318 cadre didactice au susținut examenul de Definitivat la Sibiu. Opt candidați s-au retras

318 cadre didactice au susținut examenul de Definitivat la Sibiu. Opt candidați s-au retras

318 dintre cei 327 de candidați înscriși la examenul național de Definitivat au fost prezenți marți, 14 iulie, la proba scrisă organizată la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu. Nouă candidați au absentat, iar opt dintre cei prezenți s-au retras din proprie inițiativă și au solicitat anularea lucrărilor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, rata de participare a fost de 97,24%. Niciun candidat nu a fost eliminat pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Cele mai multe absențe au fost înregistrate în rândul candidaților înscriși pentru învățământul primar în limba română. Dintre cele 61 de persoane înscrise, trei nu s-au prezentat, iar una s-a retras în timpul probei.

La învățământul preșcolar în limba română, unde au fost înscriși 70 de candidați, o persoană a absentat. Tot o absență a fost înregistrată în cazul celor 35 de candidați înscriși pentru învățământul antepreșcolar.

Candidați retrași au fost înregistrați și la discipline precum Biologie, Istorie, Matematică, Educație fizică și sport, Economie și domeniul confecțiilor textile.

Pentru promovarea examenului de Definitivat, candidații trebuie să obțină cel puțin media 8. Nota finală este calculată pe baza rezultatelor obținute la cele două inspecții de specialitate, a portofoliului profesional și a probei scrise. Nota de la proba scrisă are cea mai mare pondere în calcularea mediei finale.

Primele rezultate vor fi afișate marți, 21 iulie, la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu și pe platforma oficială dedicată examenului. Contestațiile vor putea fi depuse în 21 iulie, între orele 16:00 și 20:00, și în 22 iulie, între orele 8:00 și 12:00, la centrul de examen. Rezultatele finale vor fi publicate în 27 iulie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Ștefania VESA
14 iulie 2026 la 13:29
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 24 minute
Incendiu pe terasa unui apartament din Sibiu
ISU Sibiu a intervenit de urgență pe strada Partenie Cosma din municipiul Sibiu pentru stingerea unui incendiu care...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 58 minute
Tezaurul din Mărginime: Rășinariul demonstrează din nou că își păstrează sfințenia tradițiilor
Festivalul Brânzei şi a Ţuicii 2026, cea de-a XXIII-a, scrie o pagină importantă în istoria comunităţii răşinărene, în...
Actualitate
6 min de citit
acum 1 oră
Interul împarte cu echipa a doua a lui Sepsi primele două locuri după prima etapă. Victorie la scor, la Breaza
Echipa sibiană s-a impus, în această seară, cu 4-0 pe terenul prahovenilor de la Tricolorul Breaza, în prima...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 4 ore
AXENTE SEVER: Noul Cod al Urbanismului, explicat pe înţelesul tuturor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 8 ore
Călin Georgescu, la Cisnădie: „ Avem dreptul să știm adevărul despre anularea alegerilor și furtul lor din decembrie 2024 și cerem desecretizarea documentelor”
Fostul candidat la alegeril prezidenţiale, Călin Georgescu, s-a aflat, la amiază, la Cisnădie, unde a stat de vorbă...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Gură de “Oxigen” pentru “călăreţii roşii”, care obţin prima victorie în campionat. Cocoş îşi răpune fosta echipă
CSC Şelimbăr a câştigat cu 1-0 pe terenul “Oxigen” din cartierul bucureştean Colentina meciul susţinut în faza echipei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 9 ore
Sculptura unui sibian marchează kilometrul zero al Budapestei. Cine este Miklós Borsos, devenit unul dintre marii artiști maghiari ai tuturor timpurilor
 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 10 ore
CRISTIAN: Oportunitate de finanțare și cursuri gratuite pentru persoanele cu dizabilități
Primăria comunei Cristian aduce la cunoștința locuitorilor lansarea proiectului național „START pentru persoanele cu dizabilități în antreprenoriat", cofinanțat...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 11 ore
SĂLIŞTE: „Noaptea muzeelor la sat”, la Casa Parohială din Amnaş
Satul Amnaş va avea parte, astăzi, de un eveniment special în cadrul „Noaptea muzeelor la sat”, organizat la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 12 ore
VALEA HÂRTIBACIULUI: Propunerea “Colinele Transilvaniei” pentru Noaptea muzeelor la sate
Asociaţia „Colinele Transilvaniei” vine în sprijinul celor care îşi fac program pentru Noaptea muzeelor la sate şi propune...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 13 ore
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, ultima mare sărbătoare a anului bisericesc. Părintele Teodor Răduleț: „O zi a pocăinței”
Credincioșii ortodocși prăznuiesc sâmbătă, 29 august, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, una dintre marile sărbători ale Bisericii și...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 19 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 31.08.2026 IGHIŞUL NOU:...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.