Sală de sport nouă și două terenuri, la Școala „Radu Selejan” din Sibiu. Lucrările au fost scoase la licitație

Sală de sport nouă și două terenuri, la Școala „Radu Selejan” din Sibiu. Lucrările au fost scoase la licitație

Primăria Sibiu a lansat licitația pentru construirea unei săli de sport, amenajarea curții și realizarea unor terenuri sportive la Școala Gimnazială „Radu Selejan”, de pe strada Șoimului nr. 13, din cartierul Vasile Aaron.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Valoarea estimată a lucrărilor este de 11,15 milioane de lei, iar firmele interesate pot depune oferte până în 21 octombrie.

Investiția prevede construirea unui corp nou de clădire, cu o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați. Sala va include spațiul de joc, vestiare, dușuri, grupuri sanitare, magazie și un cabinet pentru profesorii de educație fizică.

Noua clădire va fi eficientă energetic. Proiectul include montarea a opt panouri solare, a unui sistem fotovoltaic, a unui sistem de ventilație cu recuperare de căldură și a două pompe amplasate pe acoperiș. Construcția va fi izolată cu vată minerală și va avea tâmplărie cu geam termoizolant.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În curtea școlii vor fi amenajate două terenuri de sport: unul pentru handbal și minifotbal, cu o suprafață de 800 de metri pătrați, și unul pentru baschet, de aproximativ 440 de metri pătrați. De asemenea, zonele verzi vor fi refăcute pe o suprafață de 2.270 de metri pătrați, urmând să fie plantați arbori ornamentali și montate bănci și coșuri de gunoi.

„Investițiile în facilitățile pentru sport în unitățile de învățământ sunt importante pentru elevi atât ca mișcare pentru sănătate, cât și pentru a-i încuraja să practice sportul de performanță. Continuăm, deci, cu astfel de lucrări. Pe lângă sala și terenurile de sport pe care le vom realiza la Școala Radu Selejan, urmează să modernizăm și sala de sport a Liceului Teoretic „Constantin Noica”, pentru care a fost realizat proiectul tehnic și avem în desfășurare și această achiziție pentru execuția lucrărilor”, a transmis Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Ștefania VESA
30 septembrie 2026 la 13:16
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 13 minute
Consiliul pentru Dezvoltare Regională Centru a analizat proiectele europene în derulare și prioritățile pentru 2028–2034
Consiliul pentru Dezvoltare Regională Centru s-a reunit la Sibiu, la Casa Artelor, pentru a analiza stadiul programelor europene...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 40 minute
MEDIAȘ: Strada Bastionului prinde contur. Lucrările de asfaltare sunt în derulare
Primăria Municipiului Mediaș continuă programul de modernizare și reabilitare a infrastructurii rutiere din oraș. Zilele trecute a fost...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 58 minute
Guvernul Mureșan, la vot în Parlament. Mureșan promite reforme și investiții, Grindeanu și Simion anunță că îl resping
Senatul și Camera Deputaților s-au reunit miercuri, 30 septembrie, în ședință comună pentru votul de învestitură a Guvernului...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
Toamna și poluarea aerului: ce se întâmplă cu plămânii noștri? Dr. Adina Tecoanță explică
Odată cu venirea toamnei, aerul rece, poluarea, fumul și timpul mai îndelungat petrecut în spații închise pot influența...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 oră
ȘURA MICĂ: Acțiune de dezinsecție
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 1 oră
Ideile europene care prind contur în turismul sibian. Schimb de experiență între partenerii proiectului „Slowdown”
Experiențele europene în domeniul ecoturismului încep să se transforme în proiecte concrete în județul Sibiu. Un traseu de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 1 oră
Sibiu Open 2026: Turneu dedicat copiilor şi juniorilor, organizat conform clasificării internaționale UTR
Turneul de tenis Sibiu Open revine între 9 și 12 octombrie, cu o nouă ediție dedicată copiilor și...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Primăria Cisnădie propune preluarea terenurilor aferente străzilor din Cartierul Arhitecților
Primăria Cisnădie propune preluarea în proprietatea orașului a cotelor-părți de teren aferente străzilor din Cartierul Arhitecților, pentru a...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Ocna Sibiului începe lucrările de pregătire pentru sezonul următor. Aleile și pavelele sunt refăcute
Stațiunea Ocna Sibiului intră în perioada de lucrări după încheierea sezonului turistic. Administratorii lacurilor naturale anunță că au...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
Percheziții în județul Sibiu într-un dosar de tăieri ilegale. Un bărbat a fost reținut
Patru percheziții domiciliare au avut loc în județul Sibiu într-un dosar privind tăierea ilegală și furtul de arbori...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Rectorul ULBS, despre Policlinica de Stomatologie: „Am ieșit din sincopa pe care am constatat-o cu toții”
Proiectul Policlinicii de Stomatologie, realizat în parteneriat de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și Consiliul Județean Sibiu, a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 ore
POPLACA: Nu au fost uitați soldații căzuți în Primul Război Mondial
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.