📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰
Dr. Aaron Frank este unul dintre sibienii a căror biografie pare să cuprindă mai multe vieți într-una singură. Copil evreu crescut în „Orașul de Jos”, elev al Liceului „Gheorghe Lazăr”, jucător de polo, emigrant în Israel și, mai târziu, medic ajuns în lumea mare a sportului internațional, Aaron Frank poartă cu el, la 80 de ani, un Sibiu care nu mai există. Un Sibiu al Casei Dragonilor, al tramvaielor, al prăvăliilor și al străzii Elisabethgasse, dar și al antisemitismului, fricii și Securității. Destinul avea să-l ducă de la copilăria modestă de lângă Gara Sibiu până la medicina sportivă de elită, unde i-a întâlnit, printre alții, pe Diego Armando Maradona și Ronaldo. Povestea sa este, înainte de toate, mărturia unui om care nu și-a uitat niciodată orașul.
Sibiul de Jos și comunitatea evreiască
„Orașul de Jos” mai păstrează și astăzi parfumul timpului din clepsidră. Pentru cei care știu să privească dincolo de tencuială, Elisabethgasse a rămas cea mai veche arteră a orașului și, după tăvălugul toponimic din 1947-1948, care a rebotezat-o în str. 9 Mai, a rămas pentru comunitatea locală, centrul comercial al Orașului de Jos. De aici pornește confesiunea sibianului Dr. Aaron Frank, stabilit de zeci de ani în Israel, una dintre cele mai puternice mărturii despre istoria comunității evreiești din Sibiu.
În intersecția străzilor 9 Mai și Ocnei, până în 1976, trona o clădire barocă ridicată în 1800 – edificiul Gărzii Dragonilor austrieci. Dragonerwache, care controla intrarea în cetate, a dat și numele celebrei Case a Dragonilor. De aici, strada cobora drept spre Gară, care era un adevărat vad economic și locul unde s-a născut și a crescut Dr. Aaron Frank.
„Prezența evreiască în Sibiu e atestată din 26 august 1481. Mărturia unui anume Jochanan Jannasathar e considerată prima. Dar până în secolul XIX, numărul rămâne infim. Li se interzicea chiar șederea permanentă”, spune Dr. Frank. „Comunitatea prinde contur abia după emancipare. Cimitirul vechi de pe Gușteriței se deschide la 1 iulie 1855. Cel nou, de pe Dumbrăvii, în 1907, sunt martorele emancipării, un proces aureolat prin edificarea Sinagogii Mari din strada Constituției, fosta Salzgasse, ridicată între 1898-1899 după planurile arhitectului Ferenc Szalay”, adaugă Dr. Aaron Frank.
„Grădinița și centrul comunitar erau chiar în curtea templului. Recensământul din 1920 atesta 32.738 de locuitori în Sibiu, din care 1.310 erau evrei. În 1930, ei reprezentau 2,7% din urbanul județului. Ulterior, din cauza timpurilor, comunitatea a renunțat tacit la limba maternă. Pe vremea copilăriei mele, acasă vorbeam ungurește cu părinții, românește cu fratele. Idișul era limba generației anterioare. În 1941, Federația noastră cerea Guvernului să oprească evacuarea evreilor din Sibiu din locuințele lor. După război, în ciuda emigrărilor, am rămas un reper economic și cultural al zonei Gării, până în anii ’60-’80. Astăzi mai trăiesc în oraș circa 25 de persoane. Cu două cimitire și Sinagoga îngrijită ca mărturie”.
„Odată cu zidurile s-a prăbușit copilăria”
Plecat în 1962, doctorul Aaron Frank revine în Sibiu abia în 1991, cu prilejul sărbătoririi a 30 de ani de la absolvirea Liceului „Gheorghe Lazăr”.
„Cea mai frumoasă amintire rămâne copilăria. Grădinița evreiască de pe lângă Sinagogă, elementara de la Ursuline, azi Pedagogic, și apoi Lazăr, absolvit în ’61. Clasa a rămas unită. Revederea din ’91, când am cântat cu lacrimi Gaudeamus Igitur în curtea liceului, rămâne un moment de necrezut sufletește”, rememorează acesta.
Casa Dragonilor ocupă un loc aparte în amintirile sale
„Casa Dragonilor a fost un spațiu sacru. Un monument viu. Veneau profesori și istorici să-i cerceteze podul, sperând să găsească arhive medievale. De aceea demolarea ei, în 1976, pentru sistematizare, a fost un șoc. Un fost coleg mi-a trimis poze cu ruina. Am revăzut fereastra camerei mele, de deasupra Librăriei nr. 3. Mă uitam siderat. Odată cu zidurile s-a prăbușit copilăria”.
Sărăcia, școala și „megafonul bolșevic”
„Familia Rieger locuia în cartierul nostru. Ei erau prăvăliași. Tatăl meu era comis-voiajor cu stofe la Săliște, plătit cu salariu de mizerie. Mama spăla vase la familii înstărite. În acești ani cozile, cartelele, jumătățile de pâine reflectau sărăcia lucie. Sărăcia a fost cea care a declanșat obsesia comunității pentru educație. Prin educație aveam șanse să fim angajați în locuri de muncă bine plătite. Tot ce se economisea mergea la școala copiilor”, spune Dr. Aaron Frank.
Își aduce aminte și de „megafonul bolșevic de la colțul cu Ocnei, care la 6:30 trezea cartierul difuzând lozinci și îndemnuri tovarășești, mai deranjante decât huruiala tramvaielor din fața porții”.
Bătut pe Podul Minciunilor pentru că era evreu
Două momente i-au marcat copilăria:
„Prima… Eram în a VI-a, a VII-a. De la Liceul «Lazăr» mă îndreptam pe traseul zilnic spre casă coborând treptele de la Podul Minciunilor. La ultimele trepte spre strada Ocnei, cinci băieți m-au încolțit și m-au bătut până la sânge, cu satisfacție sadică, cu înjurături antisemite pe care nu vreau să le reproduc. Două zile de spital. Dacă nu interveneau trecătorii putea să fie și mai grav”.
O noapte la Securitate ca „spion al Israelului”
„A doua întâmplare mi-a arătat că apartenența la o identitate nu este mereu o bucurie. Aveam deja 14 ani. Aidoma tinerilor din acea perioadă mă plimbam pe Corso, azi Bălcescu. În Piața Mare am zărit un Lincoln negru american, deși accesul auto era interzis. Era mașina Ambasadei Israelului oprită la Împăratul Romanilor. Înăuntru era un ziar tipărit cu litere ebraice. Din naivitate, am rostit singurele două cuvinte pe care le știam: «Shalom aleichem». În două secunde, doi bărbați mi-au sucit mâinile la spate, m-au tras de păr și m-au dus la sediul Securității aflat vizavi de Casa Armatei. Am fost bătut toată noaptea fiind acuzat că sunt spion al Israelului. La 5 dimineața le-am repetat că joc polo la Dinamo. Din strigătele mele solicitam să-l întrebe pe căpitanul Mihăilescu pentru a confirma că sunt jucător de polo… au primit confirmarea și m-au eliberat. Atunci am priceput de ce tatăl meu se încuia noaptea într-o cameră, punând prosoape pe cap să înăbușe sunetul de la radio. Asculta Vocea Americii și Europa Liberă”.
De la Sibiu la Maradona
La 17 ani, în 1962, a plecat din România. Fiind un jucător de polo bun, a fost legitimat imediat la Tel Aviv, devenind campion național.
„Doream să devin medic, precum fratele meu. Cu susținerea fratelui meu care îmi trimitea lunar 100 de dolari și din banii câștigați spălând vase într-un bar am reușit să plătesc cursurile la Facultatea de Medicină din Padova”.
După facultate, Aaron Frank și-a construit o carieră în medicina sportivă, activând în cadrul fotbalului israelian și lucrând cu sportivi de performanță. A făcut parte din staffurile medicale ale reprezentativelor Israelului, iar experiența profesională l-a purtat și în Italia, în lumea fotbalului de înalt nivel.
Dr. Frank povestește că, între 1985-1987, a ajuns la Foro Italico din Roma, un important centru de medicină sportivă din Europa, și că a fost medic la AS Roma. Acolo, spune el, l-a consultat pe Diego Armando Maradona, venit de la Napoli pentru un check-up complet înainte de Mondialul din Mexic ’86. Tot Dr. Frank povestește că a făcut controlul antidoping UEFA pentru Ronaldo.
„Nu pot uita nimic”, spune sibianul, concluzionând: „Nici mirosul de stofe de pe Elisabethgasse, nici tramvaiele, nici Gaudeamus-ul, nici bătăile de pe Pod, nici noaptea de la Securitate. Toate fac parte din aceeași copilărie sibiană, pe care o port la 80 de ani, dincolo de mare”.
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Răzvan NEGRU
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Nekta Ioana DEDU
Nekta Ioana DEDU
Nekta Ioana DEDU
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Nimic din ce povesteste nu este strain nici altora (de ex. bunicului meu roman). Si romanii luau bataie (din alte motive, politice, diferenta de clasa, etc). SINGURUL pacat al Epocii, oricarei epoci, lipsa de EDUCATIE! Asa ca mai bine ne povesteste cum a facut scoala si care este o lectie utila privind eductia pe care a invatat-o pe unde a umblat. In rest, sanatate si numai bine!