Un glas cât o Mărginime. INTERVIU | Codruța Rodean, despre cântec și rădăcini

Un glas cât o Mărginime. INTERVIU | Codruța Rodean, despre cântec și rădăcini

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Imagine intercalată
Imagine intercalată

A învățat să cânte de la mama sa, iar la început era timidă și copleșită de emoțiile scenei, a reușit, pas cu pas, să-și construiască un nume în lumea muzicii populare. Astăzi, Codruța Rodean este una dintre cele mai apreciate interprete de muzică populară din România, fiind nelipsită de la balurile, festivalurile și marile spectacole folclorice din Mărginimea Sibiului și din întreaga țară. Într-un interviu acordat ziarului Tribuna, artista vorbește despre copilăria petrecută în Tilișca, primele cântece învățate de la mama sa, emoțiile de la începutul carierei, sacrificiile pe care le presupune viața de artist și costumul popular de suflet, vechi de aproximativ 150 de ani.

Ce imagine vă vine prima în minte când vă gândiți la anii copilăriei?

Când mă gândesc la copilărie, primul loc care îmi apare în minte este “Căținașul” din spatele casei părintești, din Tilișca. Acolo am petrecut nenumărate ore la joacă, alături de copiii din sat, iar acele momente au rămas printre cele mai frumoase amintiri ale mele. Apoi îmi vin în minte părinții, bunicii, neamurile și întreaga atmosferă din sat – o copilărie simplă, frumoasă și plină de iubire, care m-a format ca om.

Cum era atmosfera în casa dumneavoastră? Se cânta des?

La noi în casă se cânta destul de des. Mama avea o voce foarte frumoasă, iar de la ea am prins dragostea pentru cântec. Cântam împreună de multe ori, dar eu eram cea care nu se mai oprea. Când mă apuca să cânt, nu mă mai putea opri nimeni. La un moment dat cred că devenisem chiar puțin deranjantă pentru cei din jur. Dar privind în urmă, îmi dau seama că muzica făcea parte din mine încă de atunci.

Ați spus că mama v-a învățat să cântați. Vă amintiți primul cântec pe care vi l-a arătat? Sau ce vă aduceți aminte din acea perioada?

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Îmi amintesc foarte bine primul cântec pe care m-a învățat mama, “Mă cunosc că-s tilișcană”. Era și cântecul pe care îl cântam la serbările de la grădiniță.

Când ați simțit pentru prima dată că muzica populară nu este doar o pasiune, ci va deveni drumul dumneavoastră?

La început, muzica a fost doar o pasiune. Nu știam unde mă vor duce pașii și nici nu aveam un plan bine stabilit. Pentru mine era o bucurie, o joacă. Pe parcurs, însă, au început să apară tot felul de oportunități, fără să alerg neapărat după ele. Am înțeles că viața mă îndreaptă în direcția aceasta și am început să muncesc tot mai mult. Iar în momentul în care mi-am lansat primele cântece și am văzut cât de frumos au fost primite și cât de multă încurajare am primit din partea oamenilor, am simțit că acesta este drumul meu și că trebuie să merg mai departe.

Care a fost primul spectacol important pe care nu îl veți uita niciodată?

Primele mele apariții pe scenă au fost la concursurile de muzică populară. Au fost cele mai importante experiențe de la începutul drumului meu și îmi amintesc cu drag fiecare concurs. Fiind la început, emoțiile erau foarte mari, dar tocmai ele m-au ajutat să cresc. Fiecare concurs a fost o lecție, iar toate aceste experiențe m-au format atât ca interpret, cât și ca om.

Ați povestit că, la început, erați foarte încordată când urcați pe scenă. Cum ați reușit să treceți peste emoții?

La început, cea mai mare provocare au fost emoțiile. Cred că este ceva firesc pentru orice începător. Însă am iubit atât de mult muzica și mi-am dorit atât de mult să evoluez, încât ambiția m-a ajutat să depășesc toate acele stări. Cu fiecare apariție pe scenă am căpătat mai multă încredere, iar fiecare experiență m-a învățat ceva nou. Astăzi privesc acele emoții ca pe o parte firească a începutului și mă bucur că nu m-au oprit din a merge mai departe.

Mai aveți emoții înainte de spectacole sau experiența le-a înlocuit cu altceva?

Da, emoțiile există și astăzi și cred că nu vor dispărea niciodată. Diferența față de început este că acum sunt mult mai stăpână pe mine și pe ceea ce fac. Totuși, cred că atunci când ești un profesionist și îți dorești să faci lucrurile cât mai bine, este firesc să ai emoții. Pentru mine, ele sunt un semn că îmi pasă. Iar atunci când îți pasă cu adevărat, reușești să transmiți mai multă emoție și sinceritate oamenilor din fața ta.

Există vreun concert sau un moment pe scenă care v-a rămas în suflet mai mult decât toate celelalte?

Cred că unul dintre momentele pe care nu le voi uita niciodată este concertul aniversar de anul trecut, pe care l-am susținut împreună cu colegul meu, Bogdan Cioranu. A fost ceva cu adevărat special, pentru că a fost un proiect al nostru, un concept creat special pentru noi și dedicat nouă. Totul a fost gândit în cele mai mici detalii de doamna Silvia Macrea, căreia îi sunt profund recunoscătoare. Fără implicarea și profesionalismul dumneaei, acest concert nu ar fi fost posibil. Faptul că Piața Mare din Sibiu a fost plină de oameni și că am simțit atâta căldură și apreciere din partea publicului a făcut ca acel moment să rămână unul unic în sufletul meu.

Aveți în garderobă un costum cu o poveste aparte sau unul pe care îl considerați neprețuit?

Da, am un costum popular foarte drag sufletului meu, pe care îl port destul de rar. Are aproximativ 150 de ani și este o adevărată comoară. L-am purtat în perioada în care participam la concursurile de muzică populară și mă însoțea la cele mai importante momente de atunci. Astăzi aleg să îl îmbrac foarte rar, pentru că îmi este teamă să nu se deterioreze. Îmi doresc să îl păstrez cât mai bine, deoarece nu este doar un costum, ci o parte din patrimoniul și din povestea mea.

Există un cântec pe care îl cântați de fiecare dată cu aceeași emoție?

În general, cântecele care îmi sunt cel mai dragi le cânt destul de rar, pentru că sunt mai greu de înțeles și de apreciat de publicul larg. Îmi plac foarte mult doinele, iar unul dintre cântecele cele mai apropiate sufletului meu este “Maico, rău m-ai blestemat”.Mama m-a învățat această doină când eram mică și vorbește despre viața grea a ciobanilor. Este un cântec care ocupă un loc special în inima mea și, de fiecare dată când îl cânt, mă emoționează.

Cum este Codruța Rodean atunci când coboară de pe scenă? Ce îi place să facă în timpul liber?

În timpul liber îmi place, înainte de toate, să fiu alături de familia mea. Soțul și copiii sunt cea mai mare bucurie. De cele mai multe ori, programul meu este destul de încărcat, așa că abia aștept momentele în care pot lăsa totul deoparte și mă pot dedica lor. Pentru mine, timpul petrecut în familie este cel mai prețios.

Ce sacrificii presupune viața unui artist de muzică populară și despre care publicul știe prea puțin?

Cred că cel mai mare sacrificiu pe care îl face un artist este timpul pe care îl pierde alături de familie. Iar atunci când ești mamă, aceste lucruri dor și mai mult. Au fost momente importante din viața copiilor mei la care nu am putut fi prezentă. Au fost începuturi de an școlar pe care nu le-am trăit alături de ei, nu am fost lângă băiețelul meu când a făcut primii pași și poate nici la primele lor cuvinte. Îmi amintesc și momentul în care fiul meu a făcut apendicită. Din cauza obligațiilor profesionale, nu am fost eu prima care a ajuns cu el la spital, ci am venit mai târziu. Sunt lucruri care dor și pe care o mamă le simte profund. Dar, în același timp, încerc în fiecare zi să recuperez prin iubire, prin timpul pe care îl petrec cu ei și prin faptul că sunt prezentă ori de câte ori pot.

Se spune că un interpret își cunoaște publicul după primele două-trei melodii. Cum simțiți dumneavoastră oamenii din Mărginimea Sibiului? Ce îi face diferiți de publicul din alte zone ale țării?

Da, este adevărat. Cânt foarte des în Mărginimea Sibiului și de fiecare dată este o bucurie aparte, pentru că acolo sunt oamenii mei. Acolo am crescut și acolo sunt rădăcinile mele. Îmi sunt foarte dragi pentru că sunt oameni autentici, iubesc muzica populară, știu să joace și își păstrează cu mândrie tradițiile și obiceiurile. Cred că tocmai acest respect pentru valorile noastre face ca Mărginimea Sibiului să fie atât de specială.

Foto: Facebook Codruța Rodean

Autor - Ștefania VESA
22 august 2026 la 08:41
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 7 minute
Accident între Șura Mică și Ocna Sibiului. O femeie a fost transportată la spital
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație produs pe DJ 106B, la intersecția dintre strada Drumul...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Patrimoniul sportiv al Sibiului s-a „scumpit” cu 82 de milioane de lei după reevaluare. Cât valorează acum Stadionul Municipal
Patrimoniul sportiv al municipiului Sibiu a fost reevaluat, iar valoarea bunurilor aflate în administrarea Serviciului Public Sport și...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
Incendiu provocat intenționat la Târnava. Un saivan de 400 de metri pătrați a ars în totalitate
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea Târnava, unde un saivan cu...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Aproape 93 de metri cubi de lemn, tăiați pentru culoarul unei linii electrice de 400 kV, vor fi vânduți de Primăria Sibiu
Primăria Sibiu propune vânzarea prin licitație a 92,8 metri cubi de masă lemnoasă aflați pe un teren al...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Primăria schimbă regulile pentru terasele din Sibiu. Cât va costa ocuparea domeniului public și cine va putea câștiga licitațiile
Primăria Sibiu propune un nou regulament pentru închirierea terenurilor din domeniul public și privat destinate teraselor sezoniere. Documentul...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 15 ore
RACOVIŢA: Părintele Arhimandrit Petru (Petroniu) Tănase a intrat în rândul cetățenilor de onoare ai comunei
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 18 ore
Sibiu, campionul Nopții Muzeelor la Sate. Cum a ajuns județul de la 7 la 20 de obiective în doar doi ani
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 18 ore
ŞURA MARE: Trei zile de cântec, joc și tradiție, în week-end – Festivalul „Daniel Rosalim”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 20 ore
Noapte agitată pe șoselele din Sibiu. Șofer cu alcoolemie mare, iar un tânăr fără permis s-a răsturnat cu o mașină furată
Un șofer de 39 de ani a fost prins conducând în Sibiu cu 1,26 mg/l alcool pur în...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 20 ore
TURNU ROŞU: Ansamblul „IA de la Turnu Roşu” pleacă în Grecia
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 20 ore
Inteligența Artificială intră în Primăria Sibiu. Roboți software și un asistent AI vor răspunde cetățenilor
Primăria Sibiu pregătește o schimbare importantă în modul în care sibienii vor interacționa cu administrația. Un asistent virtual...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 21 ore
Caniculă în județul Sibiu. La Dumbrăveni se anunță 35 de grade, cea mai ridicată temperatură
Sibienii vor avea parte de un weekend călduros, cu temperaturi care vor ajunge până la 35 de grade....
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.