Avrigeanul Gheorghe Lazăr, în concepția marelui savant Nicolae Iorga. Au trecut 203 ani de la moartea fondatorului învățământului în limba română

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

În 17 septembrie s-au împlinit 203 ani de la moartea marelui cărturar avrigean Gheorghe Lazăr, considerat fondatorul învățământului în limba română. În acest context, TRIBUNA și profesorul dr. Petre Din, coordonatorul Catedrei de Istorie și Științe Socio-Umane din cadrul Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig, vă prezintă o perspectivă mai puțin analizată din trecutul lui Gheorghe Lazăr.

Obiectul acestui demers jurnalistic îl reprezintă reliefarea unor aspecte și imagini ale activității lui Gheorghe Lazăr în viziunea marelui savant Nicolae Iorga.

Nicolae Iorga l-a perceput pe Gheorghe Lazăr în ipostaza de țăran, „urmașul de iobag al lui Brukenthal”, cu studii la Sibiu și la Cluj. Având sprijinul financiar al Consistorului Ortodox, acesta a urmat studiile la Viena, în 1806, în domeniul teologiei. După finalizarea acestora, s-a întors, la sfârșitul anului 1809, la Sibiu.

„Nicolae Iorga consideră că Mitropolia de la Karlowitz (n.red. – de această mitropolie ținea religios Transilvania, în perioada Imperiului Habsburgic din acele vremuri) i-a refuzat hirotonirea, fiind suspectat de schismă religioasă și de necunoașterea limbii slavone, situație în care Gheorghe Lazăr a ajuns din nou la Viena. Fin analist al culturii române, Nicolae Iorga susține că, după anul 1821, literatura română a intrat în perioada modernă, caracterizată printr-o redeșteptare națională. În acest proces al revigorării sentimentului național, locul lui Gheorghe Lazăr este major, punându-și amprenta asupra învățământului românesc. Erudiția și cercetarea izvoarelor istorice i-au oferit posibilitatea lui Nicolae Iorga să se refere și la activitatea științifică a intelectualului născut la Avrig”, afirmă profesorul Petre Din.

Nicolae Iorga susține că „în tot acest timp el traduce din nemțește, o carte a arhiepiscopului rus Platon, un Sittenbűchel für Schulkinder, care se întâlnește în vestitul său Povățuitor, de mai târziu, o povestire morală despre împăratul Octavian, de același fel, o geografie matematică (din ungurește) și o Pedagogie”. Aceste rânduri scrise de Nicolae Iorga fac parte din „Istoria românilor din Ardeal și Ungaria, Vol. II, De la mișcarea lui Horea până astăzi (1915)”.

Citatul prezintă o importanță majoră, deoarece îl aduce în prim-plan pe Gheorghe Lazăr în ipostaza de intelectual dedicat științei și tehnicii, dar și intereselor naționale ale românilor transilvăneni privind dezvoltarea învățământului. Informațiile lui Nicolae Iorga conturează o percepție favorabilă asupra lui Gheorghe Lazăr, în ciuda condițiilor sale materiale deficitare.

„Activitatea fecundă în domeniul științific îi imprimă speranțe de obținere a unei funcții în administrația confesională sau culturală a Transilvaniei, dar, după alegerea ca episcop a lui Vasile Moga, i-a fost stopat și stipendiul financiar, iar Gheorghe Lazăr a fost înștiințat de către împăratul de la Viena să se întoarcă în Transilvania la începutul anului 1816”, adaugă profesorul avrigean.

Nicolae Iorga a vizitat Avrigul pentru a se documenta în privința lui Gheorghe Lazăr

Înzestrat cu o sensibilitate aparte și cu farmecul descrierilor emoționante, Nicolae Iorga oferă informații interesante despre debutul ca dascăl al lui Gheorghe Lazăr. Preocupat de starea de spirit a românilor transilvăneni, marele istoric întreprinde o călătorie în Avrig, menționând aspecte ale vieții locuitorilor din zonă.

„Trenul se oprește mai mult înaintea unui fronton de gară ce se recomandă Felek. Odată când erau sașii pe acolea – ungurii n-au fost niciodată – adecă până prin anii 1840, ei ziceau satului: Freek. Iar printre noi, care suntem, acum singurii stăpâni aice, unde avem și o protopopie, acesta e Avrigul. Avrigul lui Gheorghe Lazăr, care a pornit de acasă ca un dascăl la copii unei cucoane bogate din Bucureștii cei cu carte grecească pentru lume și cu carte românească pentru biserică, și care a dus cu sine binecuvântarea acelui spirit național pe care-l râspândise dincoace școala lui Clain, Maior și Șincai”, nota marele istoric.

„Inserat acestui demers, putem afirma că actualul articol vizează redarea cât mai obiectivă a raporturilor dintre Gheorghe Lazăr, autoritățile imperiale și cele din Transilvania, orizontul de așteptare al intelectualului avrigean și gestul său de a părăsi Transilvania și de a se stabili la București, unde a fost considerat fondatorul învățământului în limba română. Este adevărat că toate aceste aspecte, imagini, descrieri privindu-l pe Gheorghe Lazăr sunt reflectate prin prisma gândirii lui Nicolae Iorga”, susține Petre Din.

Pe acest fundal politic, social și cultural, Gheorghe Lazăr ajunge, în 1816, în București pentru a-i învăța pe copiii doamnei Bărcănescu, sora lui Grigore Vodă Ghica (n.red. – fost domnitor al Moldovei). În 1817, a predat un curs de Filosofie generală și un curs de matematici practice, necesar boierilor dornici de a avea pe moșiile lor ingineri bine pregătiți.

„Pe baza informațiilor istorice, Nicolae Iorga demontează teza conform căreia refuzul autorităților de a-l numi ca episcop l-a determinat pe Gheorghe Lazăr să accepte să devină învățător într-o familie boierească din Țara Românească, într-o perioadă în care învățământul transilvănean avea mare nevoie de el. Istoricul român afirmă că analiza ultimelor izvoare istorice susține ideea că numai în urma disputelor cu episcopul Vasile Moga, ce percepea libertatea gândirii ca o «ofensă și ca o primejdie», Gheorghe Lazăr s-a decis să părăsească Transilvania în 1816.

Observăm că aceasta este o istorie focalizată pe figura unei personalități oneste și virtuoase, Gheorghe Lazăr. El se situează deasupra intereselor mărunte ale vieții cotidiene și domină evenimențialul cultural prin activitatea sa în slujba intereselor naționale. Așadar, activismul cultural de revigorare a ideilor românismului, ce viza promovarea învățământului în limba națională, corespunde orizontului de așteptare național și perspectivei favorabile propuse lui Gheorghe Lazăr. Această doleanță reprezintă o necesitate concretă resimțită mai acut de către elita politică, dar care se pliază și la nivelul vieții cotidiene a oamenilor obișnuiți”, afirmă profesorul avrigean.

Gheorghe Lazăr, apropiat de tineri

Numirea sa în ipostaza de dascăl la „Sf. Sava” a generat un entuziasm masiv în rândul tinerilor studioși. În discuțiile sale, Gheorghe Lazăr le insufla celor prezenți informații despre strămoși și despre situația țărănimii, idei care au vibrat în conștiința acestora.

Pentru a ilustra convingător schimbările care au loc în mentalitatea elevilor de la Școala „Sf. Sava”, prezentăm un pasaj care redă farmecul și profunzimea discursului lui Nicolae Iorga:

„El a primit, și astfel Lazăr a ajuns dascăl la Sf. Sava. Și dăscălia lui a fost cum era fixată de la început în sufletul lui: a fost o renovație totală a sufletului învățăceilor. Au alergat de la școala grecească, din toate părțile, ca să vadă această minune: un om care vorbește despre lucruri de pe lumea aceasta, pe când ceilalți vorbeau mai mult despre lucruri de pe lumea cealaltă. Le-a vorbit de strămoși, de starea țăranilor din timpul lui, de menirea nației și ceva a vibrat și sufletele acestea născute veștede. Bătrâncioșii aceștia au căpătat noțiunea tinereții pentru întâia oară. Și dacă, pe urmă, din cauza mediului în care trăiau toți acești oameni, mult din entuziasmul acesta s-a pierdut, ceva a rămas la oamenii care au învățat de la Lazăr”.

Deschizător de drumuri în învățământul în limba română

Odată ajuns la București, Gheorghe Lazăr a militat pentru înființarea unei școli în limba română la cel mai înalt nivel științific, într-o perioadă în care învățământul se desfășura în limba greacă.

Având și sprijinul lui Iordache Golescu și Constantin Bălăceanu, boieri ai vremii, dar și mari cărturari din Țara Românească, a desfășurat o intensă activitate alături de cei care combăteau ideea că limba română ar fi prea săracă pentru a reliefa progresele științei.

Din perspectiva impactului școlilor din Viena și al orașului asupra formării conștiinței naționale, Eugen Lovinescu subliniază rolul major al lui Gheorghe Asachi și al lui Gheorghe Lazăr în schimbările care au loc în mentalitatea românilor din primele decenii ale secolului al XIX-lea.

„Din viziunea orașului etern a pornit, așadar, curentul latinist ce a fecundat știința, și mai ales, conștiința neamului, tot așa după cum, tot din școlile din Roma și Viena, au descălecat Asachi și Lazăr ca să pregătească sufletele românilor din Principate pentru marile prefaceri ale veacului al XIX-lea”, scria acesta în „Istoria civilizației române moderne”.

„În ceea ce privește compoziția socială a elevilor săi, Nicolae Iorga afirmă că cei care frecventau cursurile intelectualului avrigean, în faza inițială, nu erau copii de boieri, educați de preceptori instruiți cu lecturi ale scriitorilor francezi, ci copii cu posibilități materiale mai reduse. Școlii de inginerie și dezvoltare matematică, Gheorghe Lazăr i-a asociat idealul național, un element important în revigorarea spiritului românesc. Lecțiile sale se adresau mai mult copiilor de negustori și structurilor sociale mijlocii existente în Țara Românească, dar nu și în Moldova, aceasta fiind și deosebirea dintre școala lui Gheorghe Asachi și cea a lui Gheorghe Lazăr”, susține Petre Din.

În acest context, Nicolae Iorga mai subliniază, potrivit profesorului Din, și diferența de atitudini și reprezentare a boierimii din cele două Principate Române.

„Asachi vorbea și unor oameni care nu erau boieri, dar boierimea se strânsese toată în jurul lui, pe câtă vreme aici, în Muntenia, o mare parte dintr-însa sta în jurul Academiei grecești, foarte nobilă școală, cu dascăli care nu aveau întotdeauna o purtare recomandabilă, luați în parte, dar care laolaltă reprezentau un factor cultural foarte serios. Aceștia au tălmăcit îndemnul către viața nouă a poporului românesc ca un strigăt către Dacia, parte din marea Eladă”, nota savantul în „Istoria literaturii românești. Introducere sintetică (după note stenografice ale unui curs)”.

Fragmentul este util în reconstituirea activității culturale a lui Gheorghe Lazăr și a aderenței boierimii la procesul de regenerare a societății românești de la începutul secolului al XIX-lea. Ecoul schimbărilor se propagă cu rapiditate, fapt ce bulversează sensibilitatea epocii și determină gesturi și mentalități dintre cele mai diverse.

„Toate acestea demonstrează că arealul ideilor este un spațiu fertil de analiză pentru istoricul mentalităților colective și al imaginarului social. Or, în acest sens, Nicolae Iorga reliefează mecanismul cristalizării imaginii lui Gheorghe Lazăr la nivelul sensibilității cititorului, avid de informații cât mai diverse, iar demersul său se pliază pe universul de așteptare românesc, acela al instituirii învățământului în limba română. Activitatea benefică a lui Gheorghe Lazăr este un reper ferm și invocat cu insistență de Nicolae Iorga, ce sugerează că aceasta corespunde intereselor superioare ale românilor. În completarea discuției despre Gheorghe Lazăr, Nicolae Iorga se referă și la evoluția elevilor săi în devenirea istorică. Astfel, cu stilul său pasional și fascinant, istoricul se focalizează pe Eufrosin Poteca și Ion Heliade Rădulescu, care, prin realizările lor culturale, au contribuit la dezvoltarea literaturii, a vieții științifice și politice românești”, încheie coordonatorul Catedrei de Istorie și Științe Socio-Umane din cadrul Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig.

Iată mai jos cuvintele lui Nicolae Iorga:

„Între elevii lui Lazăr, câțiva au luat drumul străinătății, învățând la Paris și aiurea: filozoful Eufrosin Poteca, apoi un matematician care s-a prăpădit în Apus, un jurist. Dar au fost unii din ai lui Lazăr care nu au mers în străinătate, ori au mers acolo cu mult mai târziu, la 1848, când erau oameni formați și când influența străină s-a putut exercita asupra lor fără să influențeze fondul lor propriu. De la ei era să pornească avântul, necesar, al vechiului fond tradițional popular”.