GURA RÂULUI: Podul acoperit din lemn, monument istoric, a fost restaurat

GURA RÂULUI: Podul acoperit din lemn, monument istoric, a fost restaurat

Ambulanţa pentru Monumente, Primăria Gura Râului şi proprietarii imobilului au inaugurat, astăzi, lucrările de restaurare realizate la Podul acoperit din lemn de la Gura Râului, clasat drept monument istoric. Timp de 5 săptămâni, membrii asociaţiei, indiferent că au fost restauratori, arhitecţi, ingineri, studenţi la diferite facultăţi în domeniul urbanismului şi prelucrarea lemnului, voluntari, precum şi oameni de suflet din comună şi reprezentanţi ai administraţiei locale au pus umărul la restaurarea singurului pod acoperit din lemn din judeţul Sibiu şi din Transilvania.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Vreau să mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în acest proiect, colaboratorilor noştrii şi partenerilor noştrii. A fost o provocare deosebită pentru noi să restaurăm acest pod cu valoare istorică. O intervenţie foarte grea, nu ne aşteptam să fie atâtea elemente putrede. Am înlocuit de patru ori mai multe elemente decât ne gândeam iniţial. Au participat peste 100 de voluntari din toată ţara. Sunt tineri care vor să salveze patrimoniul istoric al acestei ţări. Am învăţat foarte multe lucruri despre acest pod şi modul cum a fost construit acest pod. Am avut chiar un arhitect din Germania, care ne-a ajutat foarte mult cu experienţa sa, aături de Ioana Ardelean, care a făcut studiul istoric al podului şi a căutat foarte mult prin arhive”, a declarat Eugen Vaida, co-fondatorul Asociaţiei Ambulanţa pentru Monumente, alături de fratele său Ştefan Vaida.

La rândul său, primarul din comuna Gura Râului, Ioan Toma Zav, a spus că a conştientizat necesitatea salvării podului încă de la ultimele ploi abundente din urmă cu un an de zile: „Am vrut foarte mult să restaurăm acest pod. Chiar vorbeam cu vecinu meu, Sorin, proprietarul imobilului, şi îi spuneam: Vecine, cum facem ca să nu se dărâme podul? Soluţia a venit tot din partea proprietarului care a luat legătura cu Ambulanţa pentru Monumente. Vreau să mulţumesc familiei, asociaţiei şi oamenilor de suflet care s-au implicat, cum este domnul Dumitru Cîmpean. Să dea Dumnezeu să prindem şi momentul când trebuie schimbată şindrila. Ştiu că are garanţie 20 de ani, însă aceasta poate rezista 40 de ani”.

Proprietarul imobilului, care include şi podul acoperit din lemn, a afirmat că „nu puteam unii fără alţii. Este o onoare şi o mare emoţie pentru noi să restaurăm podul. Acum, stăm pe o podină de 180 de ani, pe care strămoşii noştri intrau la moară. Vrem să organizăm aici evenimente culturale pentru comunitate”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Podul din lemn acoperit de la Gura Râului, unicul din judeţul Sibiu încă funcţional, clasat monument istoric, a intrat, acum 5 săptămâni, în proces de restaurare. Tot procesul s-a desfăşoară în urma unui partenereiat încheiat între Ambulanţa pentru Monumente, Primăria Gura Râului şi proprietarul imobilului, în condiţiile în care podul este construit în 1859. Trebuie menţionat că podul este proprietate privată. Podul acoperit duce spre locul în care a existat, în trecut, cea mai mare moară din Gura Râului, Moara lui Cornel şi s-a deteriorat constant după 2000, lucru care le-a atras atenţia lui Eugen şi Ştefan Vaida, inițiatorii Ambulanţei pentru Monumente, care au înţeles valoarea istorică a acestui pod. Anul trecut, podul a suferit daune importante, astfel că Ambulanţa pentru Monumente, cu acordul proprietarului şi al Primăriei Gura Râului, au luat hotărârea să înceapă lucrările de restaurare. Cei implicaţi spun că, dacă în acest an nu se intervenea la pod, acesta s-ar fi distrus, ca urmare a precipaţiilor căzute. Bineînţeles, fiind vorba despre un monument istoric, toată documentaţia necesară trebuia făcută ca la carte, lucru de care s-au ocupat specialiştii Ambulanţei pentru Monumente.

Autor - Cosmin PAL
12 iulie 2026 la 14:11
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 33 minute
Acum 20 de ani, în august 2006
Acum 20 de ani pe vremea asta, dacă răsfoiam presa națională, aflam că România putea să scape de...
Actualitate
8 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 oră
Cisnădia petrece de zilele oraşului
Parcul Măgura a vibrat, astăzi, de energie în prima zi a manifestării „Zilele Orașului Cisnădie”. Ediția din acest...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 oră
Incendiu pe terasa unui apartament din Sibiu
ISU Sibiu a intervenit de urgență pe strada Partenie Cosma din municipiul Sibiu pentru stingerea unui incendiu care...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 2 ore
Tezaurul din Mărginime: Rășinariul demonstrează din nou că își păstrează sfințenia tradițiilor
Festivalul Brânzei şi a Ţuicii 2026, cea de-a XXIII-a, scrie o pagină importantă în istoria comunităţii răşinărene, în...
Actualitate
6 min de citit
acum 2 ore
Interul împarte cu echipa a doua a lui Sepsi primele două locuri după prima etapă. Victorie la scor, la Breaza
Echipa sibiană s-a impus, în această seară, cu 4-0 pe terenul prahovenilor de la Tricolorul Breaza, în prima...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 5 ore
AXENTE SEVER: Noul Cod al Urbanismului, explicat pe înţelesul tuturor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 9 ore
Călin Georgescu, la Cisnădie: „ Avem dreptul să știm adevărul despre anularea alegerilor și furtul lor din decembrie 2024 și cerem desecretizarea documentelor”
Fostul candidat la alegeril prezidenţiale, Călin Georgescu, s-a aflat, la amiază, la Cisnădie, unde a stat de vorbă...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 10 ore
Gură de “Oxigen” pentru “călăreţii roşii”, care obţin prima victorie în campionat. Cocoş îşi răpune fosta echipă
CSC Şelimbăr a câştigat cu 1-0 pe terenul “Oxigen” din cartierul bucureştean Colentina meciul susţinut în faza echipei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 10 ore
Sculptura unui sibian marchează kilometrul zero al Budapestei. Cine este Miklós Borsos, devenit unul dintre marii artiști maghiari ai tuturor timpurilor
 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 11 ore
CRISTIAN: Oportunitate de finanțare și cursuri gratuite pentru persoanele cu dizabilități
Primăria comunei Cristian aduce la cunoștința locuitorilor lansarea proiectului național „START pentru persoanele cu dizabilități în antreprenoriat", cofinanțat...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 12 ore
SĂLIŞTE: „Noaptea muzeelor la sat”, la Casa Parohială din Amnaş
Satul Amnaş va avea parte, astăzi, de un eveniment special în cadrul „Noaptea muzeelor la sat”, organizat la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 13 ore
VALEA HÂRTIBACIULUI: Propunerea “Colinele Transilvaniei” pentru Noaptea muzeelor la sate
Asociaţia „Colinele Transilvaniei” vine în sprijinul celor care îşi fac program pentru Noaptea muzeelor la sate şi propune...
Actualitate
5 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.