CSU Sibiu are acum şi echipă de volei feminin. Debut, în Sala “Transilvania”, weekendul acesta

CSU Sibiu are acum şi echipă de volei feminin. Debut, în Sala “Transilvania”, weekendul acesta

Clubul Sportiv Universitar face un pas important în dezvoltarea sportului sibian, punând bazele unui proiect menit să creeze o legătură firească între sectorul juvenil și competiția de senioare. Prin noua echipă de volei feminin, clubul își propune să ofere sportivelor din Sibiu posibilitatea de a continua parcursul sportiv la nivel de performanță fără a fi nevoite să părăsească orașul odată cu încheierea junioratului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Proiectul pornește de la o idee simplă: talentul format la Sibiu trebuie să aibă continuitate tot aici. Investiția în copii și junioare poate produce rezultate pe termen lung doar dacă există și următoarea treaptă competițională, iar CSU Sibiu își propune să construiască acest traseu. Echipa care va reprezenta CSU Sibiu în Divizia A2 are un profil preponderent juvenil, lotul fiind format din 20 de sportive, majoritatea junioare, alături de jucătoare cu experiență care pot contribui la dezvoltarea și formarea noii generații. Primul meci oficial din noul sezon pentru CSU Sibiu Volei va fi în această sâmbătă, în Sala “Transilvania”, începând cu ora 14:00, prima adversară fiind CSU Oradea. În continuarea zilei de sâmbătă, de la ora 18:00 , echipa de baschet CSU va întâlni Dinamo București.

“ Ne dorim ca atât sportivii sibieni, cât și cei care vin aici pentru studiile universitare să găsească la CSU Sibiu șansa de a-și continua parcursul sportiv după juniorat. Să poată practica sportul pe care îl iubesc, să studieze și să simtă că au un loc al lor în familia CSU Sibiu. Pornim la drum cu o echipă tânără și vrem să construim cu răbdare, oferindu-le fetelor încredere și șansa de a crește. Baschetul rămâne la fel de important pentru noi, iar prin volei ne dorim să mărim familia galben-albastră“, declară Andu Hanea, director CSU Sibiu.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Lot alcătuit în principal din junioarele de la ACS Champions

 

Un element important al proiectului îl reprezintă caracterul local al lotului. Cele mai multe dintre sportive provin din Sibiu, în timp ce echipei i s-au alăturat și studente care au ales să își continue studiile universitare la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) și care au găsit, astfel, oportunitatea de a-și continua în paralel cariera sportivă în oraș.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Prin această abordare, CSU Sibiu își propune să creeze un cadru în care educația și performanța sportivă să se completeze reciproc. O sportivă poate urma studiile universitare la Sibiu, poate evolua la nivel competițional și, în același timp, poate rămâne conectată la comunitatea sportivă locală.

Conducerea tehnică a formației va fi asigurată de Mihai Bulbuc, fost antrenor secund și vicecampion al României alături de Volei Alba Blaj. Staff-ul tehnic este completat de Sabin Șopa și Andrei Banciu, în calitate de antrenori secunzi. Experiența staffului tehnic, alături de profilul predominant juvenil al lotului, oferă premisele pentru un proiect construit nu doar în jurul rezultatelor imediate, ci mai ales în jurul formării și progresului individual al sportivelor.

Pentru CSU Sibiu, participarea în competiția de senioare reprezintă mai mult decât debutul unei noi echipe. Este o etapă importantă în construirea unei structuri sportive coerente, în care o sportivă să poată parcurge mai multe niveluri de performanță în același oraș.

 

Componenţa lotului CSU Sibiu – volei feminin

 

Ridicători: Adelina Canciu, Pia Overduin, Karina Roșianu, Cătălina Crețu;

Secunzi: Cristiana Crețu, Mara Durbacă, Adela Vasilescu, Irina Lascău, Ana Keramat;

Centri: Bianca Văcar, Alexia Savu, Ines Gheară, Carla Maxim;

Universali: Alessia Corpodean, Sonia Rusu, Draga Savu;

Libero: Cătălina Vasilescu, Eliza Bărdăș, Iunia Bozdoc, Ionela Fîrtat.

Staff tehnic:

Mihai Bulbuc – antrenor principal

Sabin Sopa – antrenor secund

Andrei Banciu – antrenor secund

 

Biletele se pun în vânzare astăzi

 

Biletele vor fi puse în vânzare miercuri, 7 octombrie, începând cu ora 13:00. Copiii cu vârsta pânâ în 6 ani (fără loc asigurat) și persoanele cu dizabilități vor avea gratuitate (în limita locurilor disponibile), pentru copiii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani costul unui bilet va fi de 10 lei, iar un bilet de adult va costa 15 lei.

Autor - Ovidiu BOICA
07 octombrie 2026 la 12:29
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
• acum 15 minute
UTILAJELECTRIC a finalizat un proiect de peste 737.000 de lei pentru dezvoltarea companiei
UTILAJELECTRIC SRL anunță finalizarea proiectului „Dezvoltarea societății UTILAJELECTRIC”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Regiunea...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 17 minute
Valea Aurie, așa cum era acum 100 de ani. Muzeul Brukenthal aduce fotografii istorice în cartier
Muzeul Național Brukenthal îi invită pe sibieni miercuri, 8 octombrie, la o prezentare dedicată istoriei cartierului Valea Aurie,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 25 minute
Ce recomandă Poliția Sibiu după testarea semaforizării adaptive din centrul Sibiului
Polițiștii rutieri au constatat aglomerări mai mari în cele două intersecții în care a fost testat, marți, sistemul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 26 minute
Spitalul de paliație din Săliște prinde contur. Se pregătește turnarea plăcii peste parter
„Zilele trec cu folos pe șantierul viitorului spital pe care îl construim la Săliște”, a transmis Daniela Cîmpean,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 29 minute
VIDEO: Tânăr de 18 ani, reținut după ce ar fi furat o autoutilitară în Cisnădie. A lovit două mașini și a abandonat-o
Un tânăr de 18 ani, din Cisnădie, a fost reținut de polițiști, fiind cercetat pentru furt, furt în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 32 minute
VALEA VIILOR: Școala „Marțian Negrea” va fi reabilitată cu aproape 7,5 milioane de lei. Clădirea va avea pompă de căldură și panouri fotovoltaice
Școala Gimnazială „Marțian Negrea” din Valea Viilor va fi reabilitată energetic printr-un proiect în valoare de 7,47 milioane...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 36 minute
CISNĂDIOARA: Cetatea s-a întors, pentru trei zile, în Evul Mediu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 43 minute
UPDATE: Bărbatul de 33 de ani din dosarul de proxenetism de la Sibiu și Roșia, arestat preventiv
Bărbatul de 33 de ani, din municipiul Sibiu, cercetat în dosarul de proxenetism în care polițiștii au efectuat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
RACOVIȚA: A început distribuirea pubelelor pentru colectarea separată a deșeurilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
TURNU ROȘU: Proiect pentru o centrală fotovoltaică
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Concluziile Primăriei și primele rezultate ale semaforizării inteligente din centrul Sibiului: traficul real a arătat probleme care nu apăreau în simulări
Sistemul de semaforizare adaptivă testat marți, 6 octombrie, în două puncte importante din centrul Sibiului a fost oprit...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
Nicu Ștefănuță, ales copreședinte al Grupului Verzilor/ALE din Parlamentul European
Europarlamentarul român Nicu Ștefănuță a fost ales copreședinte al Grupului Verzilor/Alianța Liberă Europeană (Greens/EFA) din Parlamentul European, cu...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.