Autostrada Sibiu–Pitești face pași importanți în mai multe puncte ale traseului. Tunelul Momaia, primul tunel forat de autostradă din România, a intrat în etapa de testare a instalațiilor înaintea deschiderii circulației, pe Secțiunea 3 lucrările au ajuns la 17,35%, iar pe Secțiunea 2, de pe Valea Oltului, constructorii lucrează deja la trei tuneluri și așteaptă deblocarea întregului șantier.
Cea mai apropiată de momentul deschiderii este Secțiunea 4, Tigveni–Curtea de Argeș, cu o lungime de 9,86 kilometri. Constructorul PORR a intrat în etapa de testare și punere în funcțiune a sistemelor din Tunelul Momaia: instalațiile de siguranță, ventilație, iluminat, comunicații și management al traficului sunt verificate și integrate.
Tunelul are două galerii, iar lucrările de construcție sunt practic finalizate. În această etapă sunt testate inclusiv sistemele de detectare a incendiilor, CCTV, cabinele SOS și platforma SCADA care controlează instalațiile de ventilație, iluminat și managementul traficului. Au fost realizate și conexiunile de fibră optică și alimentarea clădirilor de la capetele tunelului.
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, a indicat sfârșitul lunii septembrie ca termen estimat pentru finalizarea și deschiderea Secțiunii 4, cu o marjă de câteva zile în funcție de testele care trebuie făcute împreună cu ISU și celelalte instituții. Sectorul ar urma să asigure o legătură mai rapidă între zona Curtea de Argeș și Valea Oltului.
Contractul pentru cei 9,86 kilometri este în valoare de 1,678 miliarde de lei fără TVA, iar termenul contractual de deschidere este 2027.
La nord de Tigveni, lucrările sunt mult mai complicate. Secțiunea 2, Boița–Cornetu, are 31,33 kilometri și traversează zona montană a Văii Oltului, unde sunt prevăzute șapte tuneluri. În luna iulie a fost străpunsă prima galerie a tunelului Boița 1, cu lungimi de 264 și 247 de metri. Pe cealaltă galerie mai erau atunci de excavat 152 de metri.
În august, stadiul fizic general al Secțiunii 2 se apropia de 15%. Constructorii Mapa–Cengiz puteau lucra însă doar pe aproximativ 45% din suprafața șantierului, în lipsa acordului de mediu revizuit. La acel moment erau mobilizați 646 de muncitori și 161 de utilaje. Tunelul Robești avea 36,25% stadiu fizic, ambele galerii erau excavate și se lucra la hidroizolație și căptușeala interioară, în timp ce la Boița 1 galeria stângă era deja străpunsă, iar la Balota fuseseră excavați 104 metri din galeria dreaptă.
CNAIR a depus pe 12 august documentația pentru revizuirea Acordului de mediu, iar autoritățile speră ca procedura să fie finalizată în această toamnă. Ulterior ar trebui emise autorizațiile de construire pentru sectoarele rămase.
Pe tronsonul Cornetu–Tigveni, de 37,4 kilometri, lucrările au ajuns la un stadiu fizic de 17,35%. Asocierea Webuild–Tancrad are pe șantier peste 1.000 de muncitori și 512 utilaje, însă lucrează în prezent pe aproximativ 30% din suprafața totală a lotului, din cauza lipsei autorizațiilor pentru restul traseului.
Constructorul pregătește și intrarea în subteran pentru Tunelul Poiana, care va fi cel mai lung tunel de pe Autostrada Sibiu–Pitești. Cele două galerii urmează să fie forate cu un utilaj TBM, iar lucrările de forare sunt pregătite pentru această perioadă.
De blocarea administrativă a celor două secțiuni montane depinde, în bună măsură, și termenul final al întregii autostrăzi. Potrivit lui Horațiu Cosma, autoritățile speră să obțină în această toamnă acordul de mediu revizuit, astfel încât să poată fi autorizate lucrările pe întreaga lungime a proiectului. O estimare realistă pentru finalizarea completă a celor aproximativ 120 de kilometri este acum 2030–2031.
Un alt proiect important pentru zona autostrăzii a fost aprobat recent de Guvern. Este vorba despre modernizarea a 13 kilometri din DN73C, între Râmnicu Vâlcea și Tigveni, plus construirea unui sector nou de 2,4 kilometri, cu patru benzi, care va ocoli localitatea Tigveni și va face legătura directă cu nodul rutier de pe autostradă.
Investiția are o valoare de 770 de milioane de lei și include, pe lângă noul sector de drum, trei sensuri giratorii și reabilitarea a șapte poduri și pasaje.
Punctul cel mai important rămâne Secțiunea 2 Boița–Cornetu. Aici se va construi partea cea mai spectaculoasă și dificilă a autostrăzii, dar tot aici se află și una dintre principalele necunoscute ale calendarului: cât de repede vor fi obținute toate aprobările necesare pentru ca lucrările să poată avansa pe întreg traseul.
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Dumitru CHISELIȚĂ
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Teodora NAN