Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a transmis, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, un mesaj dedicat copiilor și dascălilor, în care a subliniat importanța investițiilor în școli și în condiții moderne de învățare.
„O educație performantă are nevoie de două lucruri care trebuie să meargă împreună: dascăli implicați, pasionați de ceea ce fac, și condiții moderne în care copiii să poată învăța și să se dezvolte”, a transmis aceasta.
Președinta Consiliului Județean Sibiu a vorbit și despre necesitatea investițiilor în infrastructura și dotările destinate educației.
„De aceea, alături de oameni dedicați, avem nevoie de școli moderne, tehnologie, digitalizare, laboratoare și instrumente de învățare adaptate generațiilor de astăzi.
Ca părinți, ne dorim pentru copiii noștri tot ce este mai bun. Iar ca administrație, avem responsabilitatea de a transforma această dorință în investiții care să le ofere oportunități și condiții cât mai bune pentru educație”, a precizat Daniela Cîmpean.
În mesajul său, Daniela Cîmpean le-a mulțumit profesorilor pentru activitatea și implicarea lor în educația copiilor.
„Astăzi le mulțumesc dascălilor pentru răbdare, implicare și pentru fiecare copil pe care îl încurajează să-și descopere potențialul. La mulți ani tuturor celor care fac din educație o investiție în viitorul copiilor noștri!”, a transmis președinta Consiliului Județean Sibiu.

foto: Facebook Consiliul Judetean Sibiu
Cosmin PAL
Dumitru CHISELIȚĂ
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA