Academia de Fotbal Alma din Sibiu şi Tigrii Team se alătură demersului făcut de AS FC Interstar pentru ajutorarea unuia dintre juniorii săi, diagnosticat cu leucemie. Morhan Enoh are 13 ani şi mare nevoie de ajutorul tuturor celor care sunt în măsură să î-l ofere.
Apelul a fost făcut de AS FC Interstar Sibiu pe reţelele de socializare.
“Morhan Enoh este un mic fotbalist plin de talent, component al grupei U13 din cadrul ASFC Interstar Sibiu.
Un copil plin de viață, învățat să lupte pentru fiecare minge pe terenul de fotbal, se află acum în fața celui mai dificil meci din viața lui.
A fost diagnosticat cu leucemie și în prezent este internat sub tratament la un spital de specialitate din Cluj-Napoca.
Terenul de joc s-a mutat acum într-un salon de spital, iar Morhan are nevoie de noi toți în echipă pentru a câștiga această luptă! Orice sprijin financiar este un pas înainte spre vindecare”, este mesajul postat de Interstar pe contul oficial de Facebook.
Cei care doresc să contribuie la ajutorul acordat juniorului sibian, o pot face având la dispoziţie urmtoarele date:
Titular cont: MORHAN ENOH
Banca Transilvania:
Cont RON: RO81BTRLRONCRT0CN9197702
Cont EUR: RO55BTRLEURCRT0CN9197701
CEC Bank:
Cont RON: RO43CECEB00008RON4235729
Cont EUR: RO52CECEB000B2EUR4235753
“Fiecare donație și fiecare distribuire a acestei postări contează enorm. Vă mulțumim din suflet pentru sprijin!”, adaugă AS FC Interstar.
Vizitat în spital de colegi
Weekendul trecut, tânărul fotbalist sibian a fost vizitat la spital de colegii săi de la grupa U13 a Interstarului, prezenţi în localitatea de la poalele Feleacului cu ocazia unui meci de campionat.
“Mai mult decât fotbal, o adevărată familie! Aflați la Cluj pentru meciul din Liga Elitelor U13, o parte din colegii lui Enoh au mers să-i facă o vizită.
Mulțumim din suflet tuturor celor care au facilitat această întâlnire și le-au permis celor 4 jucători ai noștri să petreacă două ore extrem de valoroase alături de el.
Acest meci, precum și toate cele ce vor urma, le vom juca cu gândul și cu inima la Enoh!
Aprecierile noastre merg și către cluburile Alma și Tirgii Team pentru solidaritatea extraordinară arătată!
Rămânem alături de Morgan Enoh!”, anunţă AS FC Interstar.
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Nekta Ioana DEDU
Răzvan NEGRU
Nekta Ioana DEDU
Vlad IGNAT
Nekta Ioana DEDU
Cosmin PAL
Nekta Ioana DEDU
Cosmin PAL