Marea maneleală auto de vară, ediția 2026

Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în toate. Nu mă număr printre cei care fac pe oripilații pe tema asta, nu-i căinez pe Mozart, Vivaldi sau Glenn Miller pentru vai ce s-a ales de muzică. Manelele sunt un produs. Ele există pentru că cineva are nevoie de ele și le consumă. Pentru că acel cineva se regăsește în ele. Ei acum, pe vară, poți vedea și cine se regăsește. Cum? Simplu.

Ia fă o plimbare pe stradă, pe una dintre arterele circulate ale Sibiului. Bun, știu că la noi toate arterele sunt circulate, dar te descurci tu. Ideal ar fi să mergi seara, că e omul mai relaxat la volan și nu se grăbește făcând isterii pe la giratorii și intersecții. Va fi imposibil să nu apară o mașină din care să nu răsune ritmul acela săltăreț al manelei și vocea fals-tânguitoare a solistului care spune și el ce place la lume: șmecherie, valoarea mea, banii și dujmanii, copilașii mei, etc. Pentru că ce visează salariatul de la „executăm transport”, copilul lui părinții campioni care îi întrețin și pe el și pe mașina lui sau marele antreprenor care a băgat și el la închiriat apartamentul unde stătea maică-sa, să se oftice sărakii? Așa se visează și el regele combinatorilor, domnul easy-money, cel mai tare din parcarea fără plată.

Purtat de valul mesajelor complet nesubliminale ale muzicii manelistice, cel de la volan deja intră în pielea personajului cu care se identifică, la fel ca populațiile din epocile îndepărtate care dacă dansau ca cerbii sau lupii și mai luau ceva la bord (nu neapărat băutură), intrau în transă și se credeau cerbi și lupi. Așa că începe să bubuie șmecheria din el în exterior. Atitudinea este de rege al carosabilelor. Geamul de la portiera față stânga e lăsat în jos la maximum, din două motive: unul, ca să auziți și voi ce mai muzică de muzică are băiatu’. Și a doua, ca să se sprijine cu brațul pe el așa, ca pe fotoliu, ca să arate că este un așa de as al volanului încât poate conduce cu o mână.

Suplimentar, poate să se mai dea ofensat pe la giratorii sau în coloană, când îl pocnesc crizele de nerăbdare și mai face gesturi din acelea de nedreptățit al sorții și mai bagă un claxon pentru adormitul ăla din față, indiferent cât de în față este. Ba am auzit că asemenea atitudini avem și la locurile de „loisir”, adică acolo unde merge omul în weekend sau de sărbători să mai bage și el un grătar. Cică pe acolo pe la Curmătură (de acolo am datele, or fi și prin alte zone, nu m-ar mira) moda este să te dai cu mașina la modul descris mai sus, dar pe drumul forestier, ca să învețe și animalele pădurii și întreaga natură cum e cu muzica și să vadă că trece boss pe acolo.

E clar, avemd e-a face cu marea maneleală auto de vară. Veți spune că și în anii trecuți a fost tot așa. Da a fost, dar nu chiar așa. Mai auzeai și altele din boxele mașinilor: ciobănisme de Mărginime, hip-hop comercial sau de underground, câte un rock așa, rătăcit, drums & bass de vibra toată tăblăria la rabla aia, ba la un moment dat (chiar la UN moment dat) am auzit trance sau muzică de anii ’80.

Acum nu zic că ar trebui interzisă muzica la volan, că nu e treaba mea ce asculți tu. Adică asta e și ideea, că nu e treaba mea, dar tu faci în așa fel încât să fie. Pentru că pe mine efectiv mă lasă rece gusturile tale muzicale. Nu mă interesează nici ce te închipui tu că ești atunci când le asculți, marele haiduc care joacă lumea pe degete după opt ore de tras la privat și de „da șefu’ „, super-diva care dacă deschide gura, răbufneşte dialectul din satul natal, sau marele smardoi care și-o ia acasă dacă îl prinde tac-so fumând, ori super-bogatul care rămâne fomist dacă-i taie (tot) tac-so alocația. Și nici nu am chef să mă intereseze pentru că tu nu mă interesezi. Și știi ce zice lumea? Nu pică în fund de admirație, ci spune „uite și la manelistul ăsta ce tare bagă”. Ceea ce e cam penibil la CV.