Emanuel Drotleff, sasul care nu vrea să plece din Chirpăr: „Aici sunt acasă!”

Rânduiala săsească a ținut Chirpărul, până la 1876,  în subordinea Scaunului Nocrich, o altă comună a Văii Hârtibaciului care, alături de Alțâna și orașul Agnita, au fost centre importante ale comunității săsești din această parte a Transilvaniei. 

Astăzi, în Chirpăr mai sunt 12 sași, Emanuel Drotleff fiind între cei mai tineri. Nu de puține ori, câte un vecin din sat îl mai întreabă: „Nu-i mai bine în Germania? Nu pleci?” 

˝Pe Emanuel l-am întâlnit în fața bisericii „Sfânta Maria”, construită de sași în centrul localității˝- povestește Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean, într-o nouă postare din seria Oameni și locuri de poveste dedicată Sibiului. A venit îmbrăcat săsește, cu cămașă și cravată cusute cu modele săsești de pe Valea Hârtibaciului, iar la pantalonii din stofă neagră a pus o curea din piele cu inserții multicolore. „Este nouă, făcută de Uwe din Cincu”, spune bărbatulzâmbind larg. 

Are 39 de ani și toată viața și-a petrecut-o în câmp, pe pășune și în grajd. „Sunt fermier, agricultor și îngrijitor al bisericii”, se descrie în timp ce descuie ușa de acces în curtea bisericii fortificate. 

Emanuel este sas din partea tatălui și landler, din partea mamei. „Lumea crede că-i același lucru, însă săseasca se aseamănă cu luxemburgheza, iar landlerii vorbesc într-un dialect pe care-l mai întâlnești în zona Austriei și Bavariei.” 

Iar ca lucrurile să se complice și mai tare, îmi vorbește despre cât de diferită este săseasca din zona Sibiului: „Spre exemplu, „bou” în germană este „ochsen”. Sașii îi spun „isen”, iar sașii din Chirpăr „üsen”. Aici îl folosim mai des pe „ü”.” 

Până la vârsta de 4 ani, Emanuel a locuit în Germania, familia sa lăsând în spate o Românie ce-și trăia anii gri ai comunismului. „Am plecat în 1987, ne-am întors în 1990. Nu-mi amintesc nimic despre Germania.” 

Știe în schimb cum au trăit și ce au simțit părinții lui: „Tata a fost chimist și a lucrat inclusiv în cercetare. Nu s-a acomodat niciodată în Germania, țară în care, deși era etnic german și credincios evanghelic, i se amintea mereu că este român din moment ce venea din România. Apoi, pentru el, „acasă” era aici, în Chirpăr. Orașele i-au displăcut dintotdeauna”. 

Reîntorși, tatăl lui Emanuel a devenit profesor și, mai târziu, director al școlii din Chirpăr, iar mama educatoare la grădinița din sat. În paralel, au muncit pământul și au crescut animale. „Mai am două surori, una în Chirpăr, iar cealaltă în Făgăraș. Eu fac ceea ce fac din totdeauna: cresc bivoli și capre, am teren cu porumb și ceva fânețe, pentru animale.” 

În puținul timp liber, Emanuel se îngrijește de biserică, fiind și ghid de ocazie: „Avem două uși de acces în biserică, spre nord și spre sud. Sătenii din partea de nord a localității, intrau pe ușa lor, iar cei din sud, pe cealaltă. Nu știu să mai fie o astfel de biserică săsească cu o așa regulă”,recunoaște fermierul – ghid.  

Aflu că turnul a fost ridicat cu încă două niveluri în jurul anului 1500 și că, 300 de ani mai târziu, acoperișul navei a fost modificat, renunțându-se la gangul de apărare ridicat de o parte și de alta. „Si Turnul Slăninii a fost demolat în 1968, în locul lui făcându-se poarta pe care am intrat.” 

Altarul, din lemn pictat, a fost ridicat la 1795 de meșterul Johannes Folbert, cel care a realizat numeroase lucrări bisericești în zona Sighișoarei și Agnitei. Tot din lemn este și cristelnița în care sașii își botezau nou-născuții. „Rar se mai țin slujbe pentru că acum suntem puțini. Avem o doamnă preot din Agnita, vine o dată pe lună, dar mai mergem și noi la slujbe în Alțâna, ne descurcăm”, spune Emanuel, amintind totodată că în curtea și interiorul vechii bisericii se mai organizează diferite evenimente, cum ar fi brunch-uri sau „Noaptea muzeelor la sate”. 

În urmă cu patru ani, ceasul bisericii, cocoțat în cel mai înalt turn de biserică sătească de pe Valea Hârtibaciul, a prins viață: „L-am reparat cu preotul de atunci, părintele Rosinger. A trebuit curățat de rugină, uns, iar unele piese îndreptate. Când îl trag, funcționează 30 de ore.” 

˝În ziua în care l-am cunoscut pe Emanuel, ceasul bisericii sașilor din Chirpăr dădea ora exactă pentru întreaga suflare a satului cuprins între dealuri și păduri de stejar. Măsoară ore și zile într-un ritm pe care fiecare îl percepem diferit˝- spune Daniela Cîmpean.
Emanuel Drotleff este unul dintre ultimii sași dinChirpăr, sat pe care-l vede ca un întreg univers. Nu l-ar da pentru un trai mai bun în Germania, deși mulți dintre consătenii săi români o fac fără să clipească, mergând în căutarea bunăstării.  

˝Lor, și tuturor celor care-l întreabă ce mai caută prin România, le răspunde zâmbind: „Cum să plec? Aici sunt acasă!”  

Pentru că acel „acasă” este un sat din județul Sibiu, cel cu oameni și locuri de poveste!˝- scrie în încheiere Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.