Mesaj din Sibiul de acum 200 de ani. O relatare din 1926, despre ce conține capsula timpului din Turnului Sfatului

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

A stat în adormire vreme de două secole într-un cilindru de tablă de 15 pe 30 de centimetri, adăpostit în globul de aur din vârful Turnului Sfatului, la 46 de metri deasupra Pieței Mari. Tăcerea s-a frânt în ziua de 28 septembrie 2026, când muncitorii care reabilitează monumentul-simbol al Sibiului au scos la lumină relicva, încredințând-o imediat Laboratorului de Restaurare Hârtie al Muzeului Național Brukenthal. Înăuntru se află un mănunchi de documente rulate, vechi, a căror stare este însă atât de fragilă încât conținutul lor nu poate fi deocamdată citit.

Principala ipoteză de la care cercetătorii sibieni pleacă este că înăuntru se află chiar documentul depus în timpul lucrărilor la acoperișul Turnului Sfatului, în anii 1820. Despre existența lui a scris, aproape un secol mai târziu, Emil Sigerus, istoricul orașului, etnograful și colecționarul sibian care și-a dedicat o mare parte din viață recuperării și păstrării trecutului Sibiului. Născut în 1854, Sigerus a înființat la Sibiu, în 1885, Muzeul Carpatin și a publicat numeroase lucrări despre istoria și cultura orașului, printre ele și „Vom alten Hermannstadt”, lucrare în trei volume, apărută între 1922 și 1928.

În volumul al III-lea al cărții sale „Vom alten Hermannstadt”, apărut în 1928, Sigerus dedică Turnului Sfatului capitolul „Der Ratturm”. Acolo descrie existența unei capsule de tablă introduse în globul din vârful turnului și reproduce documentul păstrat pentru posteritate. Dacă cilindrul găsit acum este cel despre care scria Sigerus, în el s-ar afla o mărturie extrem de complexă și revelatoare despre Sibiul anilor 1820.

Ce ascundeau sașii în „Nasturele din Turn”

În tradiția constructivă a sașilor transilvăneni, nicio turlă de biserică sau turn public nu se finaliza fără un Knopf – tradus literal prin „nasture”. Turmknopf-ul meșterilor germani era o sferă din cupru bătută la ciocan, suflată cu aur, sigilată cu cositor și urcată în vârf cu ajutorul scripeților. Dincolo de rolul estetic, sfera era un veritabil seif al timpului, o Zeitkapsel.

Fixată deasupra orașului, era menită să rămână neatinsă timp de un veac sau două și să păstreze un mesaj pentru posteritate. Meșterii așezau în ea ceea ce considerau reprezentativ pentru epoca lor: bani, documente, numele celor care conduceau și executau lucrarea, informații despre vremurile trăite și, uneori, prețurile produselor de bază.

La Turnul Sfatului, documentul consemnat de Sigerus arată cât de concret putea fi un asemenea mesaj. El vorbește despre bani, contribuții, comerț, meșteșuguri, administrație, epidemii, litigii și prețuri – o adevărată fotografie a Sibiului din anii în care era ridicat noul acoperiș al turnului. Iar ideea unui „testament” pentru cei de peste veacuri nu este doar o metaforă: Sigerus notează că în glob fusese depus un document „der Nachwelt”, posterității, din care reies și „grelele griji financiare” care apăsau atunci asupra sibienilor.

Un acoperiș pe care Sibiul nu și-l permitea

Sigerus amintește că vechiul Turn al Sfatului avusese timp de secole un acoperiș piramidal înalt, cu țigle smălțuite multicolore. Turnul fusese, la origine, una dintre porțile orașului, parte a celei de-a doua centuri de fortificații din jurul Pieței Mici. După ce și-a pierdut rolul defensiv, a servit și drept magazie de cereale. În 1586 s-a prăbușit, iar în ruine a murit pictorul Johann David, care lucra la decorarea bolții. Doi ani mai târziu era reconstruit, iar cronica lui Oltard consemna că în zid fuseseră așezate monede și o scurtă cronică pe pergament.

În 1750, acoperișul trebuia din nou refăcut, însă vistieria orașului era goală. S-a recurs astfel la o soluție provizorie, iar în deceniile următoare au fost făcute mai multe reparații. Jumătate de secol mai târziu, în 1804, Magistratul Sibiului prezenta comunității un deviz pentru un nou acoperiș și repararea ceasului: 4.978 de guldeni și 10 creițari. Comunitatea a refuzat suma, iar în locul unei reconstrucții complete s-au mai făcut doar reparații.

La 12 ianuarie 1823, o furtună puternică a pus capăt improvizației. Sigerus scrie că întregul acoperiș a fost aruncat pe casa vecină, iar țiglele colorate ale turnulețelor de colț au fost împrăștiate în jur. După acest episod, reconstrucția acoperișului din Turnul Sfatului nu mai putea fi amânată, așa că inginerul districtual A. Adam a primit sarcina de a proiecta noul acoperiș. El propunea ridicarea zidului turnului cu aproximativ trei metri și amenajarea unor ferestre cu vedere în toate direcțiile. Turnul urma să devină și punct de observație, iar Adam propunea chiar un semnal de clopot legat de trecerea soarelui prin meridian, pentru reglarea ceasurilor din oraș.

Inițial, autoritățile locale aprobaseră în februarie 1824 un acoperiș din șindrilă. Două luni mai târziu, Magistratul a revenit asupra deciziei și a propus ca acesta să fie făcut din cupru, considerat de inginerul A. Adam mai rezistent și mai potrivit ca aspect. Problema era costul. Acoperișul din șindrilă era estimat la 3.087 de guldeni, în timp ce varianta din cupru presupunea un cost suplimentar de 2.962 de guldeni. Pentru a acoperi diferența, „concetățeni patrioți” se angajaseră să contribuie cu bani, printre ei numărându-se și A. Adam, care promisese cinci guldeni.

Cu toate acestea, banii strânși nu au fost însă suficienți. În aprilie 1825, Magistratul anunța că mai erau necesari 745 de guldeni pentru acoperișul din cupru. Comunitatea a aprobat suma, precum și alți 142 de guldeni pentru construirea paratrăsnetului.

„Grele griji financiare”

În documentul reprodus de Sigerus, cetățenii Sibiului sunt descriși ca fiind „von schweren Geldsorgen bedrückt” – apăsați de grele griji financiare. Documentul vorbește despre schimbarea banilor de hârtie în monede de convenție, despre faptul că din 1 noiembrie 1822 impozitul provincial trebuia încasat în moneda de convenție, despre prețul ridicat al sării și despre stagnarea meșteșugurilor și comerțului. Textul compară această situație cu deceniul anterior, când abundența banilor de hârtie făcuse ca comerțul, meșteșugurile și chiar consumul de lux să cunoască o perioadă de mare înflorire.

Mărturia reconstruiește și criza monetară care lovise Imperiul după războaiele napoleoniene. Bancnotele Băncii Orașului Viena, crescute în circulație la peste un miliard de guldeni, fuseseră reduse prin patentul din 20 februarie 1811 la o cincime din valoarea nominală și schimbate în bonuri de răscumpărare. După război, în 1816 fusese înființată Banca Națională Austriacă, iar autoritățile au încercat să retragă și să ardă banii de hârtie.

Pentru sibienii din 1824, toate acestea nu erau teorie economică. Documentul consemnează că în circulație coexistau monede metalice, bonuri de răscumpărare, bonuri anticipative, monede divizionare și bancnote ale Băncii Naționale Austriece, în timp ce la casele publice erau acceptate doar moneda de convenție și bancnotele acestei bănci.

Cine a ridicat acoperișul

Capsula nu a păstrat doar problemele orașului, ci și numele oamenilor care au ridicat noul coif.

Documentul îl menționează pe Johann von Tartler, Comis al națiunii săsești și cavaler al Ordinului Leopold, pe primarul Martin Edler von Hochmeister, pe judecătorul orașului și al scaunului Simon Schreiber, pe Martin von Friedenfels și pe oratorul J. S. Severinus.

Alături de ei apar meșterii sași din Sibiu: Andreas Kreider, maistru dulgher, Thomas Setz, zidar, și J. M. Wegmeth, maistru arămărie. Numele lor au rămas astfel legate de construcția acoperișului care avea să devină una dintre imaginile definitorii ale orașului.

Ciuma, revoltele și pădurea pentru care s-au certat 32 de ani

În momentul ridicării acoperișului, Sibiul nu trăia rupt de ceea ce se întâmpla dincolo de zidurile sale. În documentul depus în glob se notează că, la vremea ridicării acoperișului, ciuma făcea ravagii în Țara Românească și Moldova vecine, iar aceste provincii, alături de alte teritorii otomane, încă nu își reveniseră complet după revoltele din 1821.

Dar imediat după această referire la lumea din jur, documentul revine la o dispută foarte locală. La începutul lunii septembrie 1824 se încheiase litigiul de 32 de ani dintre comunitatea Sibiului și satele Vurpăr, Hamba și Șura Mare privind Braniștea. Acordul, negociat începând din 1823 și confirmat de împăratul Franz I, stabilea cotele de pădure care reveneau fiecăreia dintre cele patru comunități.

Acoperișul de cupru, lipsa banilor, prețul sării, schimbările monetare, ciuma de peste munți și un litigiu vechi de 32 de ani pentru o pădure de lângă Sibiu meritau, pentru oamenii de atunci, să ajungă împreună la cei care aveau să citească, cândva, mesajul.

Cât costa viața în Sibiu, în 1824

Poate cea mai interesantă parte a documentului pentru cititorul de astăzi este cea mai puțin spectaculoasă: lista prețurilor.

În 1824, un Metzen, unitate de volum de aproximativ 32,2 litri, de grâu curat costa 3 florini și 12 creițari, grâul amestecat 2 florini, secara 1 florin și 42 de creițari, orzul 1 florin și 20 de creițari, iar cucuruzul 1 florin și 36 de creițari. Ovăzul era 54 de creițari, fasolea 1 florin și 48 de creițari, lintea 2 florini și 12 creițari, mazărea 1 florin și 54 de creițari, iar meiul 1 florin și 24 de creițari.

Documentul continuă cu semințele de cânepă, cânepa prelucrată și inul, apoi cu lemnul și produsele alimentare. Un stânjen de lemne de fag costa 8 florini, unul de stejar 6 florini. O livră de carne de vită era 4,5 creițari, carnea de porc 8 creițari, slănina 14 creițari, grăsimea de porc 30 de creițari, iar o măsură de unt 1 florin și 24 de creițari. Vinul din 1823 costa 6 florini și 40 de creițari pentru o găleată germană de 40 de măsuri.

Un florin avea 60 de creițari, iar prețurile erau exprimate în Wiener Währung, sistemul monetar folosit în acei ani în Imperiul Austriac.

Lista aceasta nu este un simplu detaliu contabil. Cineva din Sibiu, în 1824, a considerat suficient de important pentru posteritate să noteze nu doar cine conducea orașul și cine îi ridica turnul, ci și cât costa grâul, carnea, untul, lemnul sau vinul.

Continuitatea unui ritual european

Sibiul nu este la prima întâlnire cu propriile-i taine. În Catedrala Evanghelică din Piața Huet, la fiecare mare reparație a turlei – în anii 1777, 1910 și 1998 – s-au descoperit capsule similare cu monede și cronici medievale. Fenomenul se repetă în întreg spațiul cultural transilvănean și european: la Mediaș, în anul 2015, globul Bisericii Sfânta Margareta a scos la iveală trei capsule suprapuse, din 1550, 1770 și 1928; la Iași, în 2023, o mărturie similară a fost găsită în soclul statuii lui Ștefan cel Mare; iar la Frankfurt, în Dreikönigskirche, s-au identificat în 2021 două capsule ce adăposteau un ziar din 1881 și o misterioasă sticluță cu lichid.

Adrian POPESCU, Vlad IGNAT

Foto: Muzeul Brukenthal, Răzvan NEGRU