Cereți respect. Dar cât respect dați?

De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le zic, că nu-s nici sociale, nici ocupaționale, nici de vârstă, nici politice, dar în același timp și sunt. Hai să le spunem, ca să nu ne încurcăm, categorii de oameni, că doar oameni suntem, nu fiare de călcat, cum spunea o vorbă din bătrâni. Ei aceste categorii de oameni au anumite ocupații interesante care, uneori, îi pun în conflict cu restul lumii. Ori au niște pasiuni ciudate, ori se comportă cumva, ori cred despre ei că sunt aparte și excepționali, ori au impresii că au dreptul la mai multe… drepturi. Și pentru că se mai consideră și neînțeleși de majoritatea comună a populației (sau pe care ei o consideră ca fiind comună) cer respect. Adică, înțelegi frățioare, și noi existăm, le avem pe ale noastre, nu suntem ca voi, nu vrem să fiți de-ai noștri la fel cum nu vrem noi să fim de-ai voștri, dar vrem respect, la fel cum țăranii din poezia lui Coșbuc voiau pământ.

Bicicliștii vor respect. Motocicliștii vor respect. Profesorii vor respect. Șoferii vor respect. Funcționarii vor respect. Autoritățile vor și ele respect. Cei care dau cu spray-ul vor respect că „grafitti-ul este artă!”. Oamenii în vârstă (nu spun „seniorii” că sună penibil) vor și ei respect. Toți vor respect de zici că ei sunt personajele din „Nașul” lui Coppola sau alte filme cu tot felul de respectabili.

Bun, voi vreți respect. Puteți primi așa ceva că nu e greu. E chiar pozitiv. Dar problema e asta. Voi dați respect? Vă comportați în așa fel încât să nu ne fie greu să vă respectăm? Să nu depunem un efort deosebit în acțiunea asta, să nu strângem din dinți, să nu zicem „lasă că știm noi”, să nu ne amintim de chestii complet ne-respectabile în care e excelat categoria aceea a voastră însetată de a avea și ea o imagine mai spălată, mai pozitivă? Bun, nu poți arunca cu eticheta în toți, că nu e drept. Dintre cei care solicită asta (respectul adică) sunt persoane care chiar merită. Dar sunt și multe care nu.

Vreți respect, dragii mei de o frumoasă vârstă? Păi atunci încetați să mai vorbiți pe stradă la volumul ăla cu care v-ați obișnuit pe dealurile din satul natal, că sunteți orășeni de destulă vreme. Nu vă mai bârfiți în public, că efectiv nu ne pasă și efectiv nu ne interesează convorbirea video-telefonică cu „tu Chivuță” dată tare pe difuzor. Vrei respect, biciclistule? Atunci nu te mai da cu tot neamul pe trotuar, de parcă ai emigra, că nu mă obligă nimeni să îți fac loc. Nici nu arăta ce vitezist ești printre pietoni. Și nu voi pica în fund de admirație la modul în care „te descurci” să fii ori pieton ori vehicul, în funcție de cum bagă culorile semaforul. Vrei respect, motociclistule? Poate vei avea atunci când nu mai bagi viteză cu motorul turat la maximum doar ca să atragi atenția asupra ta. Sau când nu vei mai pârțâi din eșapament ca o rablă de la 1911. Același lucru e valabil și pentru șoferi. Vrei respect, profesore? Atunci ia taurul de coarne și recunoaște public ce probleme ai în școala sau liceul propriu. Ia poziție împotriva oricărei măsuri aiuristice venite „de sus”, în loc să faci postări lacrimogene despre vai-vai ce greu e în învățământ.

Vrei respect că faci artă cu spray-ul? Atunci nu fă artă cu spray-ul pe zidul casei mele, pe coșurile de gunoi, pe porți sau oriunde. Vrei respect, funcționarule? Atunci dă și tu respect celui care vine cu o problemă la tine, nu te da lovit sau extenuat, că nu ne interesează asta, că de aia ești plătit. Vrei respect, autoritate? Atunci fii autoritate. Fii aproape de cetățean nu doar când sunt alegeri. Ia seama de sesizările celor care semnalează nereguli, nu te fă că ninge sau că nu știi și nu avea impresia că ești cine știe ce urmaș de cezari și toți sunt obligați să te slăvească.

Ei poate atunci, când se vor îndeplini cerințele acestea, veți avea respect. Până atunci, asta este, nu avem ce face. Dacă nu primim respect nu avem nici de dat că nu e de unde. Atât.