RÂU SADULUI: Record de participare în istoria Burduf Challenge

RÂU SADULUI: Record de participare în istoria Burduf Challenge

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Alergare montană, cea mai bună brânză de burduf, premii şi donaţii, voie bună, târg de produse tradiţionale, proiecte culturale unice şi o iniţiativă locală fără egal. Acestea au fost principalele ingrediente de succes ale ediţiei din acest an a Burduf Challenge 2026.

Comuna Râu Sadului a fost, sâmbătă, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite competiții de alergare montană din județul Sibiu – Burduf Challenge, ajunsă la cea de-a VIII-a ediţie. Fie că a fost vorba despre alergători experimentaţi sau simpli participanţi care adoră mişcarea în aer liber, Burduf Challenge a atras peste 200 de persoane, indiferent de vârstă. Fiecare a alergat în cursa potrivită.

Record de alergători

Ediţia 2026 a înregistrat un record de participare în istoria competiţiei rurale. Peste 150 de alergători, cărora li s-au alăturat mai mult de 50 de copii, au contribuit la cel mai mare succes de până acum al competiţiei. Un eveniment care a adus împreună sportul, tradițiile și ospitalitatea din Râu Sadului pentru întreaga familie, de la cei mai mici alergători până la cei care caută provocarea unui semimaraton montan. Surpriza cea mare a organizatorilor a fost interesul foarte mare din partea copiiilor pentru alergare, astfel că numărul seriilor pentru copii a fost mărit, iar întrecerea lor a fost împărţită pe mai multe categorii de vârstă. Ca şi în anii trecuţi alergătorii au putut sosi cu o seară mai devreme în Râu Sadului, în condiţiile în care s-au putut putut caza peste noapte în pensiunile agroturistice din comună.

Un traseu nou

Bucurându-se de apreciere din partea paricipanţilor în anii trecuţi, în 2026 organizatorii au decis să adauge o nouă probă în calendarul competiţiei. A fost vorba despre proba de Sprint – 5 km, la al cărei strart s-a aflat şi primarul comunei Râu Sadului, Daniel Minea. Astfel, de la prima ediţie când a fost organizată doar cursa de cros, acum competiţia numără 5 probe. Traseele competiției au străbătut plaiurile pitorești ale Cindrelului și au oferit participanților peisaje spectaculoase, aer curat și experiența autentică a Țării Colibelor: Sprint – 5 km | +110 m diferență de nivel, Cros – 14 km | +900 m diferență de nivel, Semimaraton – 21 km | +1.000 m diferență de nivel, Cursa copiilor (4–13 ani) – 1 km | +30 m diferență de nivel şi Cursa adolescenților (14–18 ani) – 1,5 km | +50 m diferență de nivel.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Brânza de burduf la mare preţ. Şase colibe renovate

Burduf Challenge e o alergare cu scop caritabil cu premii în brânză. Prin competiţia de alergare, cei care i-au parte în fiecare an susțin păstrarea tradiției de preparare a burdufului de munte și renovarea unor colibe care aparțin tinerilor ciobani din Râu Sadului, care, ulterior, sunt deschise pentru turişti în timpul verii. Premiile sunt burdufi de munte special pregătiți pentru alergători. În urma ediţiiilor precedente, au fost reabilitate şi date circuitului turistic şase astfel de colibe din Ţara Colibelor.

Ediţia din acest an a fost una specială în condiţiile în care autortăţile locale au reuşit să încheie un proiect important derulat prin PNRR din fonduri europene.

În ultimii ani, Primăria Râu Sadului a reușit să renoveze șapte case tradiționale și o moară care astăzi sunt promovate în cadrul programului România Atractivă.

Astfel, pentru a pune în valoare proiectul derulat, startul și sosirea au fost organizate în curtea unei astfel de case. Traseele adulților au fost amenajate pe lângă mai multe astfel de case renovate. De altfel, traseul de la proba de sprint a fost amenajat prin zona Grui, unde se desfășoară chiar în aceste zile șantierul din cadrul școlii de vară pentru studenții voluntari. Întrecerea îi are ca organizatori Primăria Râu Sadului şi My Transylvania şi este cofinanţată de Consiliul Judeţean.

Contactul de tradiţia şi gastronomia locală

După efortul de pe trasee, participanții la Burduf Challenge au luat parte la un brunch pregătit din produse locale și ingrediente de sezon, aduse de producătorii și gospodarii din zonă. Brânzeturile de la stânele din munții Cindrel, alături de alte bunătăți specifice locului, au oferit alergătorilor ocazia de a descoperi gustul autentic al Râului Sadului. Pe lângul târgul de brânzeturi și produse locale, cei prezenţi au putut au parte la ateliere interactive, în special pentru cei mici, şi să viziteze Muzeul Lânii din moara veche, deschis în acestă primăvară.

Însă cel mai mare beneficiu pentru comunitatea locală este faptul că prin participare, alergătorii și susținătorii contribuie direct la economia locală și la conservarea patrimoniului pastoral și montan.

Foto: facebook comuna râu sadului

Autor - Cosmin PAL
21 iulie 2026 la 16:13
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 9 ore
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 9 ore
Testări pentru depistarea diabetului, la Promenada Mall Sibiu. Sibienii își pot verifica glicemia și tensiunea arterială
Sibienii își vor putea verifica glicemia, tensiunea arterială și hemoglobina glicată sâmbătă, 14 noiembrie, în cadrul unei campanii...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 12 ore
Mediașul se pregătește de sărbătorile de iarnă. A început montarea iluminatului festiv în oraș
Municipiul Mediaș începe să îmbrace haine de sărbătoare. Primăria Mediaș a demarat luni, 9 noiembrie, lucrările de pregătire...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 13 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 11.11.2026 ROSIA, Localitate...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 13 ore
Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu
Comunicat lansare proiect „Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național «Octavian Goga» Sibiu" Scopul proiectului: Crearea condițiilor pentru accesul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 13 ore
La 78 de ani, a primit o nouă șansă la viață. Medicii i-au înlocuit două valve ale inimii și o porțiune din aortă
Un bărbat în vârstă de 78 de ani a trecut printr-o intervenție chirurgicală complexă, în urma căreia i-au...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 14 ore
Stopul cardiac nu așteaptă ambulanța. Angajații Muzeului Brukenthal au învățat manevrele de resuscitare
Angajații Muzeului Național Brukenthal din Sibiu au participat, săptămâna trecută, la un curs de prim ajutor în cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 14 ore
12 școli din Sibiu vor găzdui activități de baschet și handbal în scaun rulant. Peste 1.400 de elevi vor participa
Sportul devine mai accesibil pentru copiii cu dizabilități locomotorii din Sibiu. Un nou proiect va aduce activități de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Tribuna Tribuna
• acum 14 ore
Locuri de muncă la Apă Canal Sibiu. Se caută laborant chimist, instalatori și lăcătuș mecanic
APĂ CANAL SIBIU S.A. angajează pentru: Laboratorul de analize apă potabilă și apă uzată LABORATOR DE ANALIZE APĂ POTABILĂ LABORANT...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 14 ore
Târgul de Cariere revine la Sibiu. Zeci de angajatori își prezintă ofertele la Hotel Ramada
Târgul de Cariere revine la Sibiu în 17 și 18 noiembrie, cu sute de oportunități profesionale și companii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 14 ore
TURNU ROȘU: Primăria susține lupta împotriva dependenței digitale în rândul copiilor
Primăria Turnu Roșu atrage atenția asupra riscurilor la care sunt expuși copiii și adolescenții în mediul online și...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.