Direcția Județeană de Mediu Sibiu a înregistrat valori mai ridicate ale particulelor în suspensie PM10 în apropierea stației de sortare a deșeurilor din Rusciori, comuna Șura Mică, unde un incendiu puternic a izbucnit joi seara. Primele măsurători au fost realizate cu un autolaborator amplasat la aproximativ 500 de metri de zona afectată, iar monitorizarea va continua pe durata incendiului și cel puțin 48 de ore după stingerea acestuia.
Potrivit raportului preliminar întocmit vineri, 2 octombrie, de Direcția Județeană de Mediu Sibiu, valorile PM10 înregistrate de autolaborator au fost mai mari decât cele măsurate la stația fixă de monitorizare a calității aerului de pe strada Deventer din municipiul Sibiu.
În intervalul monitorizat, între orele 1:00 și 9:00, autolaboratorul a înregistrat o valoare maximă orară PM10 de 87,57 micrograme pe metru cub, în timp ce la stația fixă din municipiul Sibiu valoarea maximă a fost de 25,09 micrograme pe metru cub.
Media valorilor orare înregistrate în acest interval a fost de 58,32 micrograme pe metru cub în apropierea incendiului, față de 21,39 micrograme pe metru cub la stația fixă din Sibiu.
Direcția de Mediu precizează însă că limita zilnică admisă pentru PM10 este de 50 de micrograme pe metru cub, conform Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător. Valorile din raport sunt orare, iar verificarea respectării limitei zilnice se face pe baza mediei calculate pentru 24 de ore. Prin urmare, măsurătorile preliminare nu permit, singure, stabilirea unei depășiri a valorii-limită zilnice.
Raportul prezintă și valorile pentru dioxidul de azot (NO2) și oxizii de azot (NOx).
Pentru NO2, media valorilor orare din intervalul analizat a fost de 42,65 micrograme pe metru cub în zona incendiului, comparativ cu 40,68 micrograme pe metru cub la stația fixă din Sibiu. Valoarea maximă orară înregistrată de autolaborator a fost de 84,94 micrograme pe metru cub.
În cazul oxizilor de azot, media a fost de 104,66 micrograme pe metru cub în apropierea incendiului, față de 73,38 micrograme pe metru cub la stația fixă. Valoarea maximă orară înregistrată de autolaborator a fost de 175,82 micrograme pe metru cub.
Raportul nu stabilește însă, pe baza acestor măsurători, o concluzie privind efectele asupra sănătății populației.
Incendiul a izbucnit joi seara, 1 octombrie, la hala unui operator de sortare și reciclare a deșeurilor din zona Rusciori, comuna Șura Mică. Flăcările s-au extins pe o suprafață de aproximativ 700 de metri pătrați, iar arderea unei cantități mari de mase plastice a produs degajări importante de fum. Autoritățile au transmis un mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă.
La intervenție au participat peste 80 de pompieri, cu echipaje din județele Sibiu, Alba și Brașov. În jurul miezului nopții, incendiul fusese localizat, fără pericol de propagare, însă focul continua să ardă, cu degajări de fum.
Direcția Județeană de Mediu Sibiu anunță că autolaboratorul va rămâne în zonă pe durata incendiului și cel puțin 48 de ore după stingerea acestuia. Rezultatele monitorizării vor putea clarifica evoluția concentrațiilor poluanților după încheierea intervenției.
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Adrian POPESCU
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Răzvan NEGRU
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA