17 zile până la ASTRA Film. Dumitru Budrala: „Există povești care încep într-o familie și ajung să vorbească despre noi toți”

17 zile până la ASTRA Film. Dumitru Budrala: „Există povești care încep într-o familie și ajung să vorbească despre noi toți”

ASTRA Film Festival revine la Sibiu între 17 și 25 octombrie, cu o ediție care adună documentare despre război, familie, inteligență artificială, abuzuri instituționale, mediu și comunități aflate în schimbare. AFF2026 propune 12 secțiuni tematice și filme românești și internaționale, urmate de dezbateri și sesiuni de întrebări și răspunsuri cu realizatorii și invitații festivalului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În selecția din acest an, unele documentare urmăresc povești locale cu ecou național. „Aici a fost o pădure”, regizat de Valentin Anghel, urmărește lupta pentru salvarea Parcului IOR din București și transformă o pădure urbană într-un studiu despre instituții, comunitate și responsabilitate.

Tema nedreptății instituționale continuă cu „Spionii dintre noi”, despre urmele lăsate de aparatul de supraveghere al Stasi într-o familie, „Vânzarea secretă a evreilor din România”, care reconstituie negocierile secrete purtate de regimul comunist pentru emigrarea unor cetățeni evrei, și „Copiii rețelei”, despre traficul de copii la scară europeană.

O altă direcție importantă a selecției este relația dintre oameni și locurile în care trăiesc. Filme precum „Apartament de vis”, „Viscolul întunecat”, „Pentru totdeauna” și „Unde tăcerea se aude” urmăresc felul în care spațiile, climatul și memoria modelează destine individuale și comunități.

Războiul revine în program nu doar prin imaginile frontului, ci prin efectele lui asupra corpului și a vieții personale. „Urme” și „Aici, altundeva” vorbesc despre autonomia pusă sub semnul întrebării de conflict, iar „Păsările războiului” urmărește doi jurnaliști care relatează din Siria și ajung să își construiască o familie în mijlocul războiului.

În secțiunea „Unii protestează, alții pun mâna și schimbă…”, festivalul aduce povești despre oameni care aleg să intervină. „Pionul lui Lenin” urmărește un actor din Republica Moldova care demontează simboluri ale ideologiei sovietice, „Puterea de pe acoperiș” prezintă o comunitate britanică construită în jurul energiei solare, iar „80 de jurnaliști furioși” urmărește jurnaliști independenți din Ungaria care luptă pentru libertatea presei.

Un loc aparte îl ocupă secțiunea „Muntele viu”, dedicată oamenilor care trăiesc și muncesc în zonele montane. Aici se regăsesc două filme semnate de Dumitru Budrala: „La drum”, realizat în 1997, și cel mai nou film al său, „Calea laptelui”, lansat în 2026. Cele două documentare se întorc la viața familiilor de păstori români și la relația lor cu muntele, într-o perioadă în care acest mod de viață este tot mai greu de păstrat.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Alături de ele, „Muntele” urmărește o păstoriță din Muntenegru care își apără pășunile de transformarea lor într-un poligon militar, iar „Lână om oaie” ridică întrebarea ce se întâmplă cu lâna ajunsă deșeu și cum poate redeveni o resursă. Secțiunea propune, astfel, o discuție despre hrană, natură, economie locală și viitorul comunităților montane.

Festivalul aduce și teme profund contemporane. Secțiunea „Invazie AI” explorează relațiile dintre oameni și inteligența artificială: un iubit virtual, un terapeut AI, un șef AI sau erorile sistemelor de pilot automat. Filmele „Replica”, „Tot ce ne spunem”, „Cum să vorbești cu Lydia” și „Elon Musk dezvăluit” pun în discuție felul în care tehnologia începe să intervină în intimitate, muncă și decizii personale.

,,Astra Film Festival 2026. Povești care ne apropie. Idei care schimbă perspectiva. Există povești care încep într-o familie, într-un sat, într-o comunitate sau într-o amintire și ajung să vorbească despre noi toți. În 2026, Astra Film Festival aduce la Sibiu astfel de povești: despre oameni care își caută originile, despre memorie și traumă, despre credință și apartenență, despre comunități care aleg să se implice și despre o societate care încearcă să își înțeleagă trecutul pentru a-și putea privi mai limpede viitorul. De peste trei decenii, Astra Film Festival construiește un spațiu în care documentarul nu este doar film, ci întâlnire, reflecție și dialog. Fondat în 1993 și recunoscut astăzi la nivel european, festivalul aduce împreună cineaști, public, profesioniști, comunități și parteneri care cred în valoarea culturii și în puterea poveștilor reale. Pentru brandurile care aleg să îi fie alături, Astra Film Festival oferă mai mult decât expunere. Oferă relevanță, context și asocierea cu un proiect cultural care și-a construit credibilitatea în timp. 17–25 octombrie 2026 | Sibiu Astra Film Festival. Realitatea merită privită mai atent”, a transmis Dumitru Budrala.

În program se regăsesc, de asemenea, filme despre relațiile dintre tați și fii, dependență, doliu, maturizare, traumă transgenerațională și femei care își fac loc în domenii în care, până de curând, nu erau așteptate. „Pași în tăcere” urmărește femei din Karabah care dezamorsează mine, iar „Tehnodiplomație” aduce în prim-plan confruntarea cu giganții tehnologici.

Astra Pass 10: zece intrări la AFF2026, la preț Early Bird până în 4 octombrie

Pentru ediția din acest an, biletele la proiecțiile de cinema și la evenimentele DocTalk costă 25 de lei, iar elevii, studenții și pensionarii beneficiază de tarif redus, de 15 lei. Organizatorii pun la dispoziție și abonamentul Astra Pass 10, cu zece intrări la filme sau DocTalks, care poate fi folosit de o singură persoană sau împărțit cu prietenii și familia. Abonamentul costă 130 de lei în perioada Early Bird, până în 4 octombrie, urmând ca prețul standard să fie de 200 de lei. Studenții pot achiziționa, de la casieria festivalului, Astra Student Pass, în valoare de 100 de lei, cu acces la programele AFF2026. Pentru fiecare proiecție aleasă este necesară rezervarea locului în avans.

Fondat în 1993, ASTRA Film Festival este cel mai longeviv festival de film documentar din România și unul dintre cele mai importante evenimente dedicate filmului de non-ficțiune din Europa. Festivalul este inclus de European Film Academy pe lista evenimentelor care pot face nominalizări directe pentru European Film Awards.

Autor - Ștefania VESA
29 septembrie 2026 la 10:49
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. Un cititor

    Astra Film este doar o afacere . Pe bani publici. Budrala e doar un strecurici care face slalom printre politicieni. Cu mâna întinsă. Educație, tineret, cultură… Astea sunt texte de neo-propagandist.

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 14 minute
Silvoterapia, sursă de sănătate și motor de dezvoltare, la Sibiu
Într-o lume tot mai accelerată, în care stresul cotidian și deconectarea de la mediul natural devin provocări majore...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
• acum 43 minute
Escrocherii în numele protecției animalelor. Studenții sibieni, ademeniți cu iPhone-uri și aparate Dyson la prețuri de chilipir
Inventivitatea escrocilor pare să nu aibă limite atunci când vine vorba despre scos bani din buzunarele cumpărătorilor naivi....
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 ore
Dragoş Militaru este noul antrenor al ”călăreţilor roşii”. ”Nagelsmann de România” are ambiţii mari la Şelimbăr
CSC Şelimbăr a ajuns la o înţelegere cu Dragoş Militaru pentru preluarea conducerii tehnice. Acesta îl va înlocui...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
VIDEO | Târgul de Crăciun din Sibiu s-a deschis. Bradul a fost mutat în centrul Pieței Mari, iar organizatorii mizează pe calitate, nu pe extindere
Târgul de Crăciun din Sibiu și-a deschis porțile vineri seara, 13 noiembrie, în Piața Mare, în prezența a...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
• acum 2 ore
Din Sibiu, spre acoperișul lumii. Dan Tarcea pleacă într-o nouă aventură, la poalele Everestului
A ajuns în colțuri îndepărtate ale lumii, precum Antarctica, a urcat pe Kilimanjaro, a explorat India și China,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 15 ore
Vineri, 13… CSU Sibiu pierde la mare luptă în faţa uneia dintre echipele fruntaşe ale Ligii Naţionale
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în această seară, la două posesii diferenţă, în Sala “Transilvania”, meciul cu CSO Voluntari....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 17 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 16.11.2026 SIBIU, Cale...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
• acum 17 ore
ADVERTORIAL PSD: Proiectul minier din Rășinari dezbătut cu Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
Ieri, am fost la Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, unde am abordat subiectul proiectului minier privind exploatarea...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 17 ore
Festivalul „Ioan Macrea” s-a încheiat la Sibiu. Opt ansambluri au adus pe scenă tradițiile din întreaga țară
Festivalul Național de Folclor „Ioan Macrea” și-a încheiat cea de-a XXVIII-a ediție, desfășurată la Sibiu în 11 și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 17 ore
20 de calculatoare au ajuns la copiii aflați în grija DGASPC Sibiu
Copiii care beneficiază de măsuri de protecție specială în serviciile DGASPC Sibiu au primit 20 de calculatoare complete,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 18 ore
SADU: Festivalul Armoniei – „Culorile Toamnei”, duminică
Duminică, în comuna Sadu, va avea loc a III-a ediţie a Festivalul Armoniei – „Culorile Toamnei”. „Toamna ne...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 18 ore
Zece zile de teatru, dans și ateliere la Sibiu. A început cea de-a XI-a ediție DATfest
Sibiul găzduiește, în perioada 13–22 noiembrie, cea de-a XI-a ediție DATfest, festivalul studenților Departamentului de Artă Teatrală din...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.