Ardealul, Banatul și Muntenia se întâlnesc la Sibiu. Festivalul „Tradiții” aduce trei ansambluri folclorice pe scena de la „Ion Besoiu”

Ardealul, Banatul și Muntenia se întâlnesc la Sibiu. Festivalul „Tradiții” aduce trei ansambluri folclorice pe scena de la „Ion Besoiu”

Sibiul găzduiește sâmbătă, 7 noiembrie, Festivalul „Tradiții”, un eveniment dedicat cântecului și dansului popular românesc. Trei ansambluri folclorice studențești din Sibiu, Timișoara și Ploiești vor urca pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu”, de la ora 19:00. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Festivalul „Tradiții” este organizat de Casa de Cultură a Studenților Sibiu și aduce în fața publicului jocuri, cântece și costume populare reprezentative pentru Ardeal, Banat și Muntenia, dar și pentru alte regiuni folclorice ale României.

Trei ansambluri folclorice, pe aceeași scenă

Publicul sibian va avea ocazia să urmărească evoluțiile a trei ansambluri studențești: „Ardealul”, din cadrul Casei de Cultură a Studenților Sibiu, „Doina Timișului”, din Timișoara, și „Doina Prahovei”, din Ploiești.

Tinerii artiști vor prezenta suite coregrafice și momente muzicale specifice diferitelor zone ale țării, punând în valoare diversitatea folclorului românesc.

Evenimentul își propune să evidențieze rolul ansamblurilor studențești în păstrarea și transmiterea tradițiilor către noile generații.

Ansamblul „Ardealul”, gazda festivalului

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Gazda Festivalului „Tradiții” este Ansamblul Folcloric Studențesc „Ardealul”, coordonat de coregraful Sorin Bădiță și dirijorul Doru Badea.

Formația este primul ansamblu folcloric studențesc din centrul universitar Sibiu și a aniversat 30 de ani de activitate în noiembrie 2024.

De-a lungul timpului, dansatorii au evoluat pe scene din Europa și Asia. În august 2026, ansamblul a participat și la Festivalul Internațional de Folclor „Cântecele Munților”, inclus în calendarul mondial CIOFF.

„Ne dorim ca Festivalul «Tradiții» să fie mai mult decât un spectacol folcloric – să fie o întâlnire între generații, regiuni și sensibilități artistice. Suntem bucuroși să aducem la Sibiu trei ansambluri studențești care împărtășesc aceeași pasiune pentru cântecul și jocul popular românesc. Prin acest eveniment, celebrăm diversitatea folclorică a țării noastre și îi încurajăm pe tineri să ducă mai departe, cu mândrie și autenticitate, moștenirea culturală românească”, a declarat Liliana G. Popescu, directorul Casei de Cultură a Studenților Sibiu.

Două seri de folclor la Sibiu

Festivalul „Tradiții” încheie un weekend dedicat folclorului românesc la Centrul Cultural „Ion Besoiu”.

Vineri, 6 noiembrie, de la ora 19:00, Casa de Cultură a Studenților Sibiu organizează, în aceeași sală, spectacolul „Joc și Tradiție”, la care participă cinci ansambluri folclorice. Și la acest eveniment intrarea este liberă.

Festivalul „Tradiții” este organizat de Casa de Cultură a Studenților Sibiu, cu finanțare din partea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, a Consiliului Județean Sibiu și a Primăriei Municipiului Sibiu.

foto: CCS Sibiu

Autor - Nekta Ioana DEDU
04 noiembrie 2026 la 12:34
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 30 minute
ROȘIA: Cereri pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie. Termen-limită: 20 noiembrie
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 57 minute
Cinci ansambluri folclorice urcă pe aceeași scenă, la Sibiu. Spectacol cu intrare liberă la „Ion Besoiu”
Sibiul se pregătește pentru două seri dedicate folclorului românesc. Vineri, 6 noiembrie, de la ora 19:00, spectacolul „Joc...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 oră
APOLDU DE JOS: Lucrări pe DJ 143B, între Amnaș și nodul de acces la Autostrada A1
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Primăria Sibiu scoate la licitație încă 10 spații pentru terase în Piața Mare și pe strada Magheru
Primăria Sibiu organizează o nouă licitație pentru închirierea unor terenuri destinate teraselor sezoniere din centrul orașului. Este vorba...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Medicamentele pentru menopauză lipsesc din farmacii. Ruxandra Cibu-Deaconu cere explicații ministrului Sănătății
Mai multe medicamente prescrise femeilor aflate la perimenopauză și menopauză sunt greu de găsit în farmaciile din România,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Două zile de poezie și dialog: Sibiu găzduiește simpozionul „Vară de noiembrie”
A doua ediție a manifestării organizate de Filiala Sibiu a Uniunii Scriitorilor aduce la Galeria Atu Toys lansări...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
CISNĂDIE: O șoferiță de 31 de ani s-a răsturnat cu mașina în afara drumului. Avea o alcoolemie de 0,86 mg/l
O femeie de 31 de ani, din Sibiu, s-a răsturnat cu mașina în afara părții carosabile, în noaptea...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 ore
TĂLMACIU: Ansamblul Datina a împlinit 14 ani
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 ore
Aurelian Gavriloaia revine la CSU Sibiu. „Mă întorc acasă”
Echipa sibiană îşi completează lotul cu un jucător autohton care a a mai evoluat pentru CSU până în...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 2 ore
Psihiatria întâlnește justiția la Sibiu. Conferință internațională la ULBS
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) va găzdui, în perioada 18–21 noiembrie 2026, cea de-a VI-a ediție a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 ore
Strada Rahovei din Sibiu va fi modernizată cu 33,5 milioane de lei. Bandă pentru autobuze, piste de biciclete și noi spații verzi
Primăria Sibiu a lansat procedura de achiziție pentru modernizarea străzii Rahovei, una dintre arterele intens circulate ale orașului....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 4 ore
Istoricul Lucian Giura şi cartea despre medicul Gheorghe Preda
Profesorul şi istoricul Lucian Giura va lansa, astăzi, de la ora 17, la Biblioteca Universității „Lucian Blaga” din...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.