Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din județul Hunedoara, și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs în noaptea de marți spre miercuri pe Autostrada A1, la kilometrul 284, pe sensul de mers Sibiu – Sebeș.
Potrivit polițiștilor, bărbatul conducea o autoutilitară, iar, din cauze care urmează să fie stabilite, ar fi intrat în coliziune cu partea din spate a unui ansamblu rutier care circula în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul autoutilitarei a rămas încarcerat. La locul accidentului au intervenit două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și un echipaj SAJ.
Bărbatul a fost extras din autoutilitară, iar echipajele medicale au început manevrele de resuscitare. În ciuda eforturilor depuse, acesta nu a răspuns manevrelor, medicul fiind nevoit să declare decesul.
Accidentul a blocat inițial traficul pe sensul Sibiu – Sebeș. Ulterior, circulația s-a desfășurat pe o singură bandă, iar în jurul orei 3:40 traficul a fost reluat în condiții normale.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul.
Răzvan NEGRU
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Cosmin PAL
Dumitru CHISELIȚĂ
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Cosmin PAL
Vlad IGNAT