ȘURA MARE: Ajutor pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie – sezonul rece 2026–2027

ȘURA MARE: Ajutor pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie – sezonul rece 2026–2027

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Începând cu 20 octombrie 2026, Compartimentul de Asistență Socială din cadrul Primăriei Comunei Șura Mare primește cereri pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie, pentru sezonul rece 1 noiembrie 2026 – 31 martie 2027.

Cele două forme de sprijin se pot acorda cumulativ persoanelor și familiilor care îndeplinesc condițiile legale.

Perioada de depunere

Perioada 20 octombrie – 20 noiembrie 2026 este valabilă pentru acordarea ajutorului pentru încălzire pe întreaga perioadă a sezonului rece.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

După data de 20 noiembrie 2026, cererile se pot depune în continuare. Ajutorul se va acorda însă pentru perioada rămasă, conform prevederilor legale.

Cine poate beneficia?

Sprijinul se acordă familiilor și persoanelor singure care realizează venituri nete de până la 1.386 de lei/membru de familie, în cazul familiilor, și 2.053 de lei, în cazul persoanelor singure.

Documente necesare

Formularele-tip și lista documentelor justificative care trebuie anexate cererii sunt disponibile, în format tipărit, începând cu data de 20 octombrie 2026, la Primăria Comunei Șura Mare – Compartimentul de Asistență Socială.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Program pentru depunerea cererilor

Luni – miercuri: 09:00 – 12:00
Joi: 12:00 – 16:00
Vineri: 09:00 – 12:00

În afara programului menționat nu se primesc cereri.

Pentru informații suplimentare, cei interesați pot contacta Compartimentul de Asistență Socială din cadrul Primăriei Comunei Șura Mare, la numărul de telefon 0730 584 434.

Programul pentru informații telefonice este același: luni – miercuri, între orele 09:00 și 12:00, joi, între 12:00 și 16:00, iar vineri, între 09:00 și 12:00.

Autor - Cosmin PAL
05 octombrie 2026 la 14:47
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 28 minute
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 07.10.2026 RASINARI:...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 33 minute
Jandarmeria Sibiu, reprezentată la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”
Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu a participat la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”, organizat de Jandarmeria Română...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 40 minute
Daniela Cîmpean, mesaj de Ziua Mondială a Educației: „Avem nevoie de școli moderne, tehnologie și digitalizare”
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a transmis, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, un mesaj dedicat copiilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 40 minute
A1 Sibiu–Boița se închide până în 19 decembrie. Traficul va fi deviat pe DN1 și DN7
Circulația rutieră pe Autostrada A1 va fi închisă, în perioada 5 octombrie–19 decembrie 2026, pe sectorul cuprins între...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 54 minute
„Nabucco”, „Il trovatore” și „Rigoletto”, pe scenele Sibiu Opera Festival
Sibiu Opera Festival 2026 continuă, în această săptămână, cu spectacole de operă, concerte educative, o conferință dedicată artei...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 oră
POIANA SIBIULUI: Lucrări de curățare în Pădurea Ghilghiu, un loc drag poienarilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 oră
AVRIG: Proprietarii de fose septice, în atenția autorităților. Riscă amenzi de până la 10.000 de lei
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Două volume de Radu Vancu, lansate în Statele Unite. Poetul sibian, invitat la universități americane
Scriitorul sibian Radu Vancu a participat, în ultima perioadă, la o serie de evenimente literare în Statele Unite,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Ziua Jandarmeriei Montane, marcată în 5 octombrie. Jandarmii sibieni, prezenți pe trasee și în zone greu accesibile
Ziua Jandarmeriei Montane este marcată anual în 5 octombrie, ocazie de a evidenția activitatea jandarmilor care acționează în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Poiana Sibiului: A murit fostul primar Ilie Dăncilă
Fostul primar al comunei Poiana Sibiului, Ilie Dăncilă, a încetat din viață. Ilie Dăncilă a condus comuna Poiana...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
Bursa Locurilor de Muncă, revine la Sibiu, vineri
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Sibiu organizează vineri, 9 octombrie 2026, o nouă ediție a...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 6 ore
Sound Explorers aduce muzica clasică mai aproape de copiii din județul Sibiu
Muzica clasică se transformă într-o aventură interactivă pentru copiii din județul Sibiu. În perioada 6–13 octombrie 2026, proiectul...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.