Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” din Sibiu sărbătorește 35 de ani de activitate prin două evenimente speciale, dedicate generațiilor de artiști care au dus mai departe tradițiile populare românești. Aniversarea va fi marcată printr-o întâlnire a foștilor și actualilor membri, dar și printr-un spectacol care va reuni peste 300 de dansatori pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu.
Înființat în anul 1991 de maestrul coregraf Ioan Macrea, Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” a contribuit, de-a lungul celor 35 de ani, la promovarea folclorului românesc și a tradițiilor sibiene, atât în țară, cât și peste hotare.
Două evenimente dedicate aniversării
Manifestările aniversare încep duminică, 8 noiembrie, cu „Întâlnirea generațiilor”, un eveniment care îi va reuni pe foștii și actualii membri ai ansamblului. Aceștia vor avea ocazia să depene amintiri și să retrăiască momentele care i-au unit de-a lungul anilor.
Luni, 9 noiembrie, de la ora 18:00, Centrul Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu va găzdui spectacolul aniversar „Ceata Junilor – 35 de ani”.
Peste 300 de dansatori, de ieri și de azi, vor urca pe scenă, alături de instrumentiști din fosta orchestră a ansamblului și din Orchestra de Tineret a Ansamblului „Cindrelul-Junii Sibiului”.
Spectacolul va fi prezentat de Iuliana Tudor și Traian Stoiță, iar biletele pot fi achiziționate de la casieria sălii de spectacole.
Aniversarea Ansamblului „Ceata Junilor” reprezintă un prilej de reîntâlnire pentru generațiile de dansatori care au făcut parte din această familie artistică, dar și o ocazie de a celebra moștenirea culturală transmisă de-a lungul celor trei decenii și jumătate.
„35 de ani de poveste. 35 de ani de tradiție. O singură familie: CEATA JUNILOR!”, transmit reprezentanții ansamblului.

foto: Facebook Ansamblul Ceata Junilor
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Dumitru CHISELIȚĂ
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT