicilor și transmiterea lor către generațiile următoare reprezintă una dintre direcțiile proiectului.
Potrivit datelor comunicate de muzeu, peste 1.400 de persoane au participat direct la ateliere, iar noile spații expoziționale au fost vizitate de mii de persoane.
Infrastructura realizată în cadrul proiectului, inclusiv roțile de olar, vetrele de gătit și materialele educaționale, va rămâne integrată în circuitul permanent al Muzeului ASTRA.
Proiectul „Stăpânii lutului. Modele de folosire a resurselor, de transmitere a meșteșugului și de adaptare la nevoile pieței contemporane în comunitatea de olari din Horezu” a avut un buget de 241.585 de lei. Din această sumă, 215.585 de lei au fost asigurați prin finanțare nerambursabilă AFCN, iar 26.000 de lei au reprezentat contribuția proprie a Complexului Național Muzeal ASTRA. Finanțarea a fost acordată în cadrul Ariei tematice Patrimoniul Cultural Imaterial, sesiunea a II-a din 2026.
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Nekta Ioana DEDU
Dumitru CHISELIȚĂ
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Ovidiu BOICA