RĂŞINARI: S-a lansat proiectul educațional „Deșeul ca resursă” la Centrul de Tineret

RĂŞINARI: S-a lansat proiectul educațional „Deșeul ca resursă” la Centrul de Tineret

Proiectul „Deșeul ca resursă”, o inițiativă care își propune să schimbe perspectiva tinerilor asupra mediului înconjurător și să promoveze principiile dezvoltării sustenabile în comunitățile locale din județul Sibiu a demarat la Centrul pentru Tineret din localitatea Rășinari.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ce învaţă tinerii

Prima activitatea a fost concepută într-un format interactiv și a constat într-o sesiune formată dintr-un curs teoretic și un atelier practic. În cadrul modulului teoretic, 24 de tineri participanți au discutat despre impactul deșeurilor asupra ecosistemelor, importanța colectării selective și conceptul de economie circulară. Ulterior, prin intermediul atelierului practic, tinerii au fost încurajați să aplice conceptele învățate, descoperind metode creative prin care deșeurile de plastic și de metal pot fi revalorificate și transformate în resurse utile, chiar în artă.

„Educația ecologică trebuie să treacă dincolo de teorie și să devină o experiență directă. Prin acțiunea de la Rășinari, le-am oferit tinerilor contextul perfect pentru a înțelege că responsabilitatea față de mediu este un efort comun, iar fiecare deșeu reciclat sau refolosit reprezintă o resursă salvată”, a declarat Liliana Popescu, coordonatorul proiectului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Informaţii utile

Proiectul „Deșeul ca resursă” va continua în perioada următoare cu noi ateliere și sesiuni de informare, organizatorii rămânând dedicați formării generațiilor de tineri.

Centrul de tineret Rășinari se axează pe educația tineretului prin activități de informare, consultanță și mai ales de educație nonformală: https://www.facebook.com/CentrudeTineretRasinari, https://www.instagram.com/centrudetineretrasinari,

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Tiktok: tineretrasinari

Centrul de Tineret- Spațiu de Dezvoltare a Tinerilor este finanțat de Primăria Comunei Rășinari în cadrul Agendei Culturale 2026 prin Asociația Dram Center 07 Sibiu. Proiectul „Deșeul ca Resursă” este realizat de Asocația Conexiuni și Casa de Cultură a Studenților Sibiu în parteneriat cu Asociația Dram Center 07 cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu, Consiliului Județean Sibiu, Primăriei comunei Rășinari și Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

 

Autor - Cosmin PAL
30 iulie 2026 la 12:01
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 18 minute
Tânăr din Cisnădie, reținut după ce a furat o mașină și a condus fără permis
Un tânăr în vârstă de 18 ani, din Cisnădie, a fost reținut de polițiști după ce ar fi...
Actualitate
1 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 32 minute
(P) TVA de 9% la locuințe rămâne! În pofida opoziției lui Bolojan
Ieri, în Parlament, am reușit să obținem prelungirea aplicării TVA-ului redus pentru locuințe. Concret, proiectul prelungește până la 1...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 oră
UPDATE – Comunicat Poliţie | Descindere pe Azilului: Mită deghizată în „donaţii”. Surse: directorul reţinut pentru 24 de ore
UPDATE - Comunicat Poliţie 6 PERCHEZIȚII DOMICILIARE ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND INFRACȚIUNI DE LUARE ȘI DARE DE MITĂ La data...
Actualitate
4 min de citit
acum 1 oră
Profesorul Pamfil Matei – un om al cetății, un dascăl al generațiilor, un prieten de neuitat
Există oameni a căror plecare lasă în urmă nu doar tristețe, ci și sentimentul că o parte din...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 3 ore
Junii Sibiului urcă pe scena principală UNTOLD cu peste 100 de artiști
În 8 august 2026, la UNTOLD se petrece pe ritmuri tradiționale, căci Junii Sibiului marchează o premieră în...
Actualitate
2 min de citit
Irinel Scrioșteanu, secretar de stat MTI: „Fără finanțare continuă, șantierele de astăzi riscă să devină un nou Bechtel”
România a deschis șantiere. Acum trebuie să găsească banii pentru a nu le închide după 2028. De la...
Actualitate
13 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 4 ore
Fantasy Art Festival aduce arta fantastică la Sibiu: Peste 50 de artiști explorează tema „UTOPIC / DISTOPIC”
Asociația CreativAct dă startul celei de-a treia ediții a Fantasy Art Festival, un eveniment dedicat artei fantastice, care...
Actualitate
3 min de citit
Fondurile europene există. Provocarea este că tot mai puține companii mai sunt eligibile
Regiunea Centru intră într-o nouă etapă a finanțărilor europene. Digitalizare, investiții în IMM-uri, energie verde, mobilitate electrică sau...
Actualitate
8 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 5 ore
Casa Calfelor Sibiu marchează 20 de veri alături de calfele călătoare europene
Sibiul sărbătorește în această vară două decenii de la revenirea calfelor călătoare europene în oraș, o tradiție care...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 14 ore
Acum 20 de ani, în iulie 2006
Acum 20 de ani, în iulie 2006, era tot vară, dar parcă mai puțin fițoasă. Adică, dacă era...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 18 ore
ACS Mediaş se califică în turul al doilea al Cupei României după victoria cu FC Inter
Echipa din Mediaş s-a impus cu 2-0, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor” din Sibiu, în...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 18 ore
A învățat să meargă pe bicicletă la 42 de ani, iar acum pornește din Sibiu într-o călătorie de 1.600 de kilometri prin Europa
La doar patru luni după ce a învățat să meargă pe bicicletă, o sibiancă se pregătește pentru aventura...
Actualitate
5 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.