Un accident rutier grav, în care au fost implicate două vehicule, s-a produs marți seara pe autostrada A1, la kilometrul 239, în apropierea ieșirii spre Cisnădie, pe sensul de mers Sibiu–Vâlcea.
La fața locului au intervenit două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu.
În urma impactului, un bărbat a rămas încarcerat, fiind necesară intervenția salvatorilor pentru extragerea sa dintre fiarele contorsionate. După ce a fost scos din autoturism, victima era inconștientă și se afla în stop cardio-respirator.
Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, iar bărbatul a răspuns intervenției. Acesta a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Un alt bărbat a fost evaluat medical la fața locului, însă a refuzat transportul la spital, a transmis lt. Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Cosmin PAL