Consiliul Județean Sibiu licitează renovarea energetică a Pavilionului Administrativ al Spitalului Județean

Consiliul Județean Sibiu licitează renovarea energetică a Pavilionului Administrativ al Spitalului Județean

Consiliul Județean Sibiu a lansat licitația pentru lucrările de renovare energetică a Pavilionului Administrativ din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Contractul este estimat la 12,9 milioane de lei, fără TVA, iar firmele interesate pot depune oferte până în 22 octombrie, ora 15.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Valoarea estimată a contractului de lucrări este de 12,9 milioane de lei, fără TVA, iar termenul pentru depunerea ofertelor este 22 octombrie 2026, ora 15:00.

Investiția vine în continuarea amplului proces de modernizare a infrastructurii medicale aflate în administrarea Consiliului Județean Sibiu. De această dată, intervențiile vizează clădirea în care își desfășoară activitatea personalul administrativ al celui mai mare spital din județ.

Pavilionul are o suprafață construită desfășurată de 1.762 mp, iar lucrările vor aduce atât o reducere importantă a consumului de energie și a costurilor de funcționare, cât și condiții de lucru mai bune pentru personalul administrativ.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„După investițiile pe care le-am făcut în clădirile și spațiile destinate pacienților, continuăm modernizarea Spitalului Județean cu Pavilionul Administrativ. Este clădirea în care lucrează oamenii care, din spatele actului medical, contribuie în fiecare zi la funcționarea celui mai mare spital al județului și este firesc să le asigurăm condiții de lucru mai bune. În același timp, prin această investiție reducem semnificativ consumul de energie și costurile de funcționare. Continuăm, așadar, să modernizăm pas cu pas întregul ansamblu al Spitalului Județean.”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Consum de energie redus cu peste 60%

Lucrările prevăd termoizolarea clădirii, înlocuirea tâmplăriei exterioare, reabilitarea învelitorii și termoizolarea planșeului, precum și modernizarea instalațiilor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Vor fi înlocuite instalațiile termice și vor fi introduse sisteme moderne de ventilație și iluminat eficient. Clădirea va fi dotată cu panouri solare și fotovoltaice, ventiloconvectoare, module termice, chiller și un sistem BMS, care va permite gestionarea eficientă a instalațiilor. Proiectul include și reparații și consolidări, precum și refacerea trotuarelor și a rampelor de acces.

La finalizarea investiției, consumul anual de energie primară va fi redus cu 60,67%, iar emisiile de gaze cu efect de seră cu 65,41%. Aceste rezultate vor însemna, implicit, și costuri de funcționare mai mici pentru clădire.

Peste 18 milioane de lei finanțare nerambursabilă

Proiectul „Renovare energetică a Pavilionului Administrativ din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu”, cod SMIS 305896, este finanțat prin Programul Regiunea Centru 2021–2027, Prioritatea 3 – O regiune cu comunități prietenoase cu mediul, Acțiunea 3.2 – Eficiență energetică în clădiri publice.

Valoarea totală a proiectului este de 19.029.650,25 lei, din care 18.346.003,88 lei reprezintă finanțare nerambursabilă, respectiv 98% din valoarea totală eligibilă aprobată. Contribuția proprie a Județului Sibiu reprezintă 2% din valoarea eligibilă.

Autor - Ștefania VESA
01 octombrie 2026 la 15:15
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
• acum 9 minute
Horațiu Cojocaru pleacă de la conducerea DSP Sibiu și preia șefia CAS Sibiu
Schimbare la conducerea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Sibiu. Începând de astăzi, 1 octombrie 2026, ec. Cojocaru Nicolae...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 54 minute
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 05.10.2026 RUSI, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
Restricții de circulație la Mediaș pentru Campionatul Național de Viteză în Coastă
Mai multe restricții de circulație vor fi instituite la Mediaș, în perioada 3–4 octombrie, pentru desfășurarea celei de-a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 oră
Derbi pe “Municipal”. Interul primeşte vizita ocupantei locului secund. Sibienii şi Mediaşul, în căutarea celui de-al treilea succes consecutiv
Echipa sibiană joacă, vineri, de la ora 18:00, în nocturnă, pe arena din Parcul Sub Arini, cu CSO...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Ziua Educației, sărbătorită printre litere, povești și comori de patrimoniu la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu marchează Ziua Mondială a Educației, luni, 5 octombrie, printr-un program dedicat copiilor, lecturii și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Medicii, sărbătoriți la Spitalul Județean Sibiu de Ziua Internațională a Medicului
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a transmis, joi, un mesaj de apreciere medicilor, cu prilejul Zilei Internaționale...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Șoferii Tursib au testat, cu ochelari VR, efectele alcoolului la volan
Conducătorii auto ai Tursib au participat, astăzi, la o ședință dedicată siguranței circulației, organizată împreună cu reprezentanți ai...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
Sibiu scoate la licitație cosirea parcurilor și a zonelor verzi pentru trei ani. Contract de 4,38 milioane de lei
Serviciul Public Managementul Integrat pentru Ecosisteme Urbane din Sibiu a lansat o licitație pentru cosirea ierbii și a...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 3 ore
(P) De azi, Aria Clinic deschide la Sibiu un centru de imagistică medicală cu RMN, CT și radiografii digitale
Aria Clinic își extinde serviciile medicale și deschide la Sibiu un nou centru de Imagistică Medicală, unde pacienții...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 ore
CCS Sibiu găzduiește o reuniune literară despre românii din America Latină
Casa de Cultură a Studenților Sibiu invită publicul vineri, 2 octombrie 2026, de la ora 17:00, la o...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 ore
Arest preventiv pentru bărbatul cercetat după tăierea ilegală a 21 de arbori la Roșia
Judecătoria Sibiu a dispus, în 30 septembrie, arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului în vârstă de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 4 ore
Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Mesajul Primăriei Mediaș pentru seniori
Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este marcată în fiecare an la 1 octombrie, fiind un prilej de a...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.