Reparațiile pe trei străzi din oraș, finalizate. Investiții importante în satul Coveș

Reparațiile pe trei străzi din oraș, finalizate. Investiții importante în satul Coveș

Primăria orașului Agnita a finalizat, zilele trecute, lucrările pe străzile Fabricii, Spitalului și Dealului. Totodată, în perioada următoare, urmează să fie finalizate și lucrările la principala arteră de circulație din satul Coveș.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Mă bucur că, în ciuda unui an bugetar deosebit de dificil din punct de vedere financiar, reușim să ne îndeplinim pas cu pas angajamentele asumate în fața dumneavoastră. În ceea ce privește lucrările din ultimele zile, reparațiile pe străzile Fabricii și Spitalului au fost finalizate integral. De asemenea, au fost încheiate reparațiile cu asfalt și pe strada Dealului. A început asfaltarea arterei principale din Coveș, care va fi asfaltată în totalitate (aproximativ 1,5 km), iar dacă vremea ne permite, estimăm că până joia viitoare lucrările vor fi complet finalizate.

Este maximul pe care îl putem realiza din resursele bugetare actuale, însă nu ne oprim aici. Căutăm în continuare surse de finanțare pentru a dezvolta infrastructura din toate localitățile noastre”, afirmă primarul orașului Agnita, Alin Ciprian Schiau Gull.

Investiții importante în satul Coveș

Investițiile Primăriei Agnita vizează dezvoltarea infrastructurii din satul Coveș. Administrația locală își propune ca, în 2027, să fie finalizate străzile secundare.

„Pentru Coveș, ne-am propus ca anul viitor să finalizăm toate străzile secundare care se intersectează cu artera principală. Totodată, avem depuse și alte proiecte importante pentru Coveș, despre care vă voi aduce vești bune imediat ce vom semna contractele de finanțare.

Să asfaltezi o stradă în anul 2026 este o normalitate, nu un motiv de laudă. De aceea, simt nevoia să îmi cer scuze comunității pentru că anumite proiecte mai întâmpină decalaje. Aceste întârzieri nu apar din lipsă de implicare din partea administrației, ci din cauza provocărilor financiare și procedurale complexe pe care le traversăm. Important este că reușim să aducem la un standard de normalitate străzile pe care intervenim. Vă mulțumesc tuturor pentru răbdare și înțelegere!”, încheie primarul din Agnita.

Foto: Facebook / Schiau Gull Alin Ciprian

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Cosmin PAL
17 septembrie 2026 la 11:27
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 54 minute
Ce nu s-a făcut prin PNRR în Sibiu: 60 de proiecte figurează reziliate, suspendate sau eliminate din Plan
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 11 ore
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 13 ore
Testări pentru depistarea diabetului, la Promenada Mall Sibiu. Sibienii își pot verifica glicemia și tensiunea arterială
Sibienii își vor putea verifica glicemia, tensiunea arterială și hemoglobina glicată sâmbătă, 14 noiembrie, în cadrul unei campanii...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 16 ore
Mediașul se pregătește de sărbătorile de iarnă. A început montarea iluminatului festiv în oraș
Municipiul Mediaș începe să îmbrace haine de sărbătoare. Primăria Mediaș a demarat luni, 9 noiembrie, lucrările de pregătire...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 16 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 11.11.2026 ROSIA, Localitate...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 17 ore
Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu
Comunicat lansare proiect „Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național «Octavian Goga» Sibiu" Scopul proiectului: Crearea condițiilor pentru accesul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 17 ore
La 78 de ani, a primit o nouă șansă la viață. Medicii i-au înlocuit două valve ale inimii și o porțiune din aortă
Un bărbat în vârstă de 78 de ani a trecut printr-o intervenție chirurgicală complexă, în urma căreia i-au...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 17 ore
Stopul cardiac nu așteaptă ambulanța. Angajații Muzeului Brukenthal au învățat manevrele de resuscitare
Angajații Muzeului Național Brukenthal din Sibiu au participat, săptămâna trecută, la un curs de prim ajutor în cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 17 ore
12 școli din Sibiu vor găzdui activități de baschet și handbal în scaun rulant. Peste 1.400 de elevi vor participa
Sportul devine mai accesibil pentru copiii cu dizabilități locomotorii din Sibiu. Un nou proiect va aduce activități de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Tribuna Tribuna
• acum 17 ore
Locuri de muncă la Apă Canal Sibiu. Se caută laborant chimist, instalatori și lăcătuș mecanic
APĂ CANAL SIBIU S.A. angajează pentru: Laboratorul de analize apă potabilă și apă uzată LABORATOR DE ANALIZE APĂ POTABILĂ LABORANT...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 17 ore
Târgul de Cariere revine la Sibiu. Zeci de angajatori își prezintă ofertele la Hotel Ramada
Târgul de Cariere revine la Sibiu în 17 și 18 noiembrie, cu sute de oportunități profesionale și companii...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.