Cosmin Vîtcă, antrenorul ACS Mediaş, susţine că echipa sa este pregătită pentru debutul în noul sezon, al patrulea consecutive la acest nivel. Tehnicianul spune că, în această vară, au fost făcute mai multe modificări la nivelul lotului pentru ca echipa să se lupte la promovare.
“Am făcut câteva mișcări în cadrul lotului, au plecat niște jucători, au venit alții în locul lor, care sunt convins că ne vor ajuta pe parcursul acestui campionat. Suntem înaintea primului joc oficial. În mare, ne-am luat anumite informații despre adversarul de mâine (n.a. vineri), dar fiind o serie total nouă pentru noi, da, v-a trebui să muncim mai mult pe tema asta, pentru că toate echipele sunt noi pentru noi. Despre primul meci, ce să zic, ne așteapă un joc greu, din toate punctele de vedere, cu o necunoscută. Întotdeauna e mai greu (n.a. cu o echipă necunoscută), dar suntem pregătiți pentru startul sezonului și sper să începem cu dreptul.
Este foarte important (n.a. să debuteze cu o victorie). Și nu numai să debutăm, e important să avem o constanță în rezultate. Am încercat să nu neglijăm pregătirea fizică, pentru ca, la startul sezonului, să fim foarte bine pregătiți și eu pe asta mă bazez”, a declarat Vîtcă într-o conferinţă de presă.
Interul, singura cunoscută
Cosmin Vîtcă adaugă că absolut toate echipele din serie, cu excepţia Interului, sunt necunoscute pentru “alb-negrii” şi crede că va fi o luptă aprinsă, între mai multe formaţii, pentru promovarea în eşalonul secund.
“Așa cum am spus, este absolut nouă toată seria, cu excepția Sibiului, cu care ne luptăm și anul acesta, dar mai târziu puțin. Din punctul meu de vedere, este o serie grea, e normal, pentru că sunt echipe cu pretenții foarte mari, din centrul țării – în zona Brașovului și nu numai – care au potență financiară mult mai mare ca multe echipe din seria aceasta. Așa că va fi o experiență nouă și sper să facem față cu brio.
Ne dorim mai mult decât în sezonul precedent. De asta am făcut anumite schimbări, tocmai prin prisma acestui fapt, că ne dorim mai mult. Jucătorii trebuie să înțeleagă treaba asta, pentru că deja trec anii și ei trebuie să se autodepășească. Clubul trebuie să urce încet, încet la alt nivel. La alt nivel înseamnă, efectiv, cel puțin play-off-ul, dacă nu să te bați acolo, sus, pentru primele două locuri. Noi ne dorim, facem tot posibilul, muncim zi de zi și suntem încrezători”.
Nou-veniţii s-au integrat
Cosmin Vîtcă mai spune că jucătorii aduşi în vară s-au integrat cu bine. “Sunt convins că am format un grup foarte unit. S-au integrat în totalitate. Sunt jucători pe care noi i-am dorit. Eu, în special, și automat au venit şi cu acordul clubului. Îi cunoşteam dinainte, le ştiam valoare. Așa că trebuie să împrospăteze, să vină cu suflu nou, clar pe lângă ce aveam noi”, a adăugat tehnicianul.
Echipa din Mediaş s-a despărţit, vara aceasta, de Victoraş Astafei, Răzvan Greu, Cristian Cocan, Andrei Rosu, Lucian Noian şi Gabriel Ţala. În locul acestora, “alb-negrii” i-au adus pe Andrei Streinu, Eduard Neagu, portarul David Feşteu, Alexandru Core, Alexandru Negrean, experimentatul Azdren Llullaku şi Rareş Plăiaşu.
În prima etapă din noul sezon, ACS Mediaş joacă pe teren propriu cu Teleajenul Vălenii de Munte, vineri, 28 august, de la ora 17, pe Stadionul “8 Mai”.
Ștefania VESA
Ovidiu BOICA
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Răzvan NEGRU
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Nekta Ioana DEDU
Nekta Ioana DEDU