Prețurile au luat-o razna, iar românii caută tot mai des variante mai ieftine, inclusiv dincolo de granițele Uniunii Europene. Pentru timișoreni, Vârșețul, orașul sârbesc aflat la aproximativ 75 de kilometri de Timișoara, rămâne o destinație de weekend pentru cei care vor să compare prețurile și, dacă se poate, să se întoarcă acasă cu portbagajul ceva mai plin.
Am mers și noi la cumpărături în Serbia, aidoma românilor din zona Banatului care dau, din când în când, o raită în căutare de chilipiruri. În parcările magazinelor din Vršac, Vârșeț în română, mașinile cu numere de România nu sunt deloc o raritate.
La un curs de aproximativ 22,40–22,45 de dinari sârbești pentru un leu românesc, prețurile vecinilor sârbi sunt încă atractive la unele produse, în special la carne.
Carnea, mai ieftină decât în România
Kilogramul de ceafă de porc costă aproximativ 28 de lei, cotletul – 21 de lei, iar carnea tocată – 13 lei. Pieptul de pui ajunge la 25 de lei kilogramul, aripioarele costă 21 de lei, iar pulpele – aproximativ 11 lei.
La capitolul lactate, diferențele nu mai sunt însă atât de mari față de România. Un litru de lapte costă aproximativ 5,70 lei, cașcavalul se vinde cu prețuri cuprinse între 44 și 88 de lei kilogramul, în funcție de sortiment, o cutie de brânză topită costă 9,50 lei, iar un iaurt mic poate fi cumpărat cu 1,50–1,80 lei.
Nici la legume și produsele de bază diferențele nu mai sunt spectaculoase: cartofii costă 3,90 lei kilogramul, ceapa – 2,20 lei, varza – 2,40 lei, roșiile – 4,40 lei, zahărul – 4,40 lei, iar litrul de ulei – aproximativ 7,50 lei.
Un produs care pare ceva mai avantajos este detergentul fabricat în Serbia, al cărui preț ajunge la aproape 18 lei pentru un pachet de 3 kilograme.
Drumul până în Serbia mai mănâncă din economie
Pentru cei care vin special la cumpărături, însă, socoteala de acasă nu se potrivește întotdeauna cu cea din magazin. Drumul dintre Timișoara și Vârșeț înseamnă aproximativ 150 de kilometri dus-întors, iar diferențele de preț nu mai sunt întotdeauna suficiente pentru a justifica deplasarea.
„Nu prea mai merită să venim aici, pentru că, dacă socotești și drumul, aproape că ieși pe pierdere. Doar că mai mâncăm o plescaviță originală, luăm ceva carne, că-i mai ieftină, și ne mai trece timpul altfel”, ne-a spus, zâmbind, un pensionar timișorean aflat la o sesiune de „shopping extracomunitar” la vecinii sârbi.
Așa că, pentru mulți dintre cei care trec granița, cumpărăturile nu mai sunt neapărat o afacere în sine. Pentru timișoreni, o plescaviță adevărată, la 20 de lei, o bucată de carne mai ieftină și o plimbare prin Vârșeț pot fi suficiente motive pentru o escapadă de weekend.

Ștefania VESA
Ștefania VESA
Nekta Ioana DEDU
Nekta Ioana DEDU
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Răzvan NEGRU