Începând de mâine seară, Calea Șurii Mari se poate închide noaptea pentru asfaltarea finală. Lucrările vor dura cel mult șase nopți

Începând de mâine seară, Calea Șurii Mari se poate închide noaptea pentru asfaltarea finală. Lucrările vor dura cel mult șase nopți

Circulația rutieră pe Calea Șurii Mari din Sibiu va fi închisă complet, pe timpul nopții, în cel mult șase nopți din perioada 21–31 octombrie, pentru turnarea ultimului strat de asfalt. Lucrările se vor desfășura etapizat, pe două tronsoane, iar datele exacte ale intervențiilor urmează să fie anunțate de Primăria Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Potrivit municipalității, asfaltarea va începe cel mai probabil săptămâna viitoare, în funcție de condițiile meteorologice. Circulația va fi închisă între orele 19:00 și 06:00, iar șoferii vor trebui să folosească rute alternative.

Două etape de închidere a circulației

În prima etapă, traficul va fi oprit pe segmentul dintre sensul giratoriu de la intersecția cu strada Rusciorului, inclusiv viaductul Gara Mică, și sensul giratoriu de la intersecția cu străzile Drumul Ocnei și Oborul de Vite.

În această perioadă, accesul pe Calea Șurii Mari dinspre străzile Cerbului, Căprioarelor, Mărului, Părului și Vișinilor va fi blocat. Accesul pe străzile Drumul Ocnei și Oborul de Vite se va putea face dinspre Autostrada A1, pe Calea Șurii Mari.

În etapa a doua, circulația va fi închisă pe tronsonul dintre sensul giratoriu de la intersecția cu strada Drumul Ocnei și sensul giratoriu din zona Hornbach.

În acest interval, viaductul Gara Mică va putea fi traversat până la sensul giratoriu cu strada Drumul Ocnei, iar străzile Drumul Ocnei și Oborul de Vite vor rămâne deschise circulației. Totodată, va fi redeschis accesul pe Calea Șurii Mari dinspre străzile Cerbului, Căprioarelor, Mărului, Părului și Vișinilor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Intrarea și ieșirea din Sibiu, redirecționate

Pe durata asfaltării, intrarea și ieșirea din municipiul Sibiu spre și dinspre Șura Mare și Mediaș se vor putea face exclusiv prin Autostrada A1, pe bretelele de acces dinspre Șura Mică, respectiv pe străzile Henri Coandă și Ștefan cel Mare.

Primăria le recomandă șoferilor să urmărească panourile informative și indicatoarele de orientare și să își planifice, pe cât posibil, rute ocolitoare. Municipalitatea va anunța ulterior data exactă la care vor începe lucrările de asfaltare.

Se plantează arbori și arbuști

În paralel cu lucrările la carosabil, pe Calea Șurii Mari se plantează 210 arbori și aproximativ 2.500 de arbuști și alte plante. Totodată, echipele lucrează la realizarea marcajelor pentru pistele de biciclete.

Modernizarea străzii se apropie astfel de finalizare, asfaltarea cu ultimul strat fiind una dintre etapele rămase de executat.

Autor - Vlad IGNAT
20 octombrie 2026 la 14:02
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Copil de 8 ani, acroșat de o mașină în Șura Mică. A fost transportat la spital
Un copil de 8 ani a fost acroșat, luni, de un autoturism în localitatea Șura Mică. Minorul a...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Guvernul Luca Niculescu, la votul de învestitură. Toți miniștrii au primit avize favorabile, AUR nu participă la vot
Parlamentul decide marți, 20 octombrie, dacă învestește Guvernul propus de premierul desemnat Luca Niculescu, după ce toți candidații...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 oră
MIHĂILENI: Puntea din Răvășel a fost reparată. Viceprimarul a făcut personal lucrările de sudură
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Plase de pescuit interzise, găsite într-o mașină oprită pe barajul Scoreiu–Colun
Polițiștii din Porumbacu de Jos au descoperit, luni noaptea, 11 plase de pescuit de tip setcă, cu o...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Arme și muniție deținute fără drept, descoperite la percheziții în județul Sibiu
Polițiștii sibieni au efectuat, luni, trei percheziții domiciliare într-un dosar penal deschis pentru nerespectarea regimului armelor și al...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Revolut a căzut în România: plățile, transferurile și retragerile, afectate
Aplicația Revolut întâmpină probleme de funcționare în România și în mai multe țări. Utilizatori din România au semnalat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 ore
Primăria Sibiu plătește peste 211.000 de lei pentru proiectarea modernizării podului de pe strada Triajului
Primăria Sibiu a atribuit un contract în valoare de 211.750 de lei, cu TVA inclus, pentru proiectarea lucrărilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 5 ore
TÂRNAVA: Parc fotovoltaic de peste 1,5 milioane de lei. Energia verde va alimenta școlile și iluminatul public
Primăria Târnava pregătește o investiție de peste 1,5 milioane de lei pentru construirea unui parc fotovoltaic în comună....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 5 ore
Mediaș, în finala pentru titlul de Capitala Tineretului din România 2028. Se luptă cu Brașov și Suceava
Municipiul Mediaș s-a calificat în finala competiției pentru titlul de Capitala Tineretului din România 2028. Orașul se află...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 5 ore
SADU: Se pot depune cererile pentru ajutorul de încălzire
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
• acum 7 ore
Ce înseamnă să trăiești bine în Sibiu
Sibiul continuă să fie prezentat drept unul dintre orașele în care se trăiește bine. Și așa este. Are...
Actualitate
• 7 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.