Peste 200 de elevi și profesori aduc meșteșugurile tradiționale la Muzeul ASTRA. Patru zile de concurs și ateliere în Dumbrava Sibiului

Peste 200 de elevi și profesori aduc meșteșugurile tradiționale la Muzeul ASTRA. Patru zile de concurs și ateliere în Dumbrava Sibiului

Olărit, pictură de icoane, sculptură în lemn, țesut, cusut, confecționarea opincilor sau încondeierea ouălor sunt doar câteva dintre meșteșugurile care vor putea fi descoperite, la sfârșitul lunii august, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. 217 elevi și profesori din 21 de județe, dar și din Bulgaria și Republica Moldova, participă la faza națională a Olimpiadei „Meșteșuguri artistice tradiționale”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Muzeul ASTRA găzduiește, în perioada 27–30 august, cea de-a XXIX-a ediție a competiției, organizată în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu.

La Sibiu vor ajunge tineri care duc mai departe meșteșuguri transmise din generație în generație. În concurs vor fi reprezentate olăritul, modelajul ceramic, pictura icoanelor pe sticlă și lemn, încondeierea ouălor, prelucrarea artistică a lemnului și pietrei, sculptura, țesutul, cusutul, broderia, confecționarea costumelor populare, a măștilor, opincilor și podoabelor, precum și alte forme de artă tradițională.

Tineri meșteșugari din Bulgaria și Republica Moldova, la Sibiu

Evenimentul are și participare internațională. Din Bulgaria vor veni elevi și profesori ai Liceului Național de Arte Aplicate „Trevnenska Shkola” din Tryavna, specializați în modelaj ceramic. Republica Moldova va fi reprezentată de elevi și meșteri populari din Palanca, Răuțel și Dondușeni. Aceștia vor prezenta tehnici de olărit, croșetat, țesut, prelucrare artistică a lemnului și pietrei sau împletit în noduri. La concurs participă inclusiv elevi din învățământul primar, ca parte a demersului de promovare a culturii populare în rândul copiilor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Olimpiada nu va fi doar un concurs destinat participanților. Publicul Muzeului ASTRA va putea vedea tinerii la lucru și va avea posibilitatea să participe la ateliere.

„Vă provocăm să-i cunoașteți pe micii MARI meșteșugari, să meșteșugiți alături de ei și de profesorii prezenți în cadrul atelierelor amenajate în Muzeul în aer liber”, a transmis Elena Găvan, muzeograf în cadrul Muzeului ASTRA și responsabil al evenimentului.

Sâmbătă și duminică vor fi organizate ateliere educațional-creative gratuite pentru copii și adulți, susținute de meșteri și formatori. Pentru participanții la Olimpiadă este pregătit și un workshop dedicat modalităților de promovare și valorificare a meșteșugurilor tradiționale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Programul de sâmbătă, 29 august, va include și momente folclorice, începând cu ora 17:30.

Olimpiada se va încheia duminică, 30 august, de la ora 17:00, cu festivitatea de premiere, prilej cu care participanții își vor prezenta și costumele populare.

Autor - Ștefania VESA
24 august 2026 la 10:03
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 ore
“Călăreţii roşii” se întorc în cetatea Sibiului. Antrenorul Eugen Beza, înaintea duelului cu Slobozia: “Ne lipseşte momentan şansa”
Jucătorii lui Eugen Beza revin pe Stadionul “Municipal”, primind vizita fostei echipe din Superligă, Unirea Slobozia. Antrenorul “călăreţilor...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 9 ore
Mircea Rednic, prezent la antrenamentele Interului. Posibilă lovitură de imagine şi din punct de vedere al experienţei pentru ”bleu-albaştri”
Liber de contract de un an, după despărţirea de Standard Liege, din Belgia, Mircea Rednic este o prezenţă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 10 ore
Aproape 600 de sibieni au căutat un loc de muncă la bursa organizată de AJOFM. 56 de persoane au fost selectate
56 de persoane au fost selectate în vederea angajării la Bursa Locurilor de Muncă organizată vineri, 9 octombrie,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 10 ore
Prima ediție a festivalului „Zilele Mărului”, organizată în octombrie la Ighișu Vechi
Ighișu Vechi găzduiește, în perioada 16–18 octombrie, prima ediție a festivalului „Zilele Mărului / Apfel-Dialog-Tage”, un eveniment cultural...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 11 ore
Ce facem în weekend la Sibiu. Operă, teatru, sport, ateliere creative și evenimente pentru întreaga familie
Weekendul 10–11 octombrie aduce la Sibiu un program pentru toate gusturile: de la spectacole de operă și teatru,...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
ACS Mediaş întoarce rezultatul cu ”lanterna” Kids Tâmpa şi urcă pe locul secund după al patrulea succes consecutiv
Echipa din Mediaş a obţinut, în această după-masă, a patra victorie consecutivă în campionat. ”Alb-negrii” au fost conduşi...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 15 ore
Istoria sașilor din Cisnădioara, redescoperită în acest weekend la Muzeul ASTRA
Una dintre cele mai vechi case săsești din Cisnădioara, monument expus în Muzeul ASTRA din Sibiu, va putea...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 15 ore
Daniela Cîmpean anunță noi echipamente medicale pentru Spitalul Județean. Sunt cumpărate din economii la fondurile europene
Consiliul Județean Sibiu a lansat o nouă procedură de achiziție pentru dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 16 ore
Cel mai longeviv festival de operă din România aduce la Sibiu o gală lirică și „Rigoletto”
Ajuns la ediția aniversară cu numărul 25, Sibiu Opera Festival, cel mai longeviv festival de gen din România,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 17 ore
Descoperiri arheologice în curtea fostului orfelinat „Maria Tereza”, aflat în restaurare
Lucrările de restaurare a fostului orfelinat „Maria Tereza” de pe strada Gladiolelor din Sibiu au început la finalul...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 18 ore
Advertorial PSD: Căderea sectorului construcțiilor este semnalul că întreaga economie se prăbușește!
Am participat la conferința „Construcții & Capital”, unde au fost prezenți reprezentanții la nivel național ai patronatelor societăților...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 19 ore
A început Bursa Locurilor de Muncă din Sibiu. 433 de locuri de muncă, oferite de 23 de angajatori
Bursa Locurilor de Muncă organizată vineri, 9 octombrie, la Facultatea de Medicină din Sibiu a reunit 23 de...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.