RACOVIŢA: Părintele Arhimandrit Petru (Petroniu) Tănase a intrat în rândul cetățenilor de onoare ai comunei

RACOVIŢA: Părintele Arhimandrit Petru (Petroniu) Tănase a intrat în rândul cetățenilor de onoare ai comunei

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Comuna Racoviţa are un cetăţean de onoare în plus. Cu ocazia târnosirii altarului și a picturii bisericești de la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Turnu Roșu, săvârșită de Î.P.S. Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, alături de un sobor de preoți, duminică, i-a fost înmânată părintelui Arhimandrit Petru (Petroniu) Tănase, starețul așezământului monahal, distincția de „Cetățean de onoare” al comunei Racovița.

Motivaţia

Distincția i-a fost acordată „în semn de înaltă prețuire pentru întreaga lucrare duhovnicească și pentru contribuția deosebită la renașterea și zidirea așezământului monahal „Adormirea Maicii Domnului” – loc de rugăciune, de alinare și de comuniune cu Dumnezeu. Comuna Racovița vă primește între fiii săi de onoare, cu recunoștință pentru rugăciunea și binecuvântarea Sfinției Voastre, care dăinuie peste comunitatea noastră”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Titlul de cetăţean de onoare a fost înmânat de primarul comunei, Andreea Voicu, în prezența consilierilor locali aflați la eveniment, Ioan Cindea, Andrei Feiereis, Simion Ivan și Ioan Totan, decernarea titlului de „Cetățean de onoare” fiind aprobată de Consiliul Local al comunei Racovița prin Hotărârea nr. 34/2026.

Laudatio

“Părinte Stareț Arhimandrit Petroniu, pentru noi, cei din Racovița și Sebeșu de Sus, numele dumneavoastră nu este doar numele unui mare duhovnic. Este un nume legat de locurile noastre, de oamenii noștri, de credința și memoria comunității noastre. Prin viața și lucrarea dumneavoastră, ați arătat că un om poate aduce mult bine și alinare într-o comunitate fără să caute recunoașterea oamenilor. Ați ales calea discreției, a rugăciunii, a slujirii și a credinței. Iar noi credem că, uneori, comunitățile trebuie să se oprească din ritmul lor de zi cu zi și să spună simplu: “Mulțumesc” cu convingerea că oamenii care au făcut bine în jurul lor merită să fie cinstiți cât timp sunt încă printre noi.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Astăzi, Racovița vă spune: Mulțumesc pentru rugăciunea și binecuvântarea dvs. care dăinuie peste comunitatea noastră; Multumesc pentru exemplul de viață; Multumesc pentru legătura pe care ați păstrat-o cu comunitatea noastră si cu fiii săi.

Titlul de Cetățean de Onoare nu este doar o diplomă. Este mărturia recunoștinței unei comunități. Este felul nostru de a spune că vă considerăm unul dintre oamenii care ne fac cinste si care sunt parte din istoria și sufletul locului.

Aceasta este adevărata putere a unei comunități: prețuirea pentru fiii săi și pentru valorile și tradițiile locului, intru unitate și respect”, a afirmat primarul comunei Racoviţa, Andreea Voicu.

Foto: Primăria comunei Racoviţa

Autor - Cosmin PAL
21 august 2026 la 19:21
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
• acum 13 minute
Mesaj din Sibiul de acum 200 de ani. O relatare din 1926, despre ce conține capsula timpului din Turnului Sfatului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 10 ore
Juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu, 70 de goluri în victoria cu LPS Alba Iulia şi salt pe primul loc. Juniorii 3, înfrângere la Bistriţa
Echipa de juniori 2 a Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu urcă pe primul loc în clasamentul Seriei...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 15 ore
Pompierii au avut nevoie de peste 90 de ore pentru stingerea incendiului de la Șura Mică. 4.500 de tone de deșeuri au ars
Incendiul izbucnit la stația de sortare a deșeurilor din Șura Mică a fost lichidat după aproximativ 90 de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 15 ore
Semaforizarea inteligentă din centrul Sibiului, oprită după doar două ore. Primăria anunță când va fi repornit
Sistemul de semaforizare inteligentă introdus pentru testare în centrul Sibiului a funcționat aproximativ două ore, după care a...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 16 ore
Sibiu: Ultima dezinsecție împotriva căpușelor din acest an, în 7 și 8 octombrie
În municipiul Sibiu va avea loc, în 7 și 8 octombrie, ultima acțiune de dezinsecție împotriva căpușelor programată...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 16 ore
VIDEO | Autostrada Sibiu-Pitești: lucrările pe secțiunea Cornetu-Tigveni au ajuns la 18,89%. Se pregătește montarea primei freze-gigant pentru un tunel rutier din România
Lucrările pe secțiunea Cornetu-Tigveni a Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 18,89%, potrivit unei...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
PUMA aduce noi medalii pentru orașul și județul Sibiu. O studentă la Medicină și fiul unui preot, pe podiumul Cupei Mondiale la taekwon-do din Spania
Ștefania Văcariu, studentă în anul I la specializarea Balneofiziokinetoterapie și Recuperare din cadrul Facultății de Medicină a Universității...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 17 ore
Festivalul Egalității de Gen începe mâine la Sibiu. Sănătatea reproducerii, tema ediției din acest an
Festivalul Egalității de Gen revine la Sibiu în perioada 7-10 octombrie, cu o ediție dedicată sănătății și drepturilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 17 ore
Șase bărbați au fost reținuți într-un dosar de proxenetism. Percheziții la Sibiu și Roșia
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu au efectuat, duminică, nouă percheziții domiciliare într-un dosar penal de proxenetism. Acțiunile...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 18 ore
Elevi sibieni, lecție despre natură în Munții Făgăraș. Drumeția face parte dintr-un proiect al Consiliului Județean Sibiu
40 de elevi și profesori de la Școala Gimnazială „Andreiană” din Sibiu au urcat la peste 2.000 de...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 18 ore
Advertorial PSD: Organizația Femeilor Social Democrate a Municipiului Sibiu a organizat o activitate educativă dedicată celor mici
Sibiu, 5 octombrie 2026 – Cartea, poveștile și imaginația au fost în centrul unei întâlniri dedicate copiilor, organizată...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 19 ore
RĂȘINARI: Primarul Bogdan Bucur răspunde criticilor privind informarea publică despre proiectul MPI
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.