18 studenți ai Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu au participat la o simulare a unei reuniuni de securitate a statelor din Formatul București 9 (B9), format inițiat de Klaus Iohannis și Andrzej Duda. Împărțiți în nouă delegații, studenții au reprezentat cele nouă state membre și au avut de gestionat, în limba engleză, un scenariu de criză de securitate la granițele României.
Studenții au avut de negociat pozițiile statelor pe care le reprezentau și de ajuns, prin consens, la o declarație comună. Exercițiul a fost organizat de Facultatea de Științe Militare în cadrul concursului „Securitate internațională prin diplomație și cooperare”.
Pentru participanți, simularea a urmărit să reproducă modul în care statele aliate trebuie să comunice și să negocieze în fața unei situații de securitate. Studenții au lucrat exclusiv în limba engleză și au trebuit să își susțină pozițiile naționale, dar și să găsească elementele asupra cărora toate cele nouă delegații puteau ajunge la un acord.
„Am înțeles că securitatea nu înseamnă doar tehnică militară, ci mai ales capacitatea de a asculta, de a argumenta și de a construi încredere între aliați. A fost cel mai aplicat exercițiu de engleză și de leadership de până acum”, a fost impresia generală a studenților la final.
Formatul București 9 a fost înființat la 4 noiembrie 2015, la București, la inițiativa președinților României și Poloniei, Klaus Iohannis și Andrzej Duda. B9 reunește Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Ungaria, cele nouă state membre fiind situate pe Flancul Estic al NATO.
Crearea formatului a venit după anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia și izbucnirea conflictului din Donbas, în 2014. România și Polonia au susținut atunci necesitatea unei cooperări mai strânse între statele de pe Flancul Estic și a unei poziții comune în cadrul NATO. De-a lungul celor zece ani de existență, statele B9 au susținut consolidarea prezenței NATO pe Flancul Estic, inclusiv în România.
La Sibiu, studenții Academiei Forțelor Terestre au avut ocazia să exerseze, printr-un scenariu de criză, mecanismele de negociere și cooperare dintre statele participante la format. Exercițiul a urmărit să le ofere viitorilor ofițeri experiență într-un tip de situație în care deciziile sunt rezultatul dialogului și al consensului dintre aliați.
Dumitru CHISELIȚĂ
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Dumitru CHISELIȚĂ
Vlad IGNAT