Apă Canal Sibiu anunță lucrări la rețeaua de transport a apei potabile de pe strada Viitorului din municipiul Sibiu. Intervențiile se vor desfășura în perioada 30 septembrie, ora 09:00 – 2 octombrie, ora 18:00, iar în mai multe zone pot apărea scăderi importante ale presiunii apei.
Lucrările presupun montarea unei vane de secționare și cuplarea unui tronson de conductă de transport al apei potabile, cu o lungime de 230 de metri. Intervenția este realizată de Terra Building, cu asistență tehnică din partea Apă Canal Sibiu, și face parte din proiectul POIM derulat de operatorul regional.
Cele mai mari probleme sunt așteptate în 30 septembrie, când vor fi efectuate manevrele de oprire și reglaj necesare cuplării noului tronson.
Pot apărea scăderi importante ale presiunii, până la întreruperea furnizării apei la etajele superioare ale blocurilor de locuințe.
Sunt vizați abonații din Lupeni, Lazaret, Reșița, Gușterița, Oțelarilor – COMPA, Trans Agape, zona Gării – Regele Ferdinand, zona Fabricii – Hermann Oberth, zona Ștefan cel Mare – cartier Broscărie, Zona Industrială Est (SCANDIA, PIM, KUKA, Wienerberger, TOTAL NSA) și cartierul Bavaria.
În 30 septembrie, între orele 09:00 și 15:00, alimentarea cu apă va fi întreruptă în incinta fostei fabrici LIBERTATEA.
Scăderi semnificative ale presiunii apei sunt anunțate și în Șelimbăr, în zona străzii Pictor Brana, precum și în localitățile Bungard, Mohu și Veștem.
Apă Canal Sibiu va pune la dispoziția populației două autocisterne cu apă pentru utilizare menajeră. Acestea vor fi direcționate în funcție de solicitările primite la Call Center Apă Canal Sibiu, la numărul 0269/962, și la Dispecerat, la 0269.222777.
La reluarea furnizării pot apărea modificări ale turbidității apei. Reprezentanții companiei îi sfătuiesc pe abonați să își asigure din timp rezervele necesare de apă potabilă.

Cosmin PAL
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Cosmin PAL
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Nekta Ioana DEDU
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA