Personajul care a băgat spaima în sibienii înstăriți din Interbelic: Ion Bălan, între bandit și haiduc

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Deveniți eroi pentru că luau de la bogați și împărțeau la săraci, haiducii au intrat în mitologia românească prin legende, cântece și poezii populare care le validau imaginea de justițiari. Unele dintre acestea au purtat miturile până în zilele noastre, chiar și în județul Sibiu unde, în anumite locuri, baladele care evocau faptele haiducești au rezistat comunismului.

Active în special în lumea satului, multe dintre numele cunoscute de haiduci au ajuns să fie cunoscute sibienilor și prin documente sau mărturii din presa vremii. Așa se face că știm astăzi despre haiducul Dăian, activ în Mărginimea Sibiului la mijlocul secolului XIX. Sau despre Andrei Budac din Țara Oltului, care îmbina lupta socială cu cea națională și care a intrat în folclorul local ca ultimul haiduc român după tiparul clasic. În anii următori încheierii Primului Război Mondial, când statul încerca să gestioneze o complicată situație politică, economică și socială, apăreau și alți haiduci întârziați, dar a căror activitate, deși avea ecou regional sau chiar național, atingea deseori mai degrabă, zona de criminalitate.

˝În prima parte a anilor ’30 cel mai celebru dintre aceste personaje, ajuns la o notorietate națională este Gheorghe Coroiu, din nordul Moldovei, cu un început de carieră care îl aduce aproape de tiparul haiducului clasic; suferind o nedreptate, din partea autorităților, acesta ia calea codrului, de unde comite jafuri pline de îndrăzneală a căror victime sunt potentați locali, acesta câștigând și simpatia localnicilor prin ingeniozitatea cu care reușea sa se sustragă urmăritorilor. Ulterior cariera infracțională a acestuia capătă nuanțe banditești clare˝- a explicat, la solicitarea Tribuna, istoricul Adrian Scheianu.

Sibiul banditului Bălan

Un personaj lipsit de notorietatea și carisma lui Coroiu, dar cu numeroase alte asemănări, activa în primul deceniu interbelic, în zona Sibiului: Ion Bălan. Născut la începutul secolului precedent în Prundu Bârgăului, în actualul județ Bistrița-Năsăud, într-o familie de țărani dispunând de resurse economice limitate, Bălan trece prin drame de familie care-i modelează viitorul comportament. A fost hotărât să se îmbogățească prin orice mijloace, așa că și-a început activitatea infracțională încă din tinerețe. Avea o inteligență nativă, dublată de o înclinație spre violență. După mai multe furturi și condamnări, a ajuns în zona Sibiului, a desfășurat o parte importantă a activității sale infracționale.

În 1923, Bălan s-a stabilit în localitatea Bradu. Acolo, după ce a câștigat încrederea localnicilor, a furat banii cooperativei sătești. A fost prins, judecat la Sibiu și condamnat la doi ani de închisoare. După eliberare, Bălan a revenit în zona Sibiului și Cisnădiei. În 1927, s-a angajat la o fabrică de postav folosind acte false, însă, după ce identitatea sa a devenit suspectă, și-a ucis patronul și a fugit. A fost urmărit și capturat de jandarmi, apoi condamnat la 15 ani de temniță.

După o evadare spectaculoasă, în 1928, s-a ascuns în zonele montane împădurite din apropierea Sibiului, zona preferată fiind, se pare cea din proximitatea satului Tălmăcel, partea a Mărginimii Sibiului. A folosit stânele drept adăpost pentru a evita întâlnirile cu oamenii legii aflați în urmărirea și acolo își planifica următoarele atacuri.

˝Pe timpul nopții Bălan cobora în apropierea localității, unde unii dintre săteni, în special cei implicați în activități pastorale, cunoșteau prezența sa. Dar trebuie amintit că Bălan nu a comis infracțiuni pe raza Tălmăcelului. Acesta este, probabil, și motivul pentru care aici i s-a păstrat o amintire cel puțin neutră. Dacă în presa vremii termenul care însoțește numele de Ion Bălan este cel de bandit, în Tălmăcel acesta a devenit cunoscut ca haiducul Bălan˝- explică istoricul sibian Adrian Scheianu .

Merită amintit că în epoca clasică a haiduciei, aceștia proveneau îndeosebi din rândul ciobanilor, găsind adăpost și alte tipuri de sprijin tot în acest mediu.

Pe lângă intenția evidentă a actului justițar, activitatea solitară a lui Bălan îl deosebește, totuși, de tiparul haiducesc, în care aceștia se asociau cu alți semeni pentru a spori succesul acțiunilor întreprinse. Faptul că victimele sale au fost oameni cu o anumită stare materială, proprietari de afaceri sau funcționari ai statului și nu alte categorii sociale, mai puțin avute, a dus, probabil, la constituirea unui capital de înțelegere în beneficiul lui Bălan.

Crima de la Porumbacu și întâlnirea cu Tribuna

Una dintre cele mai grave acțiuni ale lui Bălan a avut loc la Porumbacu de Jos unde a pătruns în casa șefului gării pe care l-a ucis pentru a-i fura banii. Crima aceasta, dar și celelalte, au provocat panică în întreg județul Sibiu. Presa îl prezenta deja ca pe un fugar, urmărit în zona munților dintre Sibiu, Făgăraș, Codlea și Brașov. Prezența lui Bălan a devenit atât de cunoscută în zona Sibiului, încât ziarele au început să relateze aproape permanent despre presupusele sale apariții.

Un redactor al Tribunei a povestit pe despre întâlnirea directă cu Bălan în apropiere de Șura Mare. Acesta s-a prezentat drept „banditul Bălan, evadat de la Ocnele Mari”.

˝Rămăsei încremenit. Mi se părea că trăiesc un vis urât. — Ce ziare ai în buzunar? Ca un automat fără voință am răspuns: „Tribuna”. Intimidat și fără nici o armă asupra mea îi întinsei cele două numere pe cari le aveam, iar el îmi întinse o bancnotă de 20 lei, pe care a scos-o din buzunarul stâng al hainei. — Dă-mi restul! Revenindu-mi tot mai mult în fire, îmi scotocii buzunarele şi negăsind decât 10 Iei mărunţiş, el îi primi fără să mai zică nimic. Cu un calm impresionant, banditul cu aspect de 19 ani, răsfoi „Tribuna“ îşi

opri privirile asupra articolului: „O nouă crimă în Cisnădie“, şi-l citi cu cel mai mare interes˝- așa a relatat ziaristul Tribunei întâlnirea cu banditul Bălan. Și adaugă: ˝Nu-mi puteam crede ochilor!˝.

Episodul ilustrează notorietatea pe care acesta o dobândise în rândul populației. Nu numai publicațiile din sudul Transilvaniei, județele interbelice Sibiu, Făgăraș și Brașov, relatează despre acțiunile sale ci și cotidianele centrale scriau pe primele pagini despre actele de violență comise de Bălan.

˝Activitatea lui Bălan nu s-a limitat la județul Sibiu. Urmărit de autorități, acesta s-a deplasat prin zona montană dintre Sibiu, Făgăraș și Brașov. Crimele și jafurile atribuite lui au provocat o amplă mobilizare a jandarmeriei. Printre episoadele cele mai cunoscute se numără crimele de la băile Codlea, în vara anului 1928, după care autoritățile din Sibiu au fost solicitate să participe la căutarea lui. Presa vremii prezenta întregul spațiu dintre Sibiu, Făgăraș și Brașov ca fiind afectat de activitatea sa˝-afirmă istoricul Adrian Scheianu.

Sfârșitul lui Bălan ține, cumva, tot de imaginarul haiducesc, ca într-un cântec popular. Autoritățile au apelat și alte mijloace, mai puțin convenționale, pentru capturarea sa. Așa se face că acesta a fost surprins în apropiere de Șinca Nouă, în toamna lui 1928, în preajma unei ascunzători, de către doi jandarmi deghizați în ciobani. Prin aces vicleșug, cei doi au reușit să-l rănească și să-l captureze pe infractor. Sursele consemnează că a fost transportat la Făgăraș, unde a fost interogat. În timpul interogatoriului, el a recunoscut mai multe dintre crimele care îi erau atribuite. Ulterior, rana i s-a infectat, cu siguranță și datorită unui îngrijiri neadecvate, iar Bălan a murit în spitalul din Făgăraș.

Amintirea în cântec

În Tălmăcel amintirea sa este păstrată de puținii care își mai amintesc printr-un cântec haiducesc, în două variante. Una dintre ele, numită ,, Colo-n vale la Șinca’’, redă într-un mod expresiv și dinamic întâlnirea dintre cei doi jandarmi și Bălan.

O baladă a circulat și la Chesler, culeasă târziu, în 1968, deci după instalarea comunismului și chiar a lui Nicoale Ceaușescu. Textul îl prezintă pe Bălan drept „haiducul Bălan” și rezumă câteva episoade ale vieții sale, între care fuga prin pădure și urmărirea de către jandarmi.

Ion Bălan rămâne cu imaginesa de „haiduc întârziat”. În cazul lui, realitatea istorică și reprezentarea populară s-au îndepărtat una de cealaltă. În timp ce documentele și presa vremii îl asociază cu furturi, jafuri, crime și fuga de autorități, folclorul l-a transformat într-un personaj de baladă. Persistența numelui său în memoria comunităților din zona Sibiului, în special prin cântecul popular, arată modul în care un personaj real poate fi preluat și reinterpretat de memoria colectivă. Imaginea lui Ion Bălan s-a construit la intersecția dintre realitatea infracțională și imaginarul haiducesc.

Ion Bălan este foarte departe de eroul baladelor populare precum Grigore Pintea, eroul Maramureșului, sau Andrei Budac din Cârțișoara, pe drept considerat ultimul haiduc român, care jefuiesc bogații și îi ajută pe săraci, reparând nedreptățile.

La doar un an de la moartea lui Bălan, crahul bursei din New York avea să marcheze începutul Marii Crize Economice, ale cărei efecte s-au resimțit în Europa și, implicit, în România, provocând dificultăți economice și tulburări sociale vizibile încă din acel an. În acest context, amintirea unui personaj precum Ion Bălan, care, în anii săi de activitate infracțională, reușise să țină în șah autoritățile, a putut lăsa o impresie puternică asupra comunităților afectate de dificultățile economice și sociale pe care statul le gestiona cu greu.