Eugen Beza, după remiza cu Ştiinţa Poli: ”Dacă eram un pic mai organizaţi şi mai responsabili, poate luam cele 3 puncte”

Eugen Beza, după remiza cu Ştiinţa Poli: ”Dacă eram un pic mai organizaţi şi mai responsabili, poate luam cele 3 puncte”

Antrenorul echipei din Şelimbăr e mulţumit pentru rezultatul de egalitate obţinut în faţa timişorenilor, sâmbătă la prânz, dar totodată susţine că, cu ceva mai multă atenţie, ar fi putut obţine chiar victoria.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Este un rezultat bun, chiar dacă ar fi şi o nemulţumire, să zic aşa. Poate n-ar fi corect să spunem că am avut 1-0 în mână. Mai erau 6-7 minute şi, dacă am fi fost un pic mai responsabili, mai organizaţi, poate am fi obţinut cele 3 puncte. Dar, pe de altă parte, sunt mulţumit de punctul luat pentru că probabil am întâlnit cel mai bun adversar din această ligă”, declară Eugen Beza.

Acesta recunoaşte că echipa sa a suferit în primele 45 de minute, dar spue că au existat destule momente în care ”călăreţii roşii” s-au ridicat ”peste nivelul adversarului”: ”Ne-au pus probleme în prima repriză. În prima repriză am făcut un joc modest, le-a aparţinut lor. După care, la pauză, am reglat lucrurile şi am avut o evoluţie bună cel puţin până prin minutul 75, când am încercat să conservăm rezultatul. Ne-am ridicat de multe ori peste nivelul adversarului”.

 

”Trebuie să luăm lucrurile pozitive”

 

Eugen Beza consideră că lotul s-asudat mult sezonul trecut, care a fost unul extrem de dificil, ajungându-se la baraj. El le-a transmis jucătorilor, în vestiar, să ia doar lucrurile pozitive din ultimele două meciuri şi este convins că victoriile nu vor întârzia să apară.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”E un grup foarte bun. Am spus-o, cred că anul trecut ne-am călit cel mai mult. Este un grup bun, un grup în care tragem toţi la aceeaşi căruţă. Cei nou-veniţi s-au integrat rapid în spiritul echipei. Îmi pare rău pentru ei, cum a fost şi la Bistriţa, nu sufăr eu pentru mine personal cât sufăr pentru ei când au punctele, îşi dau viaţa pe teren şi la final nu iese rezultatul pe care l-am dorit. Am avut o şedinţă cu ei în vestiar şi le-am explicat că trebuie luate lucrurile pozitive. Vor veni şi victoriile, pentru că se vede că suntem pe un drum bun”, adaugă Beza.

 

Vlad Ţăran, preparator fizic la Timişoara

 

Antrenorul ”călăreţilor roşii” a vorbit şi despre adversarul de sâmbătă, pe care-l consideră favorit la promovarea în Superligă. Beza crede că Dan Alexa face o treabă foarte bună la Timişoara şi spune că Şelimbărul ajută într-un oarecare fel echipa din Banat, care îl are acum preparator fizic pe Vlad Ţăran, care a fost alături de ”călăreţii roşii” sezonul trecut.

” Mi se pare o echipă foarte puternică, cu mulţi jucători valoroşi. Cu o idee clară. Eu am o simpatie aparte pentru Dan (n.a. Alexa). Se vede foarte mult stilul lui de joc. Selecţia a fost foarte bine gândită. L-am ajutat şi noi cu preparatorul nostru fizic (n.a. Vlad Ţăran). Şi o văd o primă candidată la promovare. Cred că mai lipsesc 1-2 jucători pentru a completa lotul, pentru că astăzi, în anumite momente, făcând aşa, o proporţie cred că am stat mai bine în a doua repriză ca lot ca cei de la Poli”, mai spune Eugen Beza.

Autor - Ovidiu BOICA
09 august 2026 la 11:10
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 6 ore
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 ore
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 7 ore
Testări pentru depistarea diabetului, la Promenada Mall Sibiu. Sibienii își pot verifica glicemia și tensiunea arterială
Sibienii își vor putea verifica glicemia, tensiunea arterială și hemoglobina glicată sâmbătă, 14 noiembrie, în cadrul unei campanii...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 10 ore
Mediașul se pregătește de sărbătorile de iarnă. A început montarea iluminatului festiv în oraș
Municipiul Mediaș începe să îmbrace haine de sărbătoare. Primăria Mediaș a demarat luni, 9 noiembrie, lucrările de pregătire...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 11 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 11.11.2026 ROSIA, Localitate...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 11 ore
Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu
Comunicat lansare proiect „Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național «Octavian Goga» Sibiu" Scopul proiectului: Crearea condițiilor pentru accesul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 11 ore
La 78 de ani, a primit o nouă șansă la viață. Medicii i-au înlocuit două valve ale inimii și o porțiune din aortă
Un bărbat în vârstă de 78 de ani a trecut printr-o intervenție chirurgicală complexă, în urma căreia i-au...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 11 ore
Stopul cardiac nu așteaptă ambulanța. Angajații Muzeului Brukenthal au învățat manevrele de resuscitare
Angajații Muzeului Național Brukenthal din Sibiu au participat, săptămâna trecută, la un curs de prim ajutor în cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 11 ore
12 școli din Sibiu vor găzdui activități de baschet și handbal în scaun rulant. Peste 1.400 de elevi vor participa
Sportul devine mai accesibil pentru copiii cu dizabilități locomotorii din Sibiu. Un nou proiect va aduce activități de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Tribuna Tribuna
• acum 12 ore
Locuri de muncă la Apă Canal Sibiu. Se caută laborant chimist, instalatori și lăcătuș mecanic
APĂ CANAL SIBIU S.A. angajează pentru: Laboratorul de analize apă potabilă și apă uzată LABORATOR DE ANALIZE APĂ POTABILĂ LABORANT...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 12 ore
Târgul de Cariere revine la Sibiu. Zeci de angajatori își prezintă ofertele la Hotel Ramada
Târgul de Cariere revine la Sibiu în 17 și 18 noiembrie, cu sute de oportunități profesionale și companii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 12 ore
TURNU ROȘU: Primăria susține lupta împotriva dependenței digitale în rândul copiilor
Primăria Turnu Roșu atrage atenția asupra riscurilor la care sunt expuși copiii și adolescenții în mediul online și...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.