Junii Sibiului urcă pe scena principală UNTOLD cu peste 100 de artiști

Junii Sibiului urcă pe scena principală UNTOLD cu peste 100 de artiști

În 8 august 2026, la UNTOLD se petrece pe ritmuri tradiționale, căci Junii Sibiului marchează o premieră în istoria ansamblului, ducând cântecul și dansul popular în fața publicului internațional al unuia dintre cele mai bune festivaluri din lume.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La invitația organizatorilor UNTOLD, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” și interpreții de muzică populară Ionuț Fulea și Mariana Anghel evoluează, în premieră, pe scena principală a festivalului UNTOLD, într-un spectacol de amploare ce reunește peste 100 de artiști.

Producția aduce în prim-plan cântece și dansuri populare reprezentative pentru Transilvania, reinterpretări coregrafice, întreceri tradițional – modern, într-un concept artistic original care demonstrează că patrimoniul cultural românesc poate dialoga spectaculos cu marile producții artistice contemporane. Conceptul artistic îi aparține Silviei Macrea, coregrafia este semnată de Silvia Macrea și Alesea Sas, iar orchestrația este realizată de Cristian Obrejan, Radu Dinescu și Ovidiu Mărginean.

„Suntem onorați și bucuroși să fim parte dintr-un eveniment de anvergură internațională, care reunește artiști de renume și un public numeros. Participarea noastră la UNTOLD reprezintă un moment de referință în promovarea culturii tradiționale românești, oferindu-le spectatorilor ocazia de a descoperi energia dansului popular și emoția cântecului românesc într-un spectacol conceput special pentru acest festival. Ne dorim să apropiem tradiția de noi categorii de public și să demonstrăm că valorile autentice ale patrimoniului nostru cultural au forța de a inspira și de a crea punți între generații și universuri artistice diferite”, declară Silvia Macrea, manager al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul–Junii” Sibiu. Spectacolul susținut de Junii Sibiului va avea loc în 8 august 2026, pe scena principală a festivalului, informează instituţia sibiană. Activitatea CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu este posibilă cu finanțarea acordată de Consiliul Județean Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Autor - Cosmin PAL
30 iulie 2026 la 10:58
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 35 minute
UPDATE – Comunicat Poliţie | Descindere pe Azilului: Mită deghizată în „donaţii”. Surse: directorul reţinut pentru 24 de ore
UPDATE - Comunicat Poliţie 6 PERCHEZIȚII DOMICILIARE ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND INFRACȚIUNI DE LUARE ȘI DARE DE MITĂ La data...
Actualitate
4 min de citit
acum 50 minute
Profesorul Pamfil Matei – un om al cetății, un dascăl al generațiilor, un prieten de neuitat
Există oameni a căror plecare lasă în urmă nu doar tristețe, ci și sentimentul că o parte din...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 oră
RĂŞINARI: S-a lansat proiectul educațional „Deșeul ca resursă” la Centrul de Tineret
Proiectul „Deșeul ca resursă”, o inițiativă care își propune să schimbe perspectiva tinerilor asupra mediului înconjurător și să...
Actualitate
2 min de citit
Irinel Scrioșteanu, secretar de stat MTI: „Fără finanțare continuă, șantierele de astăzi riscă să devină un nou Bechtel”
România a deschis șantiere. Acum trebuie să găsească banii pentru a nu le închide după 2028. De la...
Actualitate
13 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 3 ore
Fantasy Art Festival aduce arta fantastică la Sibiu: Peste 50 de artiști explorează tema „UTOPIC / DISTOPIC”
Asociația CreativAct dă startul celei de-a treia ediții a Fantasy Art Festival, un eveniment dedicat artei fantastice, care...
Actualitate
3 min de citit
Fondurile europene există. Provocarea este că tot mai puține companii mai sunt eligibile
Regiunea Centru intră într-o nouă etapă a finanțărilor europene. Digitalizare, investiții în IMM-uri, energie verde, mobilitate electrică sau...
Actualitate
8 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 ore
Casa Calfelor Sibiu marchează 20 de veri alături de calfele călătoare europene
Sibiul sărbătorește în această vară două decenii de la revenirea calfelor călătoare europene în oraș, o tradiție care...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 13 ore
Acum 20 de ani, în iulie 2006
Acum 20 de ani, în iulie 2006, era tot vară, dar parcă mai puțin fițoasă. Adică, dacă era...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 17 ore
ACS Mediaş se califică în turul al doilea al Cupei României după victoria cu FC Inter
Echipa din Mediaş s-a impus cu 2-0, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor” din Sibiu, în...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 17 ore
A învățat să meargă pe bicicletă la 42 de ani, iar acum pornește din Sibiu într-o călătorie de 1.600 de kilometri prin Europa
La doar patru luni după ce a învățat să meargă pe bicicletă, o sibiancă se pregătește pentru aventura...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 18 ore
Ziua Imnului Național | Istorii mai puțin cunoscute: cum au ajuns versurile unui sibian în cântecele oficiale ale României și Albaniei
Imnurile naționale exprimă valorile asumate oficial de fiecare țară, rezumă deseori istorie și imaginează viitor. Firește, însoțind Statul...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 20 ore
FC Hermannstadt se întăreşte de la echipe din Superligă. Transferuri de la CFR Cluj, FC Argeş, Petrolul şi UTA Arad
Echipa sibiană îşi completează lotul cu câţiva jucători cu câteva zile înainte de debutul noului sezon al Ligii...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.