Aproximativ 14.000 dintre cele 23.700 de apeluri primite prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în primele șase luni ale anului, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, nu au vizat situații de urgență. Procentul reprezintă circa 59% din totalul apelurilor, potrivit polițiștilor sibieni.
Reprezentanții IPJ Sibiu atrag atenția că apelurile nejustificate pot bloca resurse necesare intervențiilor în situații critice, în care fiecare minut poate fi decisiv.
Printre cele mai frecvente situații pentru care oamenii sună la 112, deși nu este necesară intervenția imediată a autorităților, se numără pierderea unor acte de identitate sau a altor bunuri, injuriile care nu sunt însoțite de un pericol real ori de un conflict în desfășurare, mașinile parcate neregulamentar, accidentele rutiere cu pagube materiale, fără victime, și solicitările de informații administrative.
„Numărul unic pentru apeluri de urgență 112 este destinat situațiilor în care viața, integritatea unei persoane, ordinea și siguranța publică ori bunurile sunt puse în pericol și este necesară intervenția imediată a serviciilor specializate”, transmit polițiștii sibieni.
Astfel, 112 trebuie apelat în caz de accidente rutiere cu persoane rănite, incendii, agresiuni sau conflicte violente în desfășurare, persoane aflate în pericol, infracțiuni surprinse în flagrant, dispariția unui copil sau a unei persoane vulnerabile, precum și în orice situație în care viața ori siguranța cuiva este amenințată și este nevoie de intervenție rapidă.
Pentru sesizările care nu reprezintă urgențe, cetățenii pot folosi numerele de telefon ale instituțiilor, adresele de e-mail sau pagina de internet a IPJ Sibiu. De exemplu, Poliția Municipiului Sibiu poate fi contactată la numărul 0269/213201.
Polițiștii recomandă persoanelor care sună la 112 să își păstreze calmul, să comunice clar locul evenimentului și să descrie pe scurt ceea ce s-a întâmplat. Apelantul trebuie să răspundă întrebărilor operatorului și să nu închidă până când nu primește această indicație.
„Înainte de a apela 112, întrebați-vă: «Este o situație în care cineva se află în pericol sau este necesară intervenția imediată a autorităților?» Dacă răspunsul este da, sunați la 112”, este mesajul transmis de IPJ Sibiu.
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Marius MUNTEANU GHIUR
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ovidiu BOICA
b.o.n.
Ovidiu BOICA
Dumitru CHISELIȚĂ
Ștefania VESA