Culorile terapeutice ale Ancăi Costea | Poveste din cartierul Trei Stejari

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Dacă ar închide pentru o clipă ochii și s-ar întoarce în copilăria petrecută la Sibiu, Ancăi Costea i-ar fi limpede unde ar merge mai întâi. Nu într-un muzeu și nici într-un atelier de pictură, ci în micul parc din cartierul Trei Stejari, locul unde și-a petrecut primii ani de viață.

„Am copilărit în cartierul Trei Stejari și pot spune că am avut o copilărie foarte fericită. Stăteam afară până seara cu copiii, ne adunam cu toții în parc, iar dacă unul dintre copii nu ieșea, mergeam la părinții lui să vedem ce face”, își amintește artista.

Interesul pentru desen a apărut încă din copilărie. „Desenam și pictam cu ce aveam la îndemână”, spune ea, zâmbind când își amintește de setul de carioci primit înainte de Revoluție, adus din Germania. Pentru ea, acel cadou a fost primul pas spre lumea artei.

Primul om care a înțeles cât de mult înseamnă desenul pentru ea a fost bunicul. Colecționar de artă, transforma vacanțele petrecute la Breaza într-o adevărată expoziție de familie, iar la finalul verii cumpăra desenele nepoților săi.

„Bunicul meu cumpăra mereu desenele mele și ale fratelui meu. Datorită lui, mai am și astăzi o parte dintre desenele făcute atunci”, povestește Anca.

Mai târziu, s-a înscris la Școala Populară de Arte, unde profesorii au încurajat-o să își urmeze pasiunea. „M-a corectat mereu cu blândețe și m-a încurajat să continui să fac artă”, spune despre profesoara Veronica Costea Cordali, unul dintre mentorii care i-au rămas aproape de suflet.

Aproape 20 de ani departe de șevalet. Cum a luat-o Anca de la capăt

Deși desenul a însoțit-o încă din copilărie, Anca Costea a ales un alt drum. A studiat germana și engleza, a lucrat aproape două decenii în mediul corporatist, și-a întemeiat o familie și a devenit mamă a trei copii. Pictura a rămas în plan secund. La 40 de ani, însă, ceva s-a schimbat.

„Când am împlinit 40 de ani, s-a declanșat ceva. M-am reînscris la Școala Populară de Arte”, povestește artista. Au urmat cursurile de măiestrie, apoi Facultatea de Conservare și Restaurare, experiență care i-a deschis noi perspective artistice și i-a confirmat că drumul ales este cel potrivit.

Au venit expozițiile, participările la evenimente naționale și internaționale și admiterea în Uniunea Artiștilor Plastici. Astăzi, Anca îmbină activitatea din mediul corporatist cu pictura și atelierele dedicate copiilor.

„În momentul de față sunt un mix de toate. Lucrez în continuare în mediul corporatist (…). Acasă, când pot, pictez, iar de trei ori pe săptămână țin cursuri de educație artistică pentru copii. Încerc să le țin pe toate în echilibru”, adaugă ea.

Când un desen spune ceea ce copilul nu poate pune în cuvinte

În atelierul Ancăi Costea nu se învață doar tehnici de pictură. De multe ori, dincolo de o foaie albă și câteva culori se ascund emoții pe care copiii nu le pot exprima în cuvinte. Interesul pentru art-terapie a pornit de la un curs descoperit întâmplător pe internet și s-a transformat într-o specializare de aproape doi ani, care i-a schimbat modul în care privește desenul.

„Nu credeam că poți descoperi atât de multe pornind de la un simplu desen. Culoarea aleasă și pusă pe hârtie, modul în care cineva desenează, felul în care așează elementele în pagină pot spune multe despre starea interioară și despre felul în care persoana respectivă se raportează la cei din jur”, explică artista.

Inițial, își imaginase că va folosi ceea ce învățase pentru a lucra cu persoane vârstnice, însă destinul a dus-o într-o altă direcție. A descoperit că desenul poate deveni un limbaj prin care copiii își exprimă temerile, bucuriile și emoțiile pe care încă nu le pot pune în cuvinte, iar tocmai această descoperire a făcut-o să privească pictura dincolo de latura ei artistică.

Drumul a dus-o către copiii de la „Casa Nora”, din cadrul Asociației Elijah, unde activează ca voluntar și unde a descoperit cât de mult poate spune un desen despre lumea interioară a unui copil. Privind în urmă, spune că nici studiile de filologie nu au fost întâmplătoare. Exercițiul de a interpreta texte și simboluri a ajutat-o, peste ani, să privească altfel și desenele copiilor, căutând sensurile ascunse dincolo de imagine.

Dintre toți copiii pe care i-a întâlnit, unul i-a rămas în suflet. Avea doar doi ani, încă nu vorbea și mergea peste tot cu biberonul în mână. În loc să alerge spre jucării, s-a îndreptat direct către pensule și acuarele. „Nu pot să descriu în cuvinte cum s-a luminat la față și cât de fericit a fost când a avut voie să participe și el la activitate”, își amintește Anca.

Astfel de momente îi confirmă că timpul petrecut alături de copii înseamnă mai mult decât câteva ore de pictură. Spune că fiecare desen și fiecare copil care descoperă bucuria de a crea reprezintă un pas înainte, chiar dacă pare unul mic.

„Ceea ce fac eu pentru cei mici este o picătură în ocean, dar, fie și așa, faptul că pot contribui câtuși de puțin la educația artistică a copiilor și la o amintire frumoasă legată de orele de pictură înseamnă foarte mult pentru mine”, mai spune artista.

Pentru ea, rolul profesorului nu este să formeze mici pictori celebri, ci să îi ajute pe copii să își păstreze curiozitatea și încrederea de a crea. „Arta nu trebuie să fie perfectă ca să fie valoroasă. Talentul crește prin exercițiu, răbdare și perseverență”, este mesajul pe care îl transmite tuturor copiilor care îi trec pragul atelierului.

Cu cinci tablouri în Franța, dar cu rădăcinile în Sibiu

Lucrările Ancăi Costea ajung astăzi în galerii din România și din străinătate. A participat la proiecte internaționale în Bulgaria, iar în această vară cinci dintre picturile sale vor reprezenta România la Festivalul de Artă Românească din Franța. Face parte și din grupul artistic ROD, alături de care continuă să expună și să creeze.

În spatele fiecărei expoziții stă și familia. Soțul îi este alături la fiecare vernisaj, iar copiii s-au obișnuit să participe la pregătirea expozițiilor. La una dintre ele, fiul cel mare a urcat pe scară pentru a agăța tablourile, în timp ce restul familiei făcea ultimele ajustări. Toți sunt în spatele fiecărei expoziții și contribuie, fiecare în felul său, la reușita ei.

Recunoaște că nici măcar nu îndrăznea să viseze la participarea în Franța. A trimis dosarul în ultima zi de înscrieri, aproape de miezul nopții.

„Am aplicat în ultima zi, aproape de miezul nopții, și mi-am spus: «Fie ce-o fi». Când am aflat că am fost admisă, nu pot descrie în cuvinte sentimentul pe care l-am avut”, mărturisește artista.

Pentru Anca Costea, participarea la expoziții internaționale înseamnă mai mult decât o reușită personală. O vede ca pe o responsabilitate și o bucurie de a reprezenta nu doar propriul parcurs artistic, ci și România: „Să expui în străinătate aduce o emoție aparte, pentru că nu mai reprezinți doar orașul tău sau parcursul tău personal, ci devii reprezentantul țării tale.”

Deși lucrările sale ajung tot mai departe, inspirația rămâne aproape de casă. Dealurile din jurul Sibiului, grădinile și lumina apusului se regăsesc adesea în picturile sale.

„Îmi place mult să pictez peisaje din împrejurimile Sibiului. Cred că zonele verzi, care transmit multă liniște, mă reprezintă cel mai mult”, spune ea.

Firul roșu care leagă copilul din Trei Stejari, femeia care și-a redescoperit pasiunea la 40 de ani și artista care expune astăzi peste hotare este convingerea că pasiunile adevărate nu dispar niciodată.

Cei care vor să îi descopere lucrările sau să participe la atelierele coordonate de Anca Costea o pot găsi la Atelier 17, pe strada Vopsitorilor nr. 17 din Sibiu, spațiu dedicat cursurilor de pictură, atelierelor creative și promovării artiștilor locali. Mai multe informații despre activitatea atelierului sunt disponibile pe site-ul CreativAct.ro.

„Nu este niciodată prea târziu să te apropii de ceea ce îți place cu adevărat. Uneori, lucrurile care ne-au atras în copilărie se întorc la noi mai târziu, cu și mai multă forță”, încheie Anca Costea.