📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰
Centrul Cultural „Ioan Macrea” din Gura Râului a găzduit luna aceasta două spectacole-manifest dedicate combaterii bullying-ului și hărțuirii în mediul online. Protagoniști au fost elevii clasei a XI-a de la Liceul „Onisifor Ghibu” din Sibiu, secția Arta Actorului, coordonați de profesoara Alexandra Gavrilov.
În fața lor s-au aflat elevii claselor a VII-a și a VIII-a de la Școala Gimnazială „Aurel Decei” din Gura Râului, dar și bunicii acestora. Întâlnirea a adus astfel împreună două generații, în jurul unor teme tot mai prezente în viața adolescenților.
Primul spectacol, „Rămâne între noi”, i-a transformat pe spectatori în jurați și anchetatori în cazul unei tinere care s-a prăbușit de la balcon în timpul unei petreceri. În spatele incidentului s-a aflat un conflict pornit pe Instagram.
Cel de-al doilea spectacol, „Mai mult decât o poză”, a adus în atenție drama hărțuirii în mediul virtual și consecințele distribuirii unei fotografii intime pe internet. Spectacolul a arătat cât de grav poate fi afectată viața unei eleve de un astfel de gest.
Mesajul transmis publicului de la Gura Râului a fost unul puternic: abuzul din mediul online este tot o formă de abuz, iar indiferența celor din jur poate contribui la amplificarea suferinței victimei.
Gura Râului, parte dintr-un proiect național
Reprezentațiile au făcut parte din maratonul „Zile cu Sens – Artă în Mișcare”, proiect organizat în mai multe județe din țară.
La Gura Râului, teatrul a devenit un mijloc prin care adolescenții și bunicii au putut vorbi, direct sau indirect, despre problemele lumii digitale. Tinerii au avut ocazia să privească experiențele lor dintr-o altă perspectivă, iar seniorii au putut înțelege mai bine presiunile și pericolele cu care se confruntă adolescenții în mediul online.
Evenimentul a arătat, totodată, că educația poate depăși granițele sălii de clasă și poate crea punți între generații. La finalul întâlnirii, bunicii și nepoții prezenți au primit mici cadouri din partea organizatorilor.
Foto: Anda Ionaș
Nekta Ioana DEDU
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Nekta Ioana DEDU
Nekta Ioana DEDU
Adrian POPESCU
Teodora NAN
Nekta Ioana DEDU
Nekta Ioana DEDU
Teodora NAN
Ștefania VESA