Constructorii și statul, față în față după PNRR. De la „miracolul” banilor salvați la nota de plată a industriei și miza unui plan de țară

Sectorul construcțiilor s-a așezat, la Sibiu, față în față cu autoritățile centrale și locale pentru a trage linie după PNRR și, mai ales, pentru a pune pe masă întrebarea care va decide următorul ciclu de investiții: ce construiește România după 2026 și după ce reguli? La Conferința „Construcții & Capital”, organizată de Patronatul Societăților din Construcții – Filiala Sibiu, bilanțul unui PNRR cu rezultat parțial pozitiv s-a transformat rapid într-o confruntare cu argumente despre predictibilitate, birocrație, parteneriat public-privat, capitalizarea firmelor și împărțirea riscurilor între stat și constructori. Dincolo de cifrele absorbției, replicile constructive dintre antreprenori și reprezentanții statului au pus în lumină costul real al cursei contra cronometru din ultimii ani și miza noului PPNR: poate România să transforme următoarele zeci de miliarde de euro într-un plan real de țară? 

Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a pus jar la focul construcțiilor din România pentru a construi într-un ritm alert. În unele situații, remarcabil de repede. Dar tocmai viteza ultimilor ani a scos la suprafață vulnerabilitățile unui sistem în care proiectele au pornit și s-au oprit, finanțările au fost mutate, regulile s-au schimbat, iar timpul pierdut de administrație a căzut în sarcina constructorilor să fie recuperat în șantiere. 

La Sibiu, această realitate a pus industria construcțiilor față în față cu autoritățile publice centrale și locale. Conferința „Construcții & Capital”, ediția a II-a, organizată în 25 septembrie de PSC Filiala Sibiu, a avut chiar această miză în program: bilanțul PNRR și întrebarea „Ce construim după PNRR? Ce păstrăm, ce schimbăm?”. Iar răspunsurile nu au fost întotdeauna confortabile.

PNRR: bani salvați, dar o ambiție atinsă doar parțial 

Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a pornit de la fotografia unui PNRR care, în iunie 2025, era la 45%, cu negocieri blocate cu Comisia Europeană, datorii către constructori și lipsă de predictibilitate. 

Acum, susține ministrul, România va trece de 12,2 miliarde de euro din cele 13,57 miliarde de euro de granturi. „Am salvat ce se putea salva, peste 90% față de unde eram, e o performanță. Și dumneavoastră, constructorii, ați finalizat lucrări pe care Comisia Europeană nu le vedea niciodată terminate.” 

Dar Pîslaru a tras imediat și cealaltă linie a bilanțului: PNRR nu și-a atins integral ambiția inițială. „PNRR-ul nu a reușit să fie un program de țară. S-a limitat la o serie de investiții cumulate, portofolii de investiții care sunt mai degrabă izolate, nu neapărat ca un tot unitar, cu un demers despre care să zici: «Ăsta e planul de țară.»” 

Problema a fost modelul „stop and go”: proiecte pornite, oprite, amânate, contestații și incertitudine asupra finanțării. 

Din acest motiv și pentru a implementa lecțiile pozitive extrase din exercițiul financiar PNRR, Dragoș Pîslaru invită la dialog sectorul construcțiilor în vederea redactării unui plan strategic, cu obiective clare, asumate, parte dintr-un parcurs de dezvoltare coerent pe care România ar trebuie să-l implementeze prin noul exercițiu financiar, respectiv Planul de Parteneriat Național și Regional 2028-2034 (PPNR). Termenul limită de depunere a noului plan este decembrie 2027.  

În fața acestui bilanț și a noului deadline, Cristian Erbașu, președintele Federației Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC), a mutat natural discuția dinspre procentele de absorbție spre oamenii și capacitatea de producție mobilizate de industrie pentru a încheia sprintul pe final de PNRR: „Ce facem cu cei 500.000-600.000 de oameni pe care i-am încins la maximum în astea șase luni, un an și jumătate când stăm la masă pentru negocieri? Că nu sunt niște cuiere într-un dulap și îi scoatem peste doi ani. Sunt oameni cu familii.” 

După PNRR: cum evită construcțiile o aterizare abruptă? 

Replica lui Pîslaru a venit cu o trimitere la fondurile de coeziune. Ministrul susține că absorbția acestora a crescut de la 4% în iunie 2025 la 36,5%, iar planul pentru 2027 este mobilizarea a minimum 10 miliarde de euro. Miza: continuitatea șantierelor. 

„Anul viitor, cu zece miliarde euro pe coeziune, putem face exact ce ați spus, și anume să reducem șocul de aterizare abruptă după finalizarea PNRR.” 

Dar îngrijorarea constructorilor a rămas în sală.Alexandru Fulga, președintele Patronatului Proiectanților în Construcții, a descris-o direct: „Urmează ziua de luni când trebuie să mergem la birouri, unde avem mulți oameni, care au suportat într-un an și jumătate probabil ceea ce ar fi trebuit să se facă în trei-patru ani, și cărora nu știm ce să le spunem: că vor lucra de mâine, de poimâine.” 

PPP, soluție pentru multiplicarea banilor sau rămâne promisiunea ultimilor 20 de ani 

Următorul PPNR ar trebui să schimbe însă și formula finanțării. Pîslaru propune un mecanism construit pe trei piloni: bani europeni, buget național și capital privat. Statul nu ar mai trebui să primească un euro european și să cheltuie pur și simplu un euro, ci să-l multiplice prin PPP, equity și blended finance. 

Erbașu, președintele FPSC, a atacat imediat punctul vulnerabil: „Și cum vedeți dumneavoastră, în condițiile în care de 20 de ani vorbim de parteneriat public-privat și nu am reușit nici măcar un contract mic acolo, de model?” 

Răspunsul lui Pîslaru a venit ca o promosiune „Chiar vă spun că vom avea PPP în următorul exercițiu financiar.” 

Cazul Comarnic-Brașov, o tentativă de PPP, a fost adus în discuție de președintele FPSC, care a subliniat că „PPP-ul părea atunci mult mai scump decât construcția clasică, dar autostrada nu s-a făcut, iar peste ani costul ar fi oricum mult mai mare”. 

Argumentul său: un proiect aparent mai scump trebuie comparat și cu costul economic al infrastructurii care nu există. 

Birocrația consumă timpul, constructorul trebuie să-l recupereze 

„De ce, atunci când alții debirocratizează, noi birocratizăm?”, a fost întrebarea adresată de moderatorul dezbaterii, la care Raluca Turcan, deputat PNL, a răspuns fără ocolișuri: „Din birocrație unii câștigă”. În opinia sa, România a intrat în precedentele exerciții fără procedurile necesare și fără un plan de țară, iar legislația a fost construită pe parcurs. 

De partea cealaltă a fenomenului, Alexandru Fulga, președintele Patronatului Proiectanților din Construcții (PPC) din România, a descris efectul văzut din industrie:„Un proiect care ar trebui să se întâmple în 3, 4, 5 ani, trece printr-o birocrație care durează 60% din intervalul ăsta”. După care proiectarea și execuția trebuie să comprime timpul rămas. 

Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu, a confirmat problema din perspectiva beneficiarului public. PNRR a reprezentat 20% din investițiile CJ Sibiu și, spune aceasta, a fost mai ușor de accesat decât alte programe. Dar sincopele au ajuns în final tot pe șantier. 

Pentru viitorul PPNR, Cîmpean cere termene intermediare clare pentru lansarea finanțărilor, ghiduri și selecția proiectelor, astfel încât constructorilor să le rămână efectiv timpul necesar execuției. 

Sfânta Treime: „Un euro, un euro, un euro.” Dar cine preia riscul? 

La finalul unui exercițiu financiar în care multă vreme s-a bătut pasul pe loc, iar la final s-a pus în operă clasicul hei-rup românesc, iar în ciuda acestei situații unii constructori au reușit să-și finalizeze proiectele în termen, sectorul construcțiilor a început să-și numere „loviturile” încasate, cauzate de modul de lucru impus de autoritarea contractantă, adică statul. Acestea au fost semnalate inclusiv de Cosmin Vîlcu, președintele PSC Filiala Sibiu și CEO Conlan Grup. 

Acesta a preluat formula de finanțare propusă de Pîslaru și a întors-o spre stat: „Dacă tot mergem în direcția asta a sfintei treimi – 1 euro fonduri europene, 1 euro statul român, 1 euro mediul privat, haideți să împărțim și riscurile și daunele”. 

Vîlcu a invocat eliminarea facilităților salariale pentru constructori și schimbările legislative venite într-un moment în care firmele aveau deja contracte în derulare.„În lumea privată, între un constructor privat și un investitor privat, faci un contract pe 6 – 8 luni, cu preț forfetar. În momentul în care Guvernul vine și anunță de pe o lună pe alta că modifică legi, noi nu putem să mergem spre beneficiar să invocăm modificările legislative.” Concluzia sa a fost și mai tranșantă: „Riscul este numai la noi”. 

Turcan: măsurile nu au fost făcute „cu plăcere”. Damian: „Începem întotdeauna cu baza” 

Raluca Turcan, deputat PNL, a răspuns că măsurile fiscale nu au fost luate arbitrar. „Noi am apelat la unele măsuri suportate de mediul de afaceri, pentru că Guvernul s-a aflat în situația aproape de a trage obloanele, pentru că riscam să intrăm în incapacitate de plată. Deci nu a fost o plăcere.” 

Replica a venit și dinspre administrația locală. Gheorghe Damian, primarul comunei Ciugud, a acceptat nevoia sacrificiului, dar a pus în discuție ordinea acestuia: „Dar marea supărare e că începem întotdeauna cu baza. Ori eu, la mine în comună, când iau o măsură nepopulară, în primul rând demonstrez că eu mă supun”. 

Pentru Damian, problema nu este doar cât contribuie mediul privat la ajustarea fiscală, ci dacă statul demonstrează că își asumă aceeași disciplină. 

Constructorii acuză lipsa de predictibilitate. Pîslaru cere responsabilitate și industriei 

Criticile industriei nu au rămas fără contraargument.Pîslaru a respins mai întâi ceea ce a numit „un narativ de calamitate pe PNRR”, arătând că supracontractarea nu trebuie confundată cu pierderea efectivă a banilor. 

Apoi a întors oglinda spre constructori. „Mi-ar plăcea să spun că firmele de construcții sunt la fel, toate firmele. Cred că nu putem să zicem că toate firmele de construcții sunt la fel și sunt multe exemple de concurență neloială, de nerespectare de reguli, de lucruri care ating întreaga industrie.” 

Ministrul a mers până la ideea unor consecințe pentru companiile care nu respectă termenele contractuale, inclusiv o perioadă în care acestea să nu mai lucreze cu fonduri publice. „Mi-ar plăcea să fiu într-o țară bazată pe reguli și în care și publicul, și privatul să-și asume consecințe atunci când nu le respectă.”  

O industrie insuficient capitalizată nu poate construi următorul ciclu de dezvoltare 

Discuția despre predictibilitate a ajuns inevitabil la capitalizarea companiilor. „Companiile românești nu sunt capitalizate suficient”, a avertizat Cristian Erbașu.  

Mai mult, investițiile viitorului vor costa mai mult. Sustenabilitatea, reciclarea, standardele de mediu, materialele și organizarea corectă a șantierului au un cost care trebuie recunoscut în valoarea proiectelor. 

Pîslaru propune aici o schimbare de paradigmă: finanțarea companiilor pentru scalare, export și competitivitate să nu mai fie evaluată predominant în ministere, ci prin bănci, fonduri de equity și piața de capital, cu instrumente de blended finance, garanții și componente de grant. 

De la PNRR la un plan de țară: apă și canalizare sau AI și competitivitate? 

Dincolo de confruntările punctuale, aici s-a aflat miza reală a întâlnirii de la Sibiu. România pregătește PPNR 2028-2034, iar ministrul Pîslaru estimează o anvelopă europeană de cel puțin 60 de miliarde de euro. Dar banii nu rezolvă singuri problema. 

„România trebuie să aleagă dacă merge doar pe inerție, să investească în edilitar, sau încearcă să investească și în tehnologie mai mult.” 

Pe o parte a balanței rămân drumurile, apa, canalizarea și comunitățile rămase în urmă. Pe cealaltă sunt AI, dronele, tehnologia, inovarea, materialele noi și participarea companiilor românești la lanțurile valorice europene. 

După un PNRR construit și implementat sub presiunea timpului, PPNR are până în 2027 ceea ce precedentului program i-a lipsit: timp pentru dezbatere și construcția unei strategii. 

Iar mesajul venit de la Sibiu a fost dificil de redus la clasica solicitare a constructorilor pentru mai mulți bani publici. Industria cere continuitate, reguli și predictibilitate. Statul cere capital privat, multiplicarea banilor și companii mai competitive. 

Între cele două rămâne întrebarea care a traversat întreaga conferință: dacă România vrea ca statul și privatul să construiască împreună următorul ciclu de dezvoltare, sunt pregătite cele două părți să împartă nu doar banii, ci și riscurile, responsabilitatea și consecințele?